vineri, 11 aprilie 2014

Intamplarea neintamplatoare

De dimineata, un mesaj din propriul Inbox mi-a adus aminte de o persoana foarte draga de la fostul job. Si atat de mult m-am gandit la ea toata ziua, inca am dat nas in nas cu ea, alaturi de mama mea la cumparaturi. Ne-am bucurat amandoua de revedere, de parca eram niste copii care l-au prins pe Mos Craciun cu mana in sac dupa cadouri. Si mai presus de toate astazi este ziua sa de nastere. Partea frumoasa a zilei de azi este ca am petrecut alaturi de cei dragi si ca mi-a reusit ceea ce mi-am propus, chiar si mai mult. Una dintre partile placute a fost cea in care i-am multumit mamei pentru faptul ca a transmis genetic bucuria de a fi inconjurat de oameni si de a-i ferici pe acestia intr-o maniera simpla si sincera in egala masura. O alta haioasa a venit din partea ei cand mi-a marturisit ca in sfarsit i-a iesit ciorba asa cum o fac eu, caci s-a chinuit mult sa ajunga la respectivul gust si da, este pe drumul cel bun, s-a apropiat mult si corect de el :D. Desi gateste senzational din punctul meu de vedere, de fiecare data cand a mai gustat ceva nou gatit de mine, a incercat reteta respectiva si da, i-a iesit altfel....dar gustos. O alta clipa a fost cea in care mi-a zis ca astazi a fost cea mai fericita mama din lume pentru ca a gasit ulei acasa si ca nu se astepta la aceasta surpriza pentru ca nu prea mai gatesc cu ulei in ultima vreme. Dar este vremea salatelor si a inventarii altor retete. :D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu