Tablou

prin omăt, pașii sunt vizibili
se așează în grabă
unul în spatele celuilalt.
la fel și gândurile noastre ce apar și dispar,
dincolo de clipe, prea sus de noi.
rătăcim sub lună, fiecare până acasă
unde ne lăsăm sufletul pe masă
în tăcere să stea.
după mult zgomot cotidian, apare și muzica
menită să ne aducă laolaltă,
împreună.
Tic
Tac.

Viață înainte de toate

Viața presupune trăire, fără muzica tic-tac-ului din propriul piept, nu am fi. Viața pentru mulți înseamnă luptă. Videoclipul de mai jos înseamnă pentru mulți speranță, iubire, putere, curaj, unitate, emoții...fericire. Vizionați-l cu atenție! Fără copii, poveștile noastre sunt sărace în profunzime, alături de ei, capătă un alt ambitus.

Viata inainte de toate

Ce am mai făcut de când nu am mai trecut pe aici?

 (copyright: poza din arhiva personala)

Am călătorit mult. M-am întors la alte pasiuni. Am trăit altfel. Mi-am revizuit anumite aspecte din viață. Și am adunat numeroase amintiri, pe care nu le-aș fi cules dacă nu luam piciorul de pe accelerația vieții profesionale. Am trăit în ultimii 2 ani, mai mult decât mi-am propus la fiecare cumpănă dintre ani. Și da, continui să aplic și în prezent ideea de a trăi clipa frumos, în tihnă cu mine și cu ceilalți. Am văzut moartea de 2 ori în această perioadă de lipsă și am continuat să râd, deși în momentele respective nu mi-am dorit decât să fiu, să trăiesc. Te schimbă complet momentele acelea, mai ales când ești conștient că timpul trece prin fiecare, nu se mai întoarce, planurile se rescriu din mers. Și au apărut noi oameni frumoși în viața mea. Cei cu vechime au continuat să-mi fie alături, alții au părăsit cu voia lor peisajul. Am primit și am oferit iubire și prețioase clipe nepoțelului meu, Tudor, un lipicios de copil, inteligent foc. Iar azi, am primit cel mai frumos cadou: primul zâmbet al lui Alex, frățiorul în vârstă de 7 luni al lui Tudor. Ei sunt cei care mă încarcă de energie și îmi oferă neprețuite daruri. Mingiile din imaginea de mai sus îmi poartă amprenta. Le-am desenat astfel pentru Tudor la vârsta de 2 ani, când începea să descopere și să exploreze din mers lumea. A fost cel mai fericit copil când le-a primit și s-a jucat cu ele mult timp. Le-a împărțit cu ceilalți copii de vârsta lui în parc, iar cea verde a fost preferata sa. Acum crede în Power Rangers, în supereroi și se joacă cu roboți și alte mașinării la care sunt invitată în calitate de privitor, dar când se strică vreun roboțel se uită în ochii mei și tot ce știu e: "cubulețule pune-te pe treabă și rezolvă problema!". Eu am calitatea de reparator de jucării de multă vreme. Anul acesta va merge la școală. La cea la care am învățat eu și fratele meu. Este atât de fericit. Și așa îmi doresc să fie.

Anii aceștia, am continuat să scriu cu un alt ritm. Am sprijinit proiectele prietenilor mei, le-am promovat frumos munca, am ales să fiu așa alături de ei, dacă fizic nu am putut. Am ales să îmi continui proiecte lăsate neterminate și să le imprim un alt suflu. 

Până când veți lectura pe aici unele dintre acestea, vă îmbrățișez cu drag și mă înclin.

A voastră, 

cubdegheata :)

Vorba zilei (257)

Poezia este precum muzica. Trebuie să o lași să vorbească de la sine.

Despre un altfel de cost

Cu toții alergăm care încotro. Cu toții fugim fără a mai știi dacă acel undeva este destinația potrivită. Și continuăm, tot continuăm, până trasăm un lung drum pe harta vieții. Pe drumul acesta, întâlnim diverși oameni, avem parte de experiențe, dar nu știu cum se face că ne întâlnim prea puțin cu noi. Din tot acest drum parcurs și timp risipit nu învățăm prea multe și nu pentru că nu putem, cât mai ales pentru că nu dorim. Avem alte așteptări, alte nevoi, mereu apare o nouă necunoscută și ne ia valul către alte orizonturi. Uităm să trăim în pace cu noi, cu oamenii din jur. Uităm să oferim sufletului acel popas spre tihnă. Suntem precum niște blocuri de piatră ce se lasă în voia naturii, lipsită de sentimente pure. Simțirea presupune vulnerabilitate și nu e bine azi să fii așa. Ești marginalizat, privit, scanat, arătat cu degetul. Trăirile tale nu sunt îmbrățișate de ceilalți. Natura ta îți aparține, ceilalți se raportează la alte lucruri. Pacea nu presupune egoism, presupune alăturare, comuniune, iubire, speranță. Tu ești cineva pentru cei dragi. Pentru ceilalți? O pradă ce trebuie să o prindă în capcana prejudecăților, a imaginilor lipsite de conținut. Știi, ieri m-am întâlnit cu Irina. Nu m-a recunoscut, deși am petrecut un timp bun împreună. Se pare că timpul își lasă costul în suflet.