Nu-mi place intunericul

Pentru Tlaloc

Motto: Ai fi capabil/a sa imbratisezi o stea in caderea sa?

Stii care este partea proasta a cenzurii? Nu mai reusesti sa imprimi nimic din esenta ta celorlalti. Nu mai esti un individ, esti ceva.

Nu stiu daca ti-ar placea sa imbraci hainele cuprinse in "ceva". Nu ti-ar veni bine, iti spun de pe acum. Tu ai alte haine, din alte texturi, mult mai fine. Rare. Greu de atins. De ce ai renunta la ele? Nu toti suntem fericiti si multi alergam dupa un pumn de fericire. Iubire? Dupa ea gonim, gonim, gonim frenetic si de cele mai multe ori nu realizam ca se afla in trenul aflat pe celalalt peron. Sa incepem sa plangem?  Sa fie aceasta solutia? Nu cred. Adevarul este ca avem cu totii momente in care vrem sa inchidem usi pentru ca nu ne mai regasim. Ori nu ne mai simtim bine. Ideal ar fi sa nu stingem lumina din noi. Nu stim niciodata cand ar incepe sa danseze... la vederea cuiva ori ceva. Prin postarile tale pe blog ai reusit sa creezi un personaj. Misterios, ce-i drept! Imprevizibil si totodata sensibil, vulnerabil. Prin el, ai reusit sa spui o poveste. Poate a ta, poate nu. Dar cu siguranta a multora care ti-au urmarit blogul. O poveste a carei inceput nu s-a inscris in expresia "a fost odata" si a carei final n-ar trebui sa fie "am incalecat pe o sa". O poveste care a inceput la fel cum incepe orice zi din viata noastra. Cu Soarele pe cer, soare care preda stafeta Lunii, pentru a fi strajer peste visele noastre. Absolut firesc.

Asa ca, te rog, nu stinge lumina, nu-mi place intunericul. Si de ce sa nu admit: sunt curioasa sa vad cum isi continua zeul povestea. :)