Inca imi aduc aminte fata persoanei careia i-am marturisit pentru prima data ce as face daca as avea multi bani : o galerie de arta. Am ramas cu mult gust amar cand am vazut cum rade. Sincer, nu ma asteptam la acel gest, mai ales din partea unei persoane care spunea ca iubeste arta si totusi de el am avut parte. In vreme ce alte persoane viseaza la cine stie ce meleaguri, vile, masini, eu visez la arta. La arta aceea pe care o faci cu inima si ii dedici intreaga ta fiinta. Arta care iti tine de cald si iti hraneste atat trupul, cat si mintea. Poate suna bizar, dar asta imi place si in fata artei, intotdeauna inima mea va bate cu putere.
In seara aceasta, la "Romania, te iubesc", am vazut cum teatrul romanesc se zbate in spatiul contemporan. Cum aripile multor actori, indiferent de varsta, sunt frante in fata salariilor infime. I-am vazut de multe ori cum respira arta prin toti porii pe scena. Sunt absolut minunati acesti oameni. Si mereu uitati. La noi nu exista Hollywood, exista doar teatrul. Acela este spatiul in care actorii isi lasa talentul sa curga in fata noastra. A spectatorilor, care de ce sa nu recunoastem, nu intelegem cata munca se ascunde in spatele unui rol interpretat fara cusur. Pentru 1 sau 2 ore, noi ne umplem inimile de bucurie, uitam de griji. Filme romanesti? Ma bucur sa vad ca se fac pasi marunti in directia aceasta. Dar de ce mereu se aplica politica pasilor marunti, cand vine vorba de arta ori cultura? De ce ne ingropam propriile valori culturale in uitare?
Pana voi afla raspunsurile la aceste intrebari vor mai trece miliarde de minute. Insa, nu voi renunta la un vis datorita unui ras.
