Despre singuratate

 2: Oricine se regaseste in randurile de mai jos. 

Motto:  Nu incerca sa numeri firele de nisip din clepsidra, caci s-ar putea sa ametesti. Lasa-le sa-si urmeze singure calea! In modul cel mai firesc. Nu le intrerupe evolutia. 

Am strabatut mari si nenumarate tari. Nu sunt genul de om caruia sa-i placa sa tina cont de secundele care au trecut prin el sau pe langa el. Sunt o persoana directa si nu ma feresc sa spun raspicat ceea ce simt. Am fost dezamagit si nu mi-a placut gustul pe care l-au lasat in urma dezamagirile. Am judecat, dar m-am simtit incomod in locul celui judecat. Recunosc ca nu a fost confortabil, mai ales ca este mult mai usor sa arunci cu piatra decat sa o primesti. Doare al naibii de rau! Si cum am o piele sensibila, ma vindec cam greu. Stiu, este posibil ca pe unii dintre voi sa va fi iritat un pic pana acum. Nu-mi pasa. Sunt o fire nepasatoare. Nu mi-am dorit sa fiu asa. S-a intamplat doar. De vina sunt genele. Si, daca stau bine si ma gandesc, nici ele nu poarta vreo vina. Genele ma protejeaza impotriva rautatii altora. Sunt un om salvat! Sau blamat? Va las pe voi sa decideti. Etichetati-ma, va rog! Doar asta facem zilnic. Ne pierdem printre atatea mezelicuri. Poate va intrebati daca am prieteni la felul cum ma comport. Da, cativa. Sunt buni. In tactica de aparare. In rest, sunt un suflet ratacit. Alunec prin lume. Ii vrajesc pe unii. Pe altii, ii las sa faca misto de mine. Macar o data in viata lor mica sa se simta si ei invincibili. Niste zei, in ochii celorlalti. Vedeti, uneori sunt si eu bun. Deci, nu sunt totalmente pierdut. Nici in spatiu sau timp. Sunt singur. Nu mi-e teama de ploi ori de frig. Ma impiedic adesea. Ma ridic si merg mai departe. In lumea creata de mine. Fara coordonate. Trebuie doar sa respir. Sub hainele singuratatii, ma simt confortabil. Recunosc ca mi-ar placea sa stiu sa zbor deasupra lumii. Poate ma apuc maine de construit niste aripi. Nu ca ale lui Icar. Rezistente in fata vremii si a tuturor. Poate reusesc sa ies din propriul cocon.