O zi de ianuarie. Atmosfera de poveste pictata cu ajutorul fulgilor pufosi, m-a facut sa zambesc la o ora destul de matinala.Alaturi de tatal meu, care s-a oferit sa ma conduca pana la autogara, am privit peisajul magic, realizand ca natura este prea toleranta cu noi oferindu-ne astfel de spectacole ce vor ramane multa vreme captate in memoria noastra. Totul a fost minunat pana la destinatie. Exceptie: coborarea din daciuta, demna de cascadorii rasului.De ce? In lipsa unui loc de parcare, am nimerit frumos intr-o baltoaca cu bocanceii mei.Am ras si i-am marturisit tatalui meu ca ieseam ca o doamna pe geam, mult mai frumos. Imbarcata catre destinatia de suflet, cu ultimele cuvinte ce-mi rasunau in minte spuse de tata:"sa ma suni cand ajungi". Am facut-o? Nu. M-am lasat purtata de clipele ce se scurgeau in Sibiu, doar el m-a sunat. Si s-a tinut de sotii tot timpul, caci fiecare conversatie cu tatal meu a fost una inedita.Cam rar, se comporta astfel.O fi banuit ceva?!
Ce am descoperit in aceasta calatorie? Ceea ce stiam deja din octombrie 2008 si o experimentasem singura dintr-un anumit punct de evdere. Distantele unesc oamenii, indiferent de modul lor de a fi. Doar ca unele lucruri depind, ce-i drept de noi si ca de cele mai multe ori deschiderea fata de ceilalti poate rosti multe. Chiar si fara cuvinte, doar nonverbal. Ce am invatat? Ca lumea e atat de frumoasa si ca obisnuim, daca suntem rationali, din nastere, sa complicam lucrurile si pasii pe care-i facem pe scena vietii. Ce am iubit? Fiecare emotie, fiecare minut scurs acolo, fiecare parfum, fiecare zambet si rasetele fara numar, savoarea bomboanelor belgiene, aerul, zapada, conversatia cu my dearest lil'bro'...prea multe senzatii...un bulgare de zapada ce se rostoleste...Ce am surprins? Ca timizii analizeaza si privesc lumea (ca doar fac parte din grupul lor si incerc sa-mi mentin la cote minime sub control acest defect). Se distreaza? Da, Moni, se distreaza, in alt fel. Nu, Pisi, nu se distreaza ca tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu