La astfel de lucruri ma voi intoarce mereu ...

motivele va las sa le descoperiti singuri. Eu ma las purtata din cand in cand de astfel de acorduri:
1. (nu aveti nevoie de incalzire pentru asa ceva)
2. (show-ul continua in forta)
3. (nu va asteptati la asta?)
4. (nici la asta?!)
5. (pentru suflet)
6.  (prea bun, prea bun, de neuitat)
7. (this is it...real music)
8. (I still got the beat)
9.  (oldies...hmmmm!)
10 (o tema pe care ati tot vazut-o in ultimii ani in videoclipuri)
:)

In haine varatice

Uitasem de piesa aceasta (inca ma face sa visez frumos). Just listen here! :)

Momentul Kodak la inmormantare

Poate suna bizar, insa daca ne dau strainii gadgeturi pe mana, ies momente nebanuite. Asa suntem noi. Inventivi. Partea proasta a acestei capacitati o reprezinta faptul ca nu prea mai stim sa respectam momentele triste ce ne marcheaza existenta. Sunt unii care vor sa le imortalizeze. Am avut parte de un astfel de moment, zilele acestea  la inmormantarea bunicii mele (Dumnezeu sa o odihneasca in pace!). Desi momentul a fost penibil, mai penibil au sunat cuvintele din partea unui batranel care cu toate ca depasise viteza legala de 80 si ceva de ani, vroia si el sa aiba parte de un moment Kodak la cimitir. Imi venea sa-i zic: "Tataie sezi bland, ca-ti vine si tie randul" (dar m-am abtinut). Este absurd ca la coada vacii (scuzati-ma! am copilarit la tara si nu am niciun fel de regret in privinta asta) sa ai asemenea idei. Nu va mai spun ce telefoane mobile aveau babutele. Ma dureau ochisorii sa le vad cum incearca sa butoneze minunatii scumpe. :D Poate ca in curand Facebook isi va intinde aripile si cu ipostaze in care vaca Marioara va zambi aparatului de fotografiat in timp ce este mulsa. Iar tanti Fanica ne va arata intr-un filmulet postat pe Youtube cum se curata porumbul pentru gaini sau cum se face un colier din seminte de floarea-soarelui. Viitorul suna bine! Traditiile au fost ingropate, mai ales ca nu pot fi butonate. :D

Save as

Suntem salvati! Intotdeauna am fost. Doar ca orbiti de mersul nostru haotic prin cotidian, nu am reusit sa sesizam acest aspect. A trebuit sa vina "pustiulica" si sa ne spuna raspicat: "Am salvat 22 de milioane de romani". De la ce am fost salvati? Presupun ca de la prelungile calcule matematice legate de dari, datorii s.a.m.d. (pe care de regula le intrerupeam cu multe "rauri" de bere). Pentru asta ar trebui sa-i multumim salvatorului, acest mic om care a avut curajul sa lupte pentru propria patrie (un Goliat pe care oricum nu-l va imbratisa vreodata). Merita sa-i facem, nu-i asa, un cadou pe masura gestului sau patriotic: sa emigram in masa si sa-l lasam cu cele 22 de milioane desprinse dintr-o carte SF scrisa de el. Un cadou memorabil. Va dati seama cat teren de joaca liber ar avea impreuna cu prietenii lui? Doamne, cate miute ar incinge?! (doar se pricepe la asta) Hai sa-i lasam singuri! De frica nu le este teama. Nici de singuratate. Dar ce vor face cand nu-si vor mai inghiti minciunile proprii? Vor juca fazan (pentru a omori timpul)? Ramane de vazut. Si pentru ca we are safe, merita sa-l asteptam in liniste pe E.T. care sa ofere solutii extra la problemele curente. Pe el, oricum il simpatizam din copilarie. Si pe el l-am vota cu placere, datorita faptului ca nu este un nimeni. Este... candidatul ideal. 100% independent.

Fara griji

To:
Cititorilor (ochii vizibili si virtuali): Ma inclin cu respect in fata gesturilor venite din inima.

Am ramas fara cuvinte si de regula acest cub de gheata are personalitate. Critica, dezbate subiecte, dezvolta idei. Va multumesc tuturor pentru cuvintele lasate pe diverse cai, cuvinte ce privesc o anumita postare de aici. Va multumesc pentru ca-mi demonstrati incontinuu ca gesturile marunte razbat oriunde, nu cunosc frontiere. Le  multumesc si celor de la RadioWhisper pentru intelegere (inca nu le-am raspuns la solicitare, shame on me :D), dar credeti-ma ca de o vreme incoace, atentia mea s-a indreptat cu precadere catre familie, dintr-un simplu motiv: este "sarma" care imi va sprijini mereu trupul si inima. 

Poate ca unii dintre voi sunteti obisnuiti cu postarile mele care contin fine ironii si nu va dati in vant dupa dulcegarii, poezii si cine mai stie ce nimicuri postate pe acest blog. Si nu va plac cuburile de gheata sensibile. Persoana din spatele acestor vorbe scrise are toate caracteristicile unui om sensibil, cu umor britanic in dotare. Cititorii care-mi sunt prieteni apropiati in realitate, stiu ce haine port si care-mi sunt defectele  / calitatile. Ceilalti? Va las sa ma descoperiti ca pe o carte, printre randuri. 

Va imbratisez cu drag, 

De data aceasta simplu: Carmen

Nu incerca

cu inima plina de sageti,
luptatorul isi lasa privirea
sa cada pe azurul boltei
decorate cu nori.
nu era prima data
cand i se intampla sa fie ranit,
pentru el
firescul inseamna sa fie acolo
pe scena unei lupte,
chiar in mijlocul pericolului,
fara frica.
bataliilor le-a pierdut numarul,
insa, le-a inteles menirea.

cu mana pe inima,
simti cum sangele isi deseneaza
o alta ruta pe pielea sa,
in propria incercare de a elibera o sageata.

urma inca una, apoi alta.

in zadar, incerca sa le scoata pe toate,
caci in inima rasareau noi sageti.

acum, luptatorul sta si priveste atent cerul,
asteptarea are rostul sau. 

No way out, no way in

Cand auzi din nou cuvintele "traieste-ti viata" ar trebui sa crezi despre persoana care ti le spune ca este una optimista. Insa, cand aceasta persoana iti descrie imaginea pe care o vede si anume un pat plin cu medicamente, s-ar putea sa-ti schimbi imediat optica. Mai grav este atunci cand persoana pe care o iubesti cel mai mult iti spune ca n-are pentru ce sa mai traiasca. Ca n-are rost sa suferi, doar te iubeste. Dar n-are cum sa-ti stea alaturi pe viitor. Ca a pierdut prea mult si n-a stiut sa traiasca. 

Ironic, azi este ziua de nastere a mamei mele. Persoana care imi tot zice de o vreme incoace sa-mi traiesc viata. Si tocmai ea a decis sa renunte la secundar. Faza cea mai dura este ca mi-a zis prin telefon sa renunt la ea. Sa o sacrific. 

In acest moment temerea mea cea mai mare este ca voi incepe lupta cu un munte de sentimente. O lupta in care este posibil sa-mi schimb definitiv esenta si sa ajung exact un cub de gheata. Lipsit de caldura. 

De renuntat la mama mea nu o voi face. N-am renuntat la ea nici cand a facut preinfarctul tinandu-ma de mana. Indiferent de viata care ne leaga, la oamenii dragi nu am de gand sa renunt. Voi sacrifica alte lucruri, nu pe ei.

Si totusi de ce am senzatia aceasta de genul "no way out, no way in"?

In natura

2 pietre isi soptesc
povestile.
indiferente fata de intunericul noptii,
incearca sa-si intinda scanteile
precum niste brate catre cerul instelat.
incet, luna le imbratiseaza lumina
ducand-o la mile departare.

2 pietre isi asteapta in liniste chemarea
intr-un bol de sticla care decoreaza masuta de cafea.
apasa "stop" si rescrie povestea.

"luna priveste atenta
lumea imbracata in hainele intunericului,
sufland artificii cu ajutorul pietrelor
catre toti cei fascinati de frumusetea naturii.
"a fost odata" reprezinta trecutul,
prezentul si-a lasat amprenta pe 2 pietre
atinse in incercarea de a crea focul
ce va incalzi aerul.
incepe o noua poveste
a clipei ratacite
prin atatea coordonate geografice."

My land

"Life in pink might ruin the thing" poate constitui logo-ul outfitt-ului unei tipe ce ranjeste unuia in autobuz. Prea multa agitatie. Zgomot fara sens. In casti, U2 isi fac de cap in Mysterious ways. Privesc aiurea pe geam. Insirui intr-un colier secundele si le agat de gat pe post de accesoriu modern. Si ma gandesc cum ar fi daca as avea puterea sa regizez filmul vietii mele. Ce pelicula as folosi? Cum as scrie scenariul? Si cine ar putea sa stea in pielea mea pe post de leading actress? Cine ar indrazni sa-i dea un alt glas inimii mele in fata unui public dornic de adrenalina?
Un copil incearca sa deseneze un zid pe o hartie. Nu-i pasa ca bucatile de caramizi nu sunt identice. Imperfectiunea este ceea ce ne caracterizeaza in orice am intreprinde. Ne place sa aspiram spre perfectionism, chiar daca internul ceas rosteste note inegale. Sus-jos! Doar o simpla scala.
"I'm number 1 so why bother trying" rosteste tricoul negru al unui rocker cu privirea ascunsa de ochelarii Police.
"Thunder only happens when it's raining
Players only love you when they're playing
Say women they will come and they will go
When the rain washes you clean, you'll know", razbate din castile sale. Stai linistit! Iti las in continuare aerul de rocker creionat in aceasta povestioara. Secretul tau este in siguranta. Oricum piesa este superba si chiar imi era dor de acordurile sale. Ti-as mai recomanda ceva in acelasi registru, dar nu vreau sa plictisesc audienta deja topita de soarele arzator.Cobor din autobuz.
"- O inghetata ..., va rog!
- Avem doar -, +, /, etc."
- Etc, ar merge pe vremea aceasta!
- Glumiti, cumva?!
- Cine? Eu? Imi place varietatea, draga domnita!
- Nu si mie, domnule.  Etc nu avem. Si nici nu produce cineva asa ceva.
- Doar dumneavoastra mi-ati spus adineauri ce aveti!
- Da, repet: -, +, /, etc.
- Eeeeee! Tot etc, doresc.
- Domnule, chiar nu intelegeti! Doar n-o sa incep sa va insirui toate marcile de inghetata pe care le avem la vanzare. Este doar o forma de a scurta lista. Le spun doar pe cele mai importante si cautate, in egala masura.
- Aaaaahhh! In cazul acesta, schimb comanda. As dori, draga domnita, -,+, /, coada de maimuta (@), etc.
- Domnuleeeeeee!!!!
- Daaaaaaaa!
- Poftiti, etc.
- Va multumesc.
- Si dumneavoastra ce doriti! mi se adreseaza, domnita"
- Tot etcetera." :D

Bucuresti. 7 administratii.Totul este perfect

Mesajul din titlu mi-a lovit neuronii la prima ora a diminetii, neuroni captivati de dansul cetii dense care trecea pe langa mine destul de repede. Un mesaj pus pe un panou publicitar. Mai lipsea un smiley care ranjeste si ar fi completat de minune ideea. Desi m-am nascut si  traiesc in acest oras nu pot spune ca este perfect. Nici n-a fost cand eram copil, daramite acum. Candva, da. Cladirile vechi, construite din materiale durabile cu o arhitectura frumoasa, ma fascineaza. Ele inca mai spun povesti ale unui timp pierdut. Cele noi sunt doar precum niste flori ofelite intr-o gradina ingrijita de un batran gradinar. Acestea nu-mi spun povesti, doar striga spre cer. Sunt reci. Fragmente ale imperfectiunii perceputa de unii drept perfectiune. 7? Cifra norocului pentru politicieni. Nu si a lucrurilor bine facute.

Inca mai sunt zone in capitala care nu au canalizare sau apa. Perfect, nu-i asa? Dar avem mall-uri pline ochi cu branduri straine. Ironic, gustam din aceasta imagine cotidiana ca si cum am manca o felie de tort cu creme in care E-ul este elementul central. Si servim de fiecare data, in campanii electrorale aceeasi mancare preincalzita de catre magicieni ai vorbelor, ale caror actiuni ulterioare vor fi trecute prin filtrul constiintei. Perfect totul pana aici, nu-i asa?

Mergand mai departe, in 7 nu te poti plictisi. Cu 7 prieteni te poti distra. Cu 7 politicieni poti face un show, dar nu de genul "Plasa de stele" (in niciun caz, nu de alta, insa multi sunt cam cazuti din ele :D). 7 minute maxim poti astepta, in cazuri bune, autobuzul catre serviciu. In mai putin de 7 secunde poti rosti: "fuck it!" cand esti blocat in trafic. In fiecare zi poti afla 7 informatii de ultima ora din zona politicului pe care le poti transforma usor in bancuri. Si totusi, totul este perfect. In Bucuresti.