De la şi până la....

Când ideile se aleargă unele pe altele, într-un joc intens, cauţi să discerni care sunt cele potrivite şi care nu te mai pot însoţi pentru o vreme la drum lung. La fel se întâmplă şi cu oamenii. Cu toţii, am avut parte de pierderi personale, cine afirmă că nu, este un mare mincinos, mai grav este că se minte pe el însuşi. Important în această existenţă este să ne lăsăm amprenta asupra celorlaţi în mod constructiv, cât de puţin. Ştiu multe vorbe pot fi catalogate bla-bla-bla-uri, în cele din urmă, însă, haideţi să schimbăm ambalajul. Şi primul pas este să începem cu noi, cu propriile gesturi, atitudini, comportamente. Îmi este greu să mă întorc să mai scriu, aşa cum v-am obişnuit, pentru că trebuie să lupt mai întâi cu propriile muze, temeri, demoni, vulnerabilităţi etc. A fi vulnerabil în faţa celorlalţi nu este ceva plăcut azi, am fost aşa. Încă nu am găsit resortul care să mă facă să mă întorc. Citesc mult şi recitesc anumite scrieri proprii nefinalizate şi ştiu că trebuie să iau taurul de coarne, într-un final tot acolo voi ajunge pentru a le finaliza. Pentru mine, sunt precum nişte copii abandonaţi care trăiesc în haos. Cine spune că termină romane ori poveşti rapid, ori este norocos şi vizitat des de muze ori un mare mincinos. Te frângi şi te răsfrângi printre acele rânduri care ţin cititorul aproape. Şi pentru a-l menţine acolo, în poveste, trebuie să fii sincer, să-ţi laşi amprenta sufletească. Orice scriitor bun şi care ne-a fermecat cu poveştile sale, a pus ceva din el în fiecare scriere, în fiecare personaj. A rupt din el, pentru că viaţa înseamnă să laşi fragmente din tine oriunde te-ai afla, orice ai face, în orice relaţie. Iar când eşti în impas şi nu mai scrii calitativ, ştii că te-ai schimbat. Esenţial, nu mai eşti la fel. Momentan, îmi caut esenţa. Soluţia îmi aparţine.  

XO