Despre decenta...

pastrarii momentelor intime. Despre respectul cuvenit fostului/ei partener/e.Despre momentele frumoase, la care nu mai putem sa ne intoarcem.Despre zambete.Lacrimi.Certuri si toate acele cuvinte ce nu au fost rostite.Sau gesturi niciodata facute. Despre iubire si despre partea mai putin frumoasa a ei.Consum de energie.Deschidere si inchidere a eu-lui intr-un dulce oftat sau suspin. Despre asteptare. Despre mediatizare. O iubire nu este mai frumoasa in ochii publicului daca vedem cum 2 indragostiti mananca la vreun restaurant de lux sau viziteaza cine mai stie ce magazin. Si nici atunci cand vreo despartire a vreunui cuplu se datoreaza distantei ori a neintelegerilor aparute.
Iubirea trebuie consumata in liniste.Simplu.In armonie.

Piece of you

Motto: " Cry, cry baby, cry …and then pause: Good bye! Keep all the good memories close to you."


O sa pastrez toate visele noastre

Adanc in inima mea.

Soaptele de iubire rostite in timp ce

Ne imbratisam.

Sarutarile ce au zburat de pe buzele tale

Pentru a desena pe gura mea

Poezii

Ce vor fi spuse aievea.

Daca luminile lumii s-ar stinge

Sub atingerea iubirii

Ne-am regasi cu totii

In simplul cuvant: doi.

De prin Bucuresti adunate

Am avut parte pentru putina vreme, ce-i drept, de o redeschidere fata de povestile de altadata, de muzica care-ti face picioarele sa se miste ori iti tresalta sufletul prin intermediul notelor inalte si joase intr-o interpretare ce lasa in urma sa un raspuns ce va sa vie la intrebarea : "ce este viata?" .
Bucurestiul si-a deschis din nou portile in weekendul ce tocmai a trecut prin intermediul monumentelor sale cu iz istoric ori de arta. Bucuria mea a fost cu atat mai mare datorita faptului ca mi-am sarbatorit retroactiv ziua cu prieteni de cursa lunga si mi-am "clatit" ochii cu obiecte de arta si pline de istorie, am ascultat muzica buna si mai ales am mirosit precum un pisoi mititeii si am "savurat" din priviri muraturile asezate frumos in borcane, asa cum o facea odinioara bunica mea. Recunosc ca nu mi-a placut multimea si zarva care este prezenta zilnic in acest oras, daramite fluieraturile si replicile pline de prostie ale unora. Ca sa ajungi sa iubesti acest oras, trebuie sa-i cunosti sufletul, iar esenta sa rezida in frumusetea cladirilor ce poarta amprenta vechilor arhitecti, in obiectele de arta, in fotografii, in atitudinea fata de povestile simple, in localurile care-ti dau acea senzatie ca timpul s-a oprit in loc pentru o secunda doar pentru a-i surprinde maretia si frumusetea (senzatie simtita in Carul cu Bere).
A fost frumos, recunosc, dar a durat prea putin. Nu l-am auzit pe Leonard Cohen interpretand minunatele sale piese, in care unii ne-am lasati pierduti. In visare. In acorduri. Dar l-am pastrat pentru sfarsit:

http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw&feature=related

Exclusiv...

In loc de introducere
Ajuns la seria a patra serialul "Prison Break" se bucura in continuare de un mare succes. Situatiile neprevazute, intrigile ascunse si surprizele la care sunt supusi nu doar telespectatorii, cat si interpretii personajelor, iti dau in permanenta acea senzatie ca faci parte din serial si ca esti mereu in actiune. In centrul atentiei...
Intriga
Fara voia mea, am fost azi in vizorul multora, desi am luat o buna portie de adrenalina. Daca unii prefera sa schieze pe partii la mari inaltimi, altii sa faca bungee jumping si cine mai stie ce sporturi extreme, eu...am ramas blocata in lift alaturi de o colega care suferea de claustrofobie la cote inalte.Culmea este ca si eu sufar de acest simptom in spatii mici, insa situatia a fost tare nasoala.Am ramas intr-un lift la locul de munca, al carui semnal de alarma are forma de clopotel lipit (nimic mai mult), fara semnal la telefonul mobil, intr-un spatiu in care daca urlai era in zadar, la fel si daca loveai cu pumnii usile din metal.Eram precum intr-un buncar.
Acolo a trebuit sa acord primul ajutor, sa-mi calmez colega si sa joc rolul persoanei care are totul sub control. Mi-au trecut prea multe prin minte, m-am scurs cand am reusit sa sun la cei de la lift in timp ce ne-au ajutat alti colegi de afara sa avem aer (ne-au deschis usile) si mi-au spus ca nu mai are institutia contract cu ei. A trebuit sa reactionez rapid si sa ma gandesc cum vom iesi din liftul blocat aiurea intre etaje cu spatiu mic de vedere afara. Deja simteam ca voi face ceva alpinism, dar ma uitam gales la colega pe care am strans-o tot timpul tare de maini ca sa nu lesine. Tare aiurea situatia. In timp ce ea imi spunea ca daca e sa moara sa le spun alor sai ca-i iubeste, eu ii spuneam ca azi nu murim, mai avem de trait. Mi-a citit si-n palma de frica si eu ma uitam ca proasta la ea, incercand sa o conving ca zi nu e ziua noastra de a ne lua zborul din aceasta lume. Cand a venit specialistul de la lift l-am salutat zambind precum soldatii, (e posibil sa fi crezut domnul respectiv ca am innebunit). Sefa mea a fost de partea cealalta in rolul de comedian, mai ales ca a vazut ca nu am sorti mereu de izbanda in ceea ce priveste ridicarea moralului colegei mele.
Sfarsit
Am iesit tefere din lift si am facut misto pana acasa de situatie.

Dor de poezie...

de momente de suflet, de muzica buna, de tihna, de regasire printre paginile unei carti vechi. Dor de povesti. Toate acestea intr-un singur loc, pe care sper sa-l descopar cat de curand. Nu de alta, dar mi l-am imaginat aievea si acum a prins contur. Gratie tie Monik. Cam rar articole care sa-ti transmita stari, sa te faca sa afirmi la final: "doar atat". Restul s-ar putea sa fie in noi, numai ca grabiti cum suntem, am uitat de suflet, de durerile lui. Ne-am lasat purtati de viteza cotidiana si am uitat de noi. Si cum viata e o tragi-comedie, ar trebui sa ne pierdem in fiecare f(r)aza a sa si sa ne regasim in egala masura. Frumusetea reala este ascunsa privirii, desi sta doar la o aruncatura de "nasuc" (lipsit de fitze si alte cele) si asteapta sa fie imortalizata, imbratisata, pictata, suprinsa intr-un vers ori intr-o linie melodica (cu sunete pure).
Cheers!

Tusuri de culoare

Cu penelul in mana dreapta, pictorul
Aseaza culoarea pe panza frumos prinsa in rama tabloului,
Ce se va naste…
Din tusuri.
Chipul schitat in negru
Va prinde viata,
Va zambi iar printre culori…

Doar gandurile nu le poate citi….
Si nici iubirea din ochii
Ei nu poate vorbi.

Departe,
In zori de zi…
Iubirea il va trezi.

Pe alei straine

Pierduti…
Printre petalele florilor de piersica
Ascultam muzica ramurilor ce se misca incet
Intr-un ritm necunoscut noua.
Ne lasam purtati de mireasma dulce a iubirii
Imbratisati pe alei straine.

Simtim fosnetul vantului mangaindu-ne obrajii
Uitand pentru o clipa de ceilalti.
Singuri pasim pe alei straine
Imbratisand doar gandul….

Iubim momentul de a fi doi
Incercand sa-l intiparim in propria constiinta
Pentru multa vreme.
Gustam din iubire pe alei straine
Dar vechi pentru alti indragostiti.

Pierduti…
Printre petalele florilor de piersica
Ne lasam purtati de mireasma dulce a iubirii
Imbratisati pe alei straine.

Oh, my god...the red underwear is eveywhere....

Nu doresc sa par ironica, dar, zau, ca ducem lipsa de originalitate, nu spun de cultura, decenta si lista ar fi mult mai lunga.De cateva zile, avem parte de un razboi mediatic ce se duce nu doar in paginile ziarelor, ci si pe alte cai mediatice si mi-a cam ajuns. Om fi noi balcanici, dar ca simplu spectator, aducator de audienta unor persoane ce se intituleaza patetic/jalnic vedete ori vipuri, declar ca nu mai vreau sa joc rolul prostanacului de genul lui Pacala care digera orice informatie, in lipsa unui alt substitut de valoare. Si se vede ca presa romaneasca cam duce lipsa de valori (nu doar la nivel moral). Pornind de la o campanie sociala intre ghilimele, ce doreste sa combata fumatul si efectele lui (ete scart...noroc ca acum nu se mai mesteca foi de tutun ca pe vremuri, caci altfel ce bogati ar fi fost medicii stomatologici azi...ma intreb atunci care ar fi fost motto-ul campaniei).Culmea este ca nu fumez, am fumat, recunosc prea putin...doar ca sa fac parte din grup si la sfarsit am ramas cu senzatia ca n-am pierdut nimic, doar fum. Revenind la valva mediatica creata, realizez ca nu este prima data cand o campanie fie ea sociala se promoveaza prin scandal. Ca sa nu stai in umbra, trebuie sa faci ceva. Si ca sa fii vizibil iti trebuie mult mai mult decat simpla notorietate. Culmea face ca M.R. nu este prima vedeta, poate doar autohtona, care alaturi de o echipa de creatie si de marketing etc. incearca sa promoveze intr-o alta ipostaza lupta contra fumatului. E laudabila ideea in sine si scopul, insa prea multe aspecte tind sa treaca de cealalta parte a decentei.Chiar daca se vrea sa zicem o campanie light fata de imaginile oribile si hidoase ce se regasesc pe pachetele de tigari de ceva vreme, nu stiu cum se face dar noua, romanilor ne cam place sa tragem cu ochiul in ograda altora.Si zau ca ideea e veche. Atunci cand vrei sa cuceresti alte teritorii, sa iesi din umbra ori sa fii mult mai vizibil decat esti deseori se apeleaza la efectul pe care il are imbracamintea sumara asupra auditoriului. Exemple sunt multiple, iar faza cu chiloteii e afumata demult. Pornind de la Marylin Monroe (femeia care a ridicat blondul la rang de brand, as putea zice, dar care a promovat instinctual femeia fatala, sexy), Ursula Andress pana la Kylie care si-a vandut celebrii chilotei aurii din videoclipul "Spinning around" a venit si randul M.R. sa duca mai departe farmecul chiloteilor la purtator. Rosii de aceasta data( "ca sa-i poarte noroc si s-a sarute mai cu foc" , ori sa nu fie deocheata).Nu pot sa spun decat succes! Si astept sa-mi transmiteti daca aveti de gand sa va lasati de fumat .

E inca seara...

si ploua cu picaturi mari si zgomote precum niste "tobe" se aud de undeva de sus. "E vreme de facut copii" , cum spunea un amic, ca deh, la caldurica, parca, toate gandurile ti se aduna, iar reflectiile de peste zi asteapta sa iasa din matca, precum lava unui vulcan, pentru "a cuceri" si "a acoperi" alte lucruri, precum plictiseala, moleseala, cheful de somn (care in cazul meu e cam mare; in ultima vreme am dormit cam 5-6 ore pe noapte in cel mai bun caz si deseori 4-5 ore). Trecand peste toate aceste elemente decorative, vreme trece, vreme vine. Insa, atmosfera de afara, e una de film, un musical, pus in scena de un actor necunoscut noua, la chip. Nu apare nici pe copertile revistelor glossy, nu da interviuri cu intrebari uneori prostesti de genul: "ce planuri de viitor aveti?" (eu as raspunde ....sa fiu pe un vas de croaziera cu cine stiu eu....si nu oriunde chiar in triunghiul bermudelor...bu-hu-hu), nici nu pozeaza in sex-simbol, nu are celulita, nici burta, nu poarta ochelari fumurii gen Police, nu se scarpina in public in zone ale corpului mai putin permise (scarpinatului, vreau sa zic - sic!), nu canta : "mazarica, mazarica, pupati-as tie gurita..." - dupa o marquerita ori o blody Mary (bat-o vina!), nu danseaza ca si cum e apucat de streche ori l-a napadit raia, nu este nici cool, nici Superman, nu stie sa lupte cu sabia precum Zorro, nu conduce vreun bolid precum James Bond, nu saruta tipe frumoase ale caror fotografii sunt uneori prelucrate cu programul Photoshop, nu e pasionat de console si de Nintendo, nu stie sa bata pe nimeni (doar pe umeri, in cazuri extreme), stie sa rada prin intermediul curcubeului, norilor albi si pufosi, al soarelui arzator si al ploii torentiale de vara, al zapezii albe precum o vata de zahar ars imensa, al copiilor zburdalnici, e prezent mereu langa noi si tot la fel de departe, e un prieten de nadejde, este calm, rabdator si mai ales ii place sa ofere neconditionat lucruri bune si lectii de viata fara a ne tine morala cand gresim, este cel mai mare regizor al tuturor timpurilor ce nu are nevoie de un Oscar pentru intreaga sa cariera, este unic....Cine este el? Va las sa-l descoperiti singuri. S-ar putea sa-l intalniti in ploaia de afara sau cine stie in vreo cafenea.

Ooopppssss....

Dupa o zi in care m-am intrebat incontinuu, in minte, cand se mai termina si de ce mi se tot umple biroul de hartii, de ce tipa seful la mine si rosteste mereu: "acum, e urgent!" (doamne, deja ma simteam precum secretara din Diavolul se imbraca de la Prada....), iar eu il priveam ca proasta, nu mai stiam ce este urgent si ce nu (si ma duce capul, zau, nu va mint), in timp ce era sa adorm precum un bebelus pe scaunul de la dentist cu gura cascata (cam degeaba, ca somnul tot nu disparea), dupa frigul indurat si frecusul suportat in minunatul autobuz din cauza babetelor care nu stiu unde s-or mai duce (posibil la teatru ca s-a deschis stagiunea, cu un eveniment mai trist ce-i drept datorat mortii marelui actor scamator, Stefan Iordache), dupa ce am pasit in propria camera, am realizat cat de bine este acasa si mai ales cat de bine miroase la noi, a voie buna si veselie (cam rar, mai observ astfel de lucruri...munca m-a transformat intr-un robotel..ai o grija o rezolv in trei timpi si trei miscari...), recunosc ca o sa tampesc in felul acesta...lipsa concediului e de vina....deja am inceput negocierile si observ cum li se deplaseaza privirea unora dintre colege...(spre amuzamentul propriu), dupa toate acestea, realizez ca a mai trecut o zi, in care, am reusit printre picaturi sa zambesc si sa aduc zambete pe fetele celorlati (exact ce mi-am propus cu ceva timp in urma, precum un mic clovn-un alint al copilariei trecute).
Sper ca si maine sa reusesc sa-mi afund doar nasucul in aerul rece in care se va simti mult mai bine parfumul meu, dar si aburii de cafea (din cestile colegelor de birou, caci eu nu consum o asemenea licoare decat rar, insa, miroase tare bine).