miercuri, 7 octombrie 2009

Daca...

iubirea ar putea sa aiba "infatisarea" pe care o dorim? Sa aiba acel quelque chose fascinant? Cum am proceda atunci?
Nu am intalnit pana in prezent persoane multumite 100% de viata lor sentimentala. Asa cum nu sunt nici eu. Am standarde ridicate, dupa cateva dezamagiri. Si pentru ca nu sunt perfecta, doar perfectionista si critica, am dezamagit la randu-mi. Mi-am acceptat fiecare gest facut ori cuvant rostit. Nu m-am ascuns in fata iubirii si nici a sagetilor lui Cupidon. Am inteles, in final, ca iubirea are un gust dulce-amarui. De gutui.
Daca...ai sta in fata iubirii cum ai incerca sa o opresti sa-ti stea alaturi noapte si zi? Ce i-ai spune?
Undeva, un suflet isi cauta calea. Iar luna ii lumineaza drumul pana la un alt suflet care il asteapta de candva.
Un pumn de amintiri si de trairi am strans. Cate clipe am risipit iubind si cate n-am iubit? O soapta purtata de vant incerc sa prind. Un vers de aevea imi cuprinde mintea.
Iubirea este un sotron jucat cu mintea, inima si sufletul. Daca ar fi fost un joc de sah, am fi interpretat atat rolul regilor ori a reginelor, cat si a nebunilor pierduti definitiv in mrejele sale calde, in lipsa sa.

2 comentarii:

  1. nu stiu daca e de inteles iubirea, si totusi iubim...

    RăspundețiȘtergere
  2. cu cat incercam sa intelegem iubirea, cu atat mai mult ne dorim sa o simtim si sa o imbratisam.

    RăspundețiȘtergere