prin întuneric încercăm
să găsim scânteia ce ne va lumina paşii unul spre altul,
dar cu frica în vintre alegem să orbecăim.
am sentimentul că suntem precum nişte uşi
una se deschide şi alta de închide
tot mai tare...
din ce în mai tare până
asurzim.
ieri stăteam la poveşti, azi stăm cu mintea atârnată la
gândurile de altădată.
am săpat singuri prăpastia între noi,
încet, încet.
i-am spus lunii să tragă obloanele
ne-am îndreptat conştient spre nordul relaţiei,
sudul l-am scuturat cu putere pe geamul relaţiei noastre.
suntem nişte umbre ce-şi spun "noapte bună" nepăsător,
în vreme ce tic-tac-ul din propriul piept îşi continuă dansul ameţitor.
ştii, am sentimentul că suntem nişte păpuşi aruncate pe podeaua rece din dormitor
puţină iubire nu strică,
oare vând aşa ceva la dozator?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu