Zile din viata noastra

Nu, nu incepe un nou episod din soap opera aceea interminabila, made in SUA, cu iz de telenovela in tarile din America Latina, dar nu mai spuneti nimanui asta, va rog. Azi, am aflat o noua injuratura (nu de alta, dar chiar nu am cuvinte de acest gen in vocabularul propriu). Si m-am amuzat copios, mai ales pe baza analizei de continut. "Prostul curului". Zau, ca nu inteleg cum vine asta. Sa fii prost e una, dar si al c..., deja cred ca doare . Desi este posibil ca partea dorsala sa ne mai doara uneori, in timpul vietii noastre minuscule, prostia nu are niciun antidot. Isi face doar simtita prezenta. Nu se trateaza.

Savoare made in Africa (blog retroactiv)

Am venit azi acasa cu gandul sa lenevesc, sa zac un pic. Sa las mopul deoparte si sa dau frau liber viselor. Dar, primul pas in casa mi-a infirmat gandul. Acelasi peisaj...Doar camera mea a capatat un alt aer. African. A fost singura bucurie dupa o zi de munca. Si, da, am topait de fericire precum un copil.In picioarele goale (caci a facut mami meu curat pe jos in camera). Am simtit ca a meritat efortul de a fi nomad in propria casa. Si mai ales, am vazut cat de bine da parchetul comandat. Mai lipsesc niste frunze pe jos si pot spune ca am propriul meu parc. De distractii.
Deja, mami s-a autoinvitat sa se relaxeze la mine in camera, dupa ce terminam de renovat. De abia astept ca totul sa se termine. Un lucru amuzant pe care mi l-a povestit mami, a fost acela ca echipa care a montat parchetul a vrut sa stie ce fel de persoana sunt, caci nu sunt multe persoane care sa fi comandat respectivul model. Dupa ce le-a spus ca mi-a placut din prima modelul acela, au intrebat-o daca nu sunt un pic dusa...Cu toate ca s-a blocat un pic, le-a marturisit ca sunt doar ... creativa. Mami, stie cel mai bine.
PS: Va urez tuturor sa aveti parte de o relatie speciala cu parintii vostri. Indiferent de varsta.

Aceleasi locuri, alta atmosfera...o noua zi

Azi, am avut norocul de a mai simti inca odata acea placere de care aveam parte in timpul vacantelor cand eram la scoala. Desi, am avut de facut drumuri in interesul serviciului, atmosfera de afara, chiar daca a fost caldura mare, mi-a trezit pofta de vacanta. Oriunde. Am fost o parte din multimea de oameni cu planuri de vacanta si cu un chef imens de plimbare.Recunosc ca am renuntat la multe lucruri din cauza serviciului, dar aceasta perioada a anului imi trezeste mereu amintiri placute si un dor...de duca...din capitala. Poate, pe viitor, o sa reusesc sa fac din nou loc in agenda mea micilor placeri, precum o plimbare prin parc cu prietenii. Timpul e solutia.

Iar

m-am intalnit cu singura persoana in fata careia ma fac mica, in fata careia nu pot vorbi, caci desi e aproape de mine e atat de departe cu inima sa. Singura care m-a cucerit cu un simplu suras. Uneori, iubirea pare atat de simpla in frumusetea sa. Doar noi ii complicam "substanta" ori reactiile chimice. Voit sau nu.

Hmmmmm

am rostit adesea.Fie ca ne placea sau nu o inghetata, o prajitura, o persoana sau atitudinea sa, o melodie, un obiect s.a.m.d. Doar intonatia difera. Ca si starile prin care trecem adesea. Desi, as fi vrut sa continui sa postez scrierile mele din saptamanile trecute, am ales sa scriu despre ceva nou.Actual. Despre acel mic lucru, care ne trezeste de cele mai multe ori simturile. Parte din noi si care in lipsa noastra este posibil sa nu fi aparut.Despre curiozitate. Senzatia de a descoperi si explora lumea si fiecare coltisor al sau. Cu sau fara riscuri. Depinde doar de noi ce alegem.

Keep your head up...(another day)

suna un vers dintr-un cantec rap din Old School. Mi l-am reamintit tocmai acum, caci in jurul meu e numai praf (si pudra pe deasupra). Si pentru ca munca e o bratara de aur , fac ore suplimentare cu un nou partener de echipa. Si de dans, in egala masura. Domnul M.O.P. Casa e deja transformata intr-o sala de sport, in care poti practica cu usurinta sporturi extreme, mai putin cele obisnuite, de tipul, tumbelor.Putin fotbal, n-ar strica, mai ales ca suntem in plin campionat de fotbal. S-ar putea insa, ca mama sa se uite urat la mine si sa-mi reaminteasca din nou de o boacana de-a mea din adolescenta si sa ma puna pe perete, in locul ceasului sau frumos (asa se intampla cand exersezi in casa miscari vazute la tv facute de fotbalisti; bine ca n-a vazut cum "sutam" catre "poarta" care consta in geamurile de la sufragerie-am scapat subtirel atunci, recunosc).Doar mama a mai pastrat urmele acelei intamplari de care-mi aminteste uneori, in loc de alte reprosuri. Nu de alta, dar de atunci nu mai am voie cu vreo minge in casa. De orice fel. A ramas uimita, cand tatal meu ne-a adus mingi de baschet de la rusi, din delegatie.Iar eu zambeam strengareste in fata mingii primite, chiar daca nu era umflata.Mi-a luat-o rapid din mana, caci a intuit ce aveam de gand sa fac. ...si anume sa joc fotbal.
Chiar daca nu am mai exersat de ceva timp miscarile acelea, pasiunea pentru mingea de fotbal a ramas inca vie.
See ya!

...the show must go on - ziua 2(blog retroactiv)

"Empty spaces - what are we living for?
Abandoned places - I guess we know the score...
On and on!
Does anybody know what we are looking for?
***
The Show must go on!
The Show must go on!
Inside my heart is breaking,
My make-up may be flaking,
But my smile, still, stays on!"
Cam asa ma simt in aceste momente. In fata realitatii si a lipsei spatiului nu pot razbate decat zambind. Prea multe ganduri rasfrante, surprinse intr-un ecou in melodia ce a incantat multa vreme sufletele multora dintre noi. Cei de la Queen aveau dreptate.
Sper ca show-ul din casa sa nu continue prea mult si sa aibe un final fericit. Nu de alta, dar este posibil sa ma mut in ...padure. Si pe acolo, mai trec din cand in cand... ursii.

Ziua 1 (blog retroactiv)

M-am intors acasa cu sentimentul ca am pierdut controlul asupra singurului loc al meu. Camera proprie e goala si rece.Peretii asteapta sa fie slefuiti si sa-si recapete structura. Privesc cu jind catre acel spatiu in care m-am izolat ori relaxat de multe ori. In acest moment, doar canapeaua frumos asezata pe holul apartamentului constituie "locul meu" in casa. Ma gandesc amuzata la faptul ca am renuntat de buna voie la cativa metri patrati buni de spatiu, doar pentru 1 m si 90 cm (cat are canapeaua in lungime).Interesanta alegere! De acum incolo, stiu ca va incepe "petrecerea" sau the rumble. Si mai ales, sunt constienta, ca voi experimenta la propriu intelesul expresiei "viata intr-o valiza". Doar eu am ales sa-mi transform existenta, pentru urmatoarele zile intr-o poveste de genul filmului "Babel".

New kid on the blog...

In sfarsit, "pasesc" din nou in acest mediu virtual cu acea timiditate pe care am avut-o la inceput.Dar mai ales cu o mare curiozitate de a analiza ce s-a intamplat in lipsa mea.
Si pentru ca am avut parte de saptamani grele si mai urmeaza sa fie unele si de acum incolo pana la sfarsitul anului, pot spune ca timpul petrecut in fata calculatorului mi-a lipsit. Insa, experientele de care am avut parte in tot acest timp, vor fi vizibile pe blog. Asa ca, vor urma ceva scrieri care sper ca va vor delecta "gustul" pentru lectura. Nu-mi ramane sa va spun decat: "Salut! Bine v-am regasit!"