Nu stiu sa scriu fara tine. Nu stiu cum sa gasesc cuvintele potrivite si sa le dau drumul pe hartie printr-un simplu gest. Inainte totul venea de la sine. Sirul gandurilor era de neoprit. Nu exista culoarea rosie la semaforul mintii. Nici inima nu impunea oprelisti. Totul era limpede. Si plin de intelesuri. Cand erai langa mine, lumea imi parea atat de mica, incat incapea intr-o strangere de mana. Toate punctele cardinale se regaseau in fata mea. Iubirea se juca in zambetul tau. Muzica isi regasea rostul in vocea ta. Iar poezie, viata imi era.
Acum, povestea are alt contur. Ce simteam candva, azi doar observ pe chipurile celor din jur. Soarele isi urmeaza traseul obisnuit. Ideile mele stau suspendate si gata sa faca acrobatii la inaltime. Fara tine. Oare cine ma va prinde?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu