duminică, 3 martie 2019

Memo stickers (with love) - dincolo de nori

el: știu că și tu privești cerul acum
este doar una dintre plăcerile noastre vinovate
de care ne-am bucurat de atâtea ori împreună.
îți trimit de aici un nor care să-ți deseneze
pe cer, alte versuri.
iubire, sunt pe drum spre tine.

sâmbătă, 2 martie 2019

Memo stickers (with love) - când luminile se sting

ea: am privit cerul încă o dată fără tine, 
din nou ne despart kilometri.
conștienți, am trecut prin ploi
și am adunat răsărituri împreună
iar acum, iubire, tot ce îmi doresc să aud
este cel mai frumos: Noapte bună!

Memo stickers (with love) - soarbe din potirul iubirii

el: încetul cu încetul am construit un pod
în care inima mea a ajuns lângă a ta, 
acum nici nu mai știu câte clipe au trecut
de când am sorbit amândoi din potir
dulceața iubirii.
nici nu mai vreau să mă întreb cum ne-am găsit
dar știu că ocupi tot ce este mai frumos în inima mea.

Memo stickers (with love) - în vreme ce

ea: te-am privit în dimineața aceasta cum dormeai
și am văzut cum soarele îți mângâia fața 
în vreme ce tu zâmbeai nu știu cărui gând apărut în minte.
ascunzi în privirea ta, un univers întreg
în care galaxiile dansează libere.
iar eu, rămân mereu prinsă în îmbrățișarea ta.
ia spune-mi, iubire, ce planuri ai pentru noi azi?

Love of my life

o zi ca oricare alta
așa părea la început
soarele stătea și ne privea pe fiecare în parte
aflați în alte coordonate.

secunde au zburat de atunci,
la fel și cuvinte,
vulnerabilitățile le-am așezat sub cerul aflat în priviri
și încet, am început să mergem unul către celălalt.

am avut parte de scurte rătăciri,
dar am știut că în fiecare bătaie a inimii
se va așterne piesa potrivită.

de undeva, se aude melodia: Love of my life
în vreme ce, inimile noastre își urmează calea.