Pe zi ce trece, realizez ca pierdem un pic din propria fiinta, datorita efectelor actiunilor zilnice care-si fac simtita prezenta mai tarziu. Desi, calatori in imesul spatiu terestru, uitam adesea de propriile nevoi, cat si de ceilalti.Am cativa prieteni adevarati pe care nu i-am vazut de luni de zile dintr-un singur motiv:avem toti serviciu (adesea cu program prelungit). De fiecare data cand stabilim o intalnire, apare ceva neprevazut. Am ajuns chiar sa facem haz pe tema aceasta. E ca si cum timpul (care oricum nu trece in beneficiul nimanui) ne rade in nas, spunandu-ne "fraierilor".Nu stiu cati dintre voi ati mai simtit astfel de senzatii, in cazul meu oricum este precum un meci de box, in care doar timpul iese invingator.Singura consolare o reprezinta faptul ca putem vorbi pe mess ori la telefon.Caci altfel chiar am fi fost precum protagonistii din "Lost".
Tu nu pierzi timpul draga me. Si nici el pe tone. Pentru ca intensitatea clipei stii sa o simti mai adanca. Nu vreau sa sune a poveste. Dar tu stii si simti ce vorbesti. Serios.
RăspundețiȘtergere