Dacă aș fi știut ce ar fi putut aduce secundarul atunci, n-aș mai fi zăbovit deloc. Și totuși, uneori ne lăsăm purtați de timp, nu îl petrecem așa cum ar trebui. Punem inconștient accent în general pe lucrurile prea puțin importante care să ne hrănească inima și trupul cum trebuie. Avem un apetit crescut față de goană, acea goană aiurea în care ne risipim energia și da, primim lecții. Doar lecțiile ce privesc sufletul le percepem drept lovituri, răni adânci pentru care nu s-au inventat tratamente magice sau speciale care să ia durerea din interior rapid, să o facă să dispară. Lecțiile ce privesc sufletul trebuie să le primim onest, sunt veritabile operații pe cord deschis, fără ele n-am putea să ne cunoaștem bine. Nici n-am putea fi capabili să aflăm până unde putem ajunge. Care ne sunt limitele. Fără aceste lecții ce ne definesc până la urmă ființa, am fi prea goi, insipizi, lipsiți de acea frumusețe care reușește într-un mod magic să-i atingă pe cei din jurul nostru. Cu toții suntem precum niște suflete călătoare până la anumit punct, cu toții existăm până atunci. De trăit, începem mai târziu să simțim.
Iubirea schimbă perspective, înlătură granițe, scrie și rescrie piese muzicale. Trasează noi linii creatoare sigure. Și aduce multe muze, care să ne amuze. :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu