luni, 13 iulie 2009

Viata ... pe un fir de par sau...

pe un fir de sarma...faceau aluzie intr-unul din cantecele lor minunate cei de la Vama. Nu am avut parte de vreo deziluzie sentimentala in ultima vreme, dar trebuie sa cladesc din nou un "zid de optimism". Si imi este tare greu. Daca ar fi fost vorba de un bun prieten altfel ar fi stat lucrurile. As fi privit mult mai detasata situatia. Dar nu aceasta este realitatea.
Stiti gandurile acelea: "Mie nu mi se poate intampla" ori "De ce mi se intampla toata acestea?"
In cazul meu, al doilea gand si-a castigat un loc excelent in viata mea din ultimii ani. Si "de ce" isi face adeseori simtita prezenta. Oi fi eu o fire optimista, insa, optimismul nu tine loc de o inima sanatoasa.
Azi o colega dintr-un alt departament m-a intrebat daca este ziua mea de nastere. M-a bufnit rasul, caci mai aveam un pic si lesinam deoarece am fost la doctor pentru analize. Deabia ma tineam pe picioare, dar am continuat sa zambesc, sa-mi spun in minte ca-mi este bine, dupa ce am umplut 6 eprubete cu sange. Si totul se desfasura in jurul meu intr-un ritm rapid.
A trecut ziua fara sa ma gandesc prea mult, sincer, n-am avut timp pentru asa ceva, pentru ca acasa era persoana pentru care mi-as da inima daca as putea. Dar nu pot. Cred ca cel mai dur moment din viata mea a fost cel din seara aceasta: "voi trai daca-mi iau pastilele. daca uit una sunt ca si mort".
Persoana pe care o credeam cea mai puternica a disparut. Iar locul sau a fost luat de o persoana care-si doreste doar sa traiasca. Si sa-si regaseasca fortele pierdute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu