Am avut parte pentru putina vreme, ce-i drept, de o redeschidere fata de povestile de altadata, de muzica care-ti face picioarele sa se miste ori iti tresalta sufletul prin intermediul notelor inalte si joase intr-o interpretare ce lasa in urma sa un raspuns ce va sa vie la intrebarea : "ce este viata?" .
Bucurestiul si-a deschis din nou portile in weekendul ce tocmai a trecut prin intermediul monumentelor sale cu iz istoric ori de arta. Bucuria mea a fost cu atat mai mare datorita faptului ca mi-am sarbatorit retroactiv ziua cu prieteni de cursa lunga si mi-am "clatit" ochii cu obiecte de arta si pline de istorie, am ascultat muzica buna si mai ales am mirosit precum un pisoi mititeii si am "savurat" din priviri muraturile asezate frumos in borcane, asa cum o facea odinioara bunica mea. Recunosc ca nu mi-a placut multimea si zarva care este prezenta zilnic in acest oras, daramite fluieraturile si replicile pline de prostie ale unora. Ca sa ajungi sa iubesti acest oras, trebuie sa-i cunosti sufletul, iar esenta sa rezida in frumusetea cladirilor ce poarta amprenta vechilor arhitecti, in obiectele de arta, in fotografii, in atitudinea fata de povestile simple, in localurile care-ti dau acea senzatie ca timpul s-a oprit in loc pentru o secunda doar pentru a-i surprinde maretia si frumusetea (senzatie simtita in Carul cu Bere).
A fost frumos, recunosc, dar a durat prea putin. Nu l-am auzit pe Leonard Cohen interpretand minunatele sale piese, in care unii ne-am lasati pierduti. In visare. In acorduri. Dar l-am pastrat pentru sfarsit:
http://www.youtube.com/watch?v=meBNeNwiagw&feature=related
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu