One more track

before I go...



Dupa ce ascultati acest hit, sper sa nu va luati nasul la purtare. Kisses!

Cheful vine...

uneori ascultand muzica buna, alteori razand. Momentan, va alint, dragi cititori, cu o extra portie de muzica.Enjoy it!

Ascultare

Ceva care sa va gadile auzul.

Clipe furate

Iubirea se simte,
In bataile inimii...
In soaptele rostite
Incet
In timpul unui dulce sarut.
In privirile surprinse
Pe furis.
In clipele in care mana mea o incalzeste timid pe a ta.

Iubirea se simte
Pierduta in ritm de poezie...
O poezie scrisa candva de Nichita Stanescu.

O pata de culoare

pe note...muzicale.




Nina Simone, ladies and gentlemen!

Picture that! (not just imagine)

As vrea sa pictez fiecare zi in nuante cat mai vesele, in culori tari care sa spuna privitorilor povesti frumoase.Simple, in care termenul "complicat" sa nu mai apara (sa fie dat uitarii). As vrea sa ne regasim in trecerea fiecarei secunde, mult mai fermecati de ceea ce ne inconjoara. Sa fim fragmente din aceasta lume. Sa ne lasam purtati de poezie. Sa zambim mai des, chiar si cand suntem suparati, grabiti si stresati din tot felul de nimicuri.
Mi-as dori sa nu uitam sa iubim, sa daruim un pic din noi celor din jur prin faptele proprii. Sa nu ne mai ascundem in spatele cuvintelor. Sa nu suferim (iar daca se intampla sa suferim, sa gandim pozitiv).
Va puteti imagina o lume mai frumoasa in fiecare zi? Ce-ar fi daca am face-o singuri sa straluceasca? Constienti ca povestea noastra isi continua firul lin, sa nu uitam de sufletul propriu. Ati putea picta o asemenea lume?Pentru totdeauna?

Save the best for last

Astazi, Moni mi-a zis sa-mi traiesc viata printre altele (si te rog, nu ma baga in sedinta, am parte de prea multe la munca). Sa invat sa traiesc ar fi trebuit sa-mi spuna mai exact. Multa vreme am fost persoana aceea care i-a facut altii sa-si tureze motoarele la maxim, sa-si descopere limitele si am uitat de propriile vise, pe care, recunosc ca le-am ambalat in nuante vesele in coltisoarele mintii. Ce vise frumoase aveam odata?! A trecut timpul prea repede...Astept sa mai treaca cateva luni si poate, ca voi incepe sa visez cu ochii deschisi si de data aceasta practic la ceea ce vreau si-mi doresc cu adevarat. Poate ca a venit vremea sa cuceresc lumea, nu sa mai las pe altii sa o cucereasca pentru a se lepada apoi de ea. Si, da voi pastra mereu ce este mai bun pentru final. Un sfarsit poate sa fie un nou inceput. Depinde de noi si de optica proprie. Asa ca simply fly! The world is like a big cake.

A piece of....me

Se spune ca muzica are capacitatea de a vindeca rani. Terapie cu note muzicale. E tot ce pot face in acest moment.

Mi-e dor si doare

Aceste cuvinte se invart in mintea mea de o ora si ceva. Au aparut brusc, urmare confesiunilor facute de o buna prietena. Daca, as avea vreo bagheta magica, zau, ca as lua durerile multora, inclusiv pe ale mele si le-as arunca undeva. In lipsa unei asemenea "jucarii", am invatat, insa, sa-mi ascund de ochii multora problemele, durerile sufletesti si sa-i ajut pe multi sa-si implineasca visele, sa perceapa de fiecare data partea plina a paharului (ori sa le induc constient acest lucru, desi paharul era pur si simplu gol). Am reusit sa merg mai departe mereu. M-a surprins intrebarea prietenei mele si mai ales dorinta ei de a-i explica de ce a fost parasita de iubitul sau. I-am replicat ca nu exista o reteta a fericirii ori iubirii si sa nu mai incerce sa doreasca sa afle raspunsul la acel "de ce" care-i ravaseste mintea de ceva luni bune, caci va avea parte constant de mai multe intrebari fara raspuns. Singurul meu sfat: sa mearga mai departe, sa descopere lumea. Mi-a zis ca n-a mai intalnit o persoana atat de optimista, desi stie ca mi-am pansat inima cu ceva vreme in urma. Metoda: multa muzica buna si rasete la greu. Ce am reusit sa surprind in perioada pansarii propriei mele inimi? Sa privesc in jur cu sufletul si sa ma indragostesc la fiecare pas. De fiecare clipa. Caci imprevizibilul e doar la un mm distanta de noi. Mereu in fata noastra. Si s-ar putea sa avem parte in orice moment de noi inceputuri.Frumoase. Ori de alte povesti. Savuroase. Scrise cu inima. De ce am vrea oare sa ratam asa ceva?

Oi fi eu mic, dar o gramada de intrebari se invart in capul meu

Conform ultimului studiu stiintific din domeniu, realizat de cercetatorii de la Universitatea Ciupacabra din orasul Lugulugu, teritoriul pierdut in constelatia Oriundeoricandnumaibinesafie, in proportie de 75% reactiile noastre comportamentale se bazeaza pe instincte. Cu mici erori, studiul in cauza a incercat sa determine concret cand apar instinctele si cand se "construiesc" sentimentele. Ce reactie are loc in creierul nostru cand apare instinctul si cum reusim sa rezistam in fata lui?
Desi, in general, este cunoscut faptul ca, in cazul sentimentelor reactiile sunt de ordin chimic si se desfasoara in lant, care sunt totusi compusii chimici vinovati in ceea ce priveste sentimentele erotice?
La serviciu, am avut parte de momente haioase si de o intrebare care ne-a pus pe ganduri.
Cum i-ai explica propriului tau copil care este diferenta dintre instinct si sentimentele erotice?Dupa ce am ascultat parerile celorlalti, in clipa in care a trebuit sa-mi expun opinia, fraza care ma urmareste de ceva vreme: "Haide, mai ca ai facut comunicare", m-a facut sa rad. "Ma provocati, ei, serviti, aici, putina comunicare", mi-am zis in sine.
Si da, am reusit sa dau cea mai originala explicatie la aceasta intrebare. Si consider ca propriul meu copil, se va amuza la culme.

"Intr-o ograda oarecare, un cocos sta debusolat.
-"Ce sa fac, ce sa fac...", isi zicea intruna.
La un moment dat aparura in raza sa vizuala cateva gainuse, toate cochete. Si deodata se ivi si instinctul odata cu privitul.
"-Ce-ar fi daca, as alerga asa un pic, caci asa ma mentin in forma. Ah, dupa ele..."
Si alerga si tot alerga, pana cand o ochi pe ea, gainusa cea mai gainusa. Si, uite, asa aparu si sentimentul...erotic si revarsarea sa."

Who am I?Helen Fielding or Bridget Jones?

100 de calorii. Batoane de ciocolata raspandite pe jos."Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus" aruncata pe canapea. O scena din Breakfast at Tiffany's.Prea simpla pare iubirea la televizor. Departe de acele senzatii care te fac sa te simti mic. Si cu fluturasi in stomac.
Stau si ma intreb ce dialog ar purta Helen Fielding daca Bridget ar fi fost reala. Oh, si cat de reala poate Bridget sa fie uneori! Am fost in pielea ei.
Aseara, cred ca am impartit nu doar aceleasi haine, ci si trairi. Admit ca are pantofi comozi (sic!). Nu stiu, insa, ce parfum prefera. Replicile spuse ieri cu inima, m-au facut sa realizez ca iubirea este foarte inselatoare. Rasare in inima precum o floare si daca n-o ingrijesti este posibil sa moara. Am comis-o in stilul lui Bridget, iar acum rad de situatie, caci, in esenta, stiu ca sentimentele se vor schimba intru totul pana in martie, cand voi mai da o fuga la Sibiu. Si, da, stiu,ca Lil'Bro' va avea pentru totdeauna un loc special in inima mea. No matter what happens.
Cum ma simt acum? Helen.Din nastere. Acum si Bridget face parte din mine.

Jurnal de calatorie.Confesiunile unei timide

O zi de ianuarie. Atmosfera de poveste pictata cu ajutorul fulgilor pufosi, m-a facut sa zambesc la o ora destul de matinala.Alaturi de tatal meu, care s-a oferit sa ma conduca pana la autogara, am privit peisajul magic, realizand ca natura este prea toleranta cu noi oferindu-ne astfel de spectacole ce vor ramane multa vreme captate in memoria noastra. Totul a fost minunat pana la destinatie. Exceptie: coborarea din daciuta, demna de cascadorii rasului.De ce? In lipsa unui loc de parcare, am nimerit frumos intr-o baltoaca cu bocanceii mei.Am ras si i-am marturisit tatalui meu ca ieseam ca o doamna pe geam, mult mai frumos. Imbarcata catre destinatia de suflet, cu ultimele cuvinte ce-mi rasunau in minte spuse de tata:"sa ma suni cand ajungi". Am facut-o? Nu. M-am lasat purtata de clipele ce se scurgeau in Sibiu, doar el m-a sunat. Si s-a tinut de sotii tot timpul, caci fiecare conversatie cu tatal meu a fost una inedita.Cam rar, se comporta astfel.O fi banuit ceva?!
Ce am descoperit in aceasta calatorie? Ceea ce stiam deja din octombrie 2008 si o experimentasem singura dintr-un anumit punct de evdere. Distantele unesc oamenii, indiferent de modul lor de a fi. Doar ca unele lucruri depind, ce-i drept de noi si ca de cele mai multe ori deschiderea fata de ceilalti poate rosti multe. Chiar si fara cuvinte, doar nonverbal. Ce am invatat? Ca lumea e atat de frumoasa si ca obisnuim, daca suntem rationali, din nastere, sa complicam lucrurile si pasii pe care-i facem pe scena vietii. Ce am iubit? Fiecare emotie, fiecare minut scurs acolo, fiecare parfum, fiecare zambet si rasetele fara numar, savoarea bomboanelor belgiene, aerul, zapada, conversatia cu my dearest lil'bro'...prea multe senzatii...un bulgare de zapada ce se rostoleste...Ce am surprins? Ca timizii analizeaza si privesc lumea (ca doar fac parte din grupul lor si incerc sa-mi mentin la cote minime sub control acest defect). Se distreaza? Da, Moni, se distreaza, in alt fel. Nu, Pisi, nu se distreaza ca tine.

Jurnal de calatorie.Alterarea sufletului

Pentru: Oamenii frumosi care nu-si altereaza sufletul nici in momentele cele mai grele ale povestii lor.

Sunt momente in mica noastra existenta pe care am vrea sa le reluam over and over again fie si pentru o secunda si de ce sa nu recunosc ca as vrea sa se inventeze un buton special in acest sens. In ultima vreme, am impresia ca drumul ales in decembrie 2007 a fost unul care mi-a deschis alte perspective. Chiar daca acel drum se referea la schimbarea jobului, in spatele deciziei s-a aflat de fapt: castigarea dreptului la timpul pierdut. Stiu ca am lasat oameni speciali acolo, oameni care continua povestea mea si oricand m-as intoarce la ei, as avea parte de zambete si imbratisari calde.Asa cum stiu ca le este dor de mine, dor de micile ghidusii si de numeroasele glume pe care le faceam pentru a destinde atmosfera si de a duce gandurile catre alte zone, acele zone sigure care nu te fac sa o iei razna la propriu, dor manifestat prin telefoane si mesaje lasate pe mess. Poate de asta nu pot uita usor despartirea de ei, nu de alta dar pana si cei noi in echipa imi stiu povestea si vor sa cunoasca omul real din spatele acesteia. Mirela, prima persoana care a aflat de mine si care s-a angajat la cateva luni dupa plecarea mea, a ramas surprinsa cand m-a vazut pentru prima oara si mi-a zis ca nu se asteapta sa fiu asa: calda si deosebita. Cuvintele ei mi-au rascolit atunci mii de amintiri: "le este dor de tine, dar le este greu sa-ti spuna asta". Stiam acest lucru din momentul plecarii, caci ultimele doua saptamani petrecute acolo au fost teribil de grele. A fost o decizie luata rational admit acest aspect, desi sufletul imi zicea intruna: "mai stai". Am ramas in acel loc 3 ani, desi dupa primul, am vrut sa plec si am inceput cautarile unui alt job. Am ramas atata timp pentru ei, prieteni de suflet cu care am impartit prima paine castigata din primul salariu. Si am experimentat multe lucruri alaturi de ei. Cu toate urcusurile si coborasurile aferente, am reusit sa nu-mi alterez sufletul sa-i las si pe altii sa faca parte din el si de ce nu, sa ia parte la experiente frumoase care sa ramana adanc imprimate in memorie.

Draga mea, Monica mi-a aratat weekendul acesta alte lucruri si am descoperit oamenii speciali din viata ei . Prieteni de o frumusete aparte, pe care mi-e greu sa o cuprind in cateva cuvinte. Le-as rapi farmecul personal cumva, daca as face-o. Stiti, acel gen de oameni care te fac sa rostesti dupa 5 minute de la despartire:" mi-e dor de tine" ? Monica, esti o norocoasa. Ai astfel de oameni in jurul tau, mai multi decat degetele de la o mana. Asta se intampla cand sufletul vorbeste in cuvinte simple, frumoase si se afla in echilibru cu tot ceea ce este in jurul sau. Si da, iti multumesc pentru experienta inedita. De suflet.

Jurnal de calatorie. Intro...let the rhythm in

Exista filosofie in orice lucru daca am sta sa analizam cu atentie fiecare participa din jurul nostru. Insa, grabiti din punct de vedere al naturii proprii, invatam ori dorim sa simtim fragmentat lumea si farmecul sau.


M-am imbarcat sub semnul aventurii sambata spre o noua calatorie in orasul meu de suflet pentru a onora invitatia primita de la draga mea prietena, Monica (ori Moni, cum a inceput sa o alinte toata lumea). Am simtit bucurie si tristete in procente egale in drumul spre Sibiu. M-am regasit in traseul strabatut in octombrie 2008, in coltisoarele plaiului mioritic privite doar cu coada ochiului din masina. Am avut aceeasi senzatie ca timpul s-a oprit frumos in anumite parti ale tarii pentru a ne uimi continuu in calitatea de simpli vizitatori. Si m-am lasat purtata de magia locului, fara sa ma gandesc la cat de repede se scurge timpul.


A fost frumos Sibiul, imbracat in haine albe, pufoase.O imagine reala, ce mi-a incantat privirea direct, rupta, parca din fotografia surprinsa pe cana primita anul trecut cadou de la Lil'Bro' (a big part of my soul). Si, recunosc ca iar mi-am cumparat bomboane de ciocolata belgiene, indulcind si pe cativa invitati la petrecere cu ele, mai ales ca papilele mele gustative se lasa des gadilate de aceste delicii.


Am redescoperit la pas o parte din oras si am simtit pe propria piele efectul flashurilor trecute, arhivate in prezent pe un disc. Dar cel mai interesant moment a fost cel din Crispus pub, cu muzica si atmosfera de nota 10 plus, dotat cu o toaleta original decorata in culori vesele. Deh, ochiul meu critic de decoratoare si desenatoare mai iese la iveala din cand in cand. Desi, aceste lucruri s-au petrecut ieri, imi vine sa strig: a fost o iluzie sau prea frumos ca fie adevarat?

Idei

De fiecare data cand vreau sa pun stop anumitor lucruri se intampla sa-mi vina acele idei nastrusnice care deschid usile altor proiecte, noi. Desi duc lipsa de timp, iar energia proprie este la limita, constat ca nu ma pot abtine sa scriu.Acesta este viciul meu de baza.La fel si muzica.Fara aceste placeri nu pot trai. Asta se intampla cand imbratisezi creionul si hartia devreme, in timp ce altii se joaca.
Astept sa reusesc sa termin proiectele incepute si sa-mi vina inspiratia aceea ravasitoare. Nu de alta, dar ceasul continua al sau ametitor tic-tac. Ah, si da astept sa-mi "vindec" propriul calculator, aflat momentan in pana. Noroc ca exista laptopul si fratii de nota 10 plus.

Enervari, suparari, amagiri si alte chestii...

toate adunate intr-o perioada de timp relativ scurta. Cam de astfel de senzatii, printre altele mult mai benefice, am avut parte la sfarsitul de an. Raman la ideea subliniata deja in unul dintre blogurile anterioare in privinta oamenilor care devin frumosi in aceasta perioada, dar nu pot intelege...goana dupa rating a unor canale media si nici permanenta ochire a portii vecinilor si a datului unei ture prin ograda acestora, din simpla curiozitate, cum ar afirma unii "specialisti" in PR. Nu ca trendul ar fi altul de cativa ani incoace, trend care se poarta si pe la case mult mai mari si mai frumoase, dotate cu elemente culturale bine pastrate si promovate, insa, hai sa promovam valoarea, nicht der kitsch. Traim un circ permanent oferit de catre reprezentantii unor canale media in timpul sarbatorilor de iarna. Divertisment de 2 banuti...nici pe aceea nu i-as da, daca as fi un investitor in produse media. Recunosc ca am avut ocazia sa revad anumite secvente scoase din arhiva TVR cu poante vechi, savuroase, cu actori care de care mai buni si care respirau si traiau arta cu sufletul. Alte vremuri, uitate. Acei oameni stiau sa glumeasca cu adevarat. In acele vremuri se gaseau solutii, cand "lama cutitului" cenzurii se facea remarcata in permanenta. Solutii care ii faceau pe textierii din prima linie sa-si camufleze gandurile in "pastile" care ii determinau pe cei care detineau un simt fin al umorului sa cunoasca si mai ales sa intercepteze subtilitatile ascunse in simple cuvinte corect alese.
Si pentru ca ar trebui sa inchinam unii dintre noi ode nesfarsite intelegatoarei telecomenzi cu butoanele sale ascultatoare, anul ce tocmai s-a scurs si al carui calendar a fost inlocuit cu altul nou s-a facut remarcat prin repetarea sistematica, agresiva, enervanta si egoista in acelasi timp a unor cantecele care sunt scoase de la naftalina spre a servi scopului de a sarbatori cu fulgi de nea. Cele mai graitoare exemple sunt: Wham-Last Christmas si Mariah Carey- All I want for Christmas is you. Cred ca au fost megadifuzate (nici nu mai stiu cum sa ma exprim), ca si in alti ani, insa, au atins apogeul la finalul anului 2008.
Asa ca, in loc de un sfat profesionist le fac o urare celor care difuzeaza in nestire aceste piese muzicale: "Aho! Aho! dragi specialisti media,/Stati putin si nu plecati. / Urechile incet vi le aplecati, / Pentru a va sopti subtil/In decembrie 2009/ Vreau "saniuta cu zurgalai.../Sa-mi zguduie difuzoarele/Ia mai manati, mai... si catre alte zone/Aceasta este tema voastra anuala de cercetare."

Best moments

Posibil sa fie aerul rece de vina ori sarbatorile care sunt pe cale sa-si ia zborul (mai avem cateva si saptamana viitoare), insa, in ultima perioada oamenii mi s-au parut atat de frumosi, indiferent ca-mi sunt apropiati sau straini. Si ce bine ar fi sa ramana asa tot timpul anului. Dar, imediat cum trece aceasta perioada imbracam pentru a nu stiu cata oara hainele oamenilor preocupati, mereu pe goana si niciodata inaintea timpului. Si iar uitam, uitam...momentele frumoase, povestile minunate citite ori rostite candva la un foc de tabara. Apoi, isi face intrarea tristetea, parerea de rau dupa clipele trecute si iar uitam, uitam... sa ne pictam viata in culori vesele. As vrea sa pastram clipele frumoase mereu aproape, sa nu le punem in caseta uitarii, ci sa ne inspire incontinuu. Nu de alta, dar, cele mai frumoase momente sunt definitorii pentru fiecare dintre noi si ne fac sufletul sa tresare indiferent ca suntem sub apa ori pe cel mai inalt varf din lume.

Zile imbracate in stelute de zapada

Intr-o astfel de atmosfera ar fi trebuit sa se desfasoare sarbatorile de iarna, insa, vremea n-a tinut cu noi anul acesta, cel putin cu cei care am ramas in capitala. Tinand cont de aceste aspecte, m-am bucurat cat am putut de mult de zilele libere si de aerul rece plimbandu-ma alaturi de prieteni prin parcurile din oras, reusind sa dau intr-o mica masura timpul inapoi prin intermediul amintirilor. A fost frumos si recunosc ca m-am simtit precum un copil. Toata distractia din aceste zile mi-a adus si o noua porecla: copilas dragalas. Asa ca de acum incolo o parte din prieteni ma vor alinta asa.