sâmbătă, 23 februarie 2019

Să creștem împreună

Motto: "Relația nu există în sine, ea este o construcție, este ca o plantă. Relația se face. Se cultivă. Recolta depinde de cultivator, iar cultivatorul trebuie să recunoaștem, este părintele. Și pentru că spuneam că nu există adevăruri definitive, oricine poate pune întrebarea: dar ce facem când semințele nu sunt de calitate? Adesea, întrebarea poate fi o scuză". @Aurora Liiceanu (+ Alice Năstase în "Care pe care")

Dacă doi oameni sunt aduși față în față de imprevizibil, nu și acesta îi ține laolaltă împreună. Ce îi determină să stea unul lângă celălalt nu ține cont doar de sentimente/trăiri, de gesturi, se rezumă și la experiențe, încredere, la înțelegerea tuturor acelor mici imperfecțiuni ale partenerului/partenerei care îl/o fac să fie potrivit/potrivită pentru noi. În ochii noștri, imperfecțiunile pot fi diminuate, ele sunt de fapt petele de culoare care armonizează construcția relației, chiar dacă fundamentul acesteia este iubirea. Indiferent de anotimp, fiecare pas făcut într-o relație își lasă amprenta asupra noastră, ne marchează gesturile și acțiunile viitoare, cum iubim, nu doar cât iubim. Noi facem ca lucrurile să se întâmple firesc, chiar dacă este posibil să fim partenerul care iubește mai mult în acea relație. Important este ca și cealaltă inimă să dorească să bată în continuare în acea relație, să fie prezentă. Să fie unul dintre stâlpii ce stau la baza încrederii și a iubirii simțite. Nu doar un simplu spectator sau observator. 
Să creștem împreună este o provocare, o continuare a poveștii de ieri cu efecte azi și vizibilă mâine.

vineri, 22 februarie 2019

Vorba zilei (260)

În viață, avem șansa de a gusta scurte fericiri precum niște bucăți de pâine aburindă, de a mușca cu patimă din iubiri cu gust de ciocolată, de a bea cocktailuri în nuanța cerului senin, de a râde mult și totuși puțin, de a iubi intens precum valul ce se lovește neîntrerupt de țărmul mării și de a călători cu gândul cât mai departe și aproape de cei dragi de câte ori simțim nevoia unei îmbrățișări.

joi, 21 februarie 2019

Vorba zilei (259)

Lucrurile se întâmplă cu un scop și toate au un rost al lor menit să ne schimbe percepția sau să ne arunce în cușca "leilor" pe care îi întâlnim în drumul nostru prin cotidian. Fiecare întâmplare vine cu propriul suflu, cu o poveste și mai ales cu o lecție. Fericit va fi cel care va privi orice întâmplare ca pe ceva minunat pentru evoluția sa, nemulțumit va rămâne cel care va purta constant lentilele nepotrivite pentru viața sa.

miercuri, 20 februarie 2019

Vorba zilei (258)

Vă mai amintiți când mama vă spunea: "Să îți pui căciula pe cap, fularul și mănușile că e frig afară." și apoi te petrecea cu privirea. Nu era vorba că avea nevoie de o confirmare vizuală că ești bine îmbrăcat și protejat afară pe timp de iarnă, era vorba că ea trebuia să știe în orice moment că ți-e bine. Și petrecutul cu privirea este un alt gest de iubire față de cineva drag. Simplu, firesc. Nu este vorba de vreo grijă excesivă, este vorba de a vedea cum cineva drag învață să zboare prin viață cu iubire necondiționată.

luni, 4 februarie 2019

Cu cărțile pe masă

Poate că uneori, viața te va invita să te așezi la masă în față cu propriul destin și să joci alături de imprevizibil un veritabil joc de poker. Și tu, fie vei accepta invitația zâmbind, fie îi vei râde în nas de cât de cool ești și că n-ai nevoie de așa ceva. Că tu ești oricum pionul principal în tot acest joc și restul doar incidente. Tu consideri că deții controlul cărților, căci nimeni nu mai este ca tine, ești unic, uitând un lucru esențial: chiar și tu ai fost o cauză și un efect la un moment dat pentru cineva, pornind de la un simplu afect. Lasă penele jos, are cine să le poarte! Fii demn și joacă cinstit dacă nu cu propriul destin, nu te minți pe tine însuți! O dată ce vei începe să te minți, niciun adevăr nu va mai fi adevăr, ci doar o altă mască pe al tău chip. Lumea ta nu va mai fi la fel, iar tu vei fi captiv. Pe acest lucru se bazează bătrânul imprevizibil, știe să-și joace bine orice mână și are cartea potrivită să răstoarne situațiile în favoarea ta sau dimpotrivă. Fii sincer, fii sigur și mai ales calculat! O altă mână, alte cărți, aceeași poveste. Liberul-arbitru se așează alături. Și tu continui jocul de data aceasta cu toate cărțile pe față, fără măști, capabil să-l faci pe imprevizibil să creadă că nici măcar el nu poate câștiga de fiecare dată. Doar viața.