Societatea se îndreaptă azi spre robotizarea simţurilor, ascunderea trăirilor, disimulare, indiferenţă şi uitarea singurului lucru care ne uneşte în esenţă: omenia. Deşi, mulţi se consideră omenoşi, prea puţini ajung să fie. Şi pe acest segment se duc lupte grele şi tot se vor duce, în numele transparenţei. Din punctul meu de vedere, transparentă este persoana care nu uită cine este, de unde a plecat, unde a ajuns şi cum a reuşit să-şi lase amprenta asupra celor din jur. Omenia este vizibilă şi mai ales simţită. Cine are mirosul fin, poate observa un rebut în ceea ce priveşte omenia. Şi, din neferice, azi sunt întâlnite prea multe astfel de cazuri.