As fi vrut sa scriu despre cu totul altceva, dar gandurile-mi zboara aiurea.Din sens in nonsens si viceversa. Ce mai?Un raliu Paris-Dakar in toata regula. In lipsa unui copilot. Nu stiu ce o sa se inteleaga in final din acest blog si prea putin imi pasa acum. Mai ales cand ma uit in jurul meu si vad cutii si saci pline cu lucruri proprii ce asteapta sa-si gaseasca locul pierdut. Dezordine. Ca doar renovam casa?!Mi-as dori sa fiu in acest minut o tipa dintr-o reclama ce sta linistita si priveste in zare de la apartamentul propriu.Cu vecini de palier prieteni buni, tineri la randul lor. Pasionati de aceleasi lucruri. Utopie...Ce bine ar fi...
Dar realitatea parca sta lipita in fata mea si-mi arata cu degetul ca prea curand nu voi fi nici cap de afis in vreo productie tv ori reclama, nici vreo scritoare renumita, ce-si asteapta calma la o masuta dintr-o librarie cititorii pentru un "timid" autograf. Sunt doar o tipa obisnuita, care-si indreapta pasii catre pragmatism. Cu un zambet strengaresc la purtator.
-Veto, ce zici sa ne petrecem si noi un pic, cateva zile la Mamaia? Auzii ca este o statiune, cum ii spune acum tineretul...faina. Auzisi?
-Da, Marine.
-Luam trenul pan' la Constanta si d'acolo pan' la hotel pe jos, ca sportul ii sanatos. Facem fitness, Veto. Si cand 'om intra in hotel, maiculita, doamne, precum Mastroiani si Sophia Loren, vom fi intampinati. Mai ales cand le vom arata biletele.Veto, clasa intai!Ca d'aia nu dormii azi noapte acasa. Asteptai ca tot omul pentru biletele astea la o coada, de am crezut ca au iesit toate ramele din pamant. La bai , nu mai avui norocul sa iau, insa, duduca de la ghiseu (vai, ce ochisori frumosi avea!) imi recomanda Mamaia. Mi-a zis cu gurita ei: "Acolo merg multi familisti si tineri care vor sa se distreze." "Dar lautari sa cante pe acolo sunt?" , o intrebai. "Desigur. Si boxe mari de face boom boom podeaua." Veto, dantuim pana zori, acolo. Sa nu uiti sa-ti iei costumul de duminica la tine.
-Auzi, Marine, tu n-auzisi ce zice la TV? Ca plajele nu sunt curate. Pana si curtea noastra e mai curata decat ce vazui eu in reportajele alea. Pe Balanel cui il lasi?
-Haide, Veto, de Balanel iti arde tie acum.Eu vreau sa te fac "doamna " pentru cateva zile si tu....Il luam pe Balanel cu noi. Ca doar un caine de paza avem si noi. Si oricum se poarta sa-ti iei potaile cu tine peste tot. Vazui in ziare.
***
Parte din aceasta imprevizibila lume, alunecam deseori pe taramul gandurilor, departe de realitate. Iar, uneori constient ne agatam de fiecare vis pentru a ni-l implini. Tocmai am urmarit filmuletul cu cele doua gemene de la Indiggo si am ramas muta, desi, recunosc ca au cam avut de suferit urechiusele mele. M-am amuzat teribil la final. Si da, au avut tupeu. Un tupeu la care altii inca mai viseaza. Despre vocile lor, nu pot spune decat atat: mai luati niste lectii de canto, fetelor. Si pentru ca pe taramul american, orice este posibil, poate ca acolo orasul Las Vegas va deschide o alta usa in cariera lor. Ca de hiturile lor, mai ales cel cu soarele care poarta ochelari...nu prea am mai auzit.S-a asternut praful peste ele.
Dar, numarul a fost demn de apreciere, de Broadway in nici un caz, doar pentru curaj. Nu intru in alte amanunte legate de atitudine, talent s.a.m.d., caci deja as interpreta rolul lui Simon Cowell. Tot ce-mi doresc este ca Romania sa nu mai insemne Dracula sau vampiri.Sa insemne frumusete simpla si verdele rubiniu de pe crestele muntilor. Oameni cu talent si cu puterea de a merge mai departe indiferent de obstacole.
Pana atunci enjoy: Indiggo contraataca!
http://www.youtube.com/watch?v=h9zQwEEZJsE
sa strang soarele incet in maini si sa nu-i mai dau drumul. Sa privesc norii mari si pufosi cu ochi de copil.Sa ma bucur din nou in fata unei generoase vate de zahar ars pe bat.Sa simt ca sufletul meu este aproape, langa mine. Si ca o parte importanta din el nu asteapta sa fie umpluta de aceea distanta, care-ti sfarma visele de cele mai multe ori, la fel ca si lipsa de timp. Mai multa poezie si mai multa rabdare din partea celorlalti cu fiecare clipa ce trece. Mai multe zambete sincere si mai putina graba in imensul spatiu al cotidianului. Muzica.
O pereche de aripi ca sa pot fi exact acolo unde imi doresc in acest moment. Un plai cu iarba si fluturi care sa picteze zarea in cele mai neobisnuite nuante calde. Sa simt mirosul proaspat al painii abia scoase din cuptor. Sa ma bucur de un intreg camp cu maci. Rosii precum sangria.
Sa dau timpul inapoi si sa-mi iau ramas bun de la cei doi bunici ai mei, sa-i imbratisez si sa le spun ca-i iubesc. Sa nu mai vad in oglinda in fiecare dimineata o mare din ei si nici in propriile-mi actiuni. Sa nu mai simt acest dor sfasietor si nici durerea ce a pus stapanire azi pe trupul meu.
Sa fie din nou ieri.
Demult n-am mai privit ploaia cu atenţie,
N-am mai simţit plăcerea de a fi un simplu martor
Al acestui spectacol al naturii,
Ferit de micile sale picături zgomotoase şi răcoroase
Care să nu-mi ude pielea, ci sufletul.
De ceva timp, n-am mai încercat să-i pictez cu ochii jocul vesel
Şi să-i ascult muzica din sunete joase, cu mici bătăi de tobe
Care îi dau acea notă ce împleteşte bucuria şi tristeţea laolaltă.
Au trecut ceva ani de când stăteam pe prispa bunicilor şi-i contemplam fermecată, măreţia şi puterea
De a fi mereu altfel, dar aceeaşi datorită scopului său.
O priveam cu nesaţ fără să mă întreb de ce.
Totul se reducea pentru moment doar la ea.
Magia ei îmi orbea judecata,
Iar liniştea din timpul său era urmată de o zarvă care rostea clar: “Am reînviat!”
Am constatat zilele acestea, ce frumosi pot fi unii oameni. Nu ma refer la fizic, ci mai ales la spirit. Eu, una fac parte din generatia celor ce savurau vafele de ciocolata, ce se imbracau in uniforme albastre, aveau codite impletite si pampoane mari purtate adesea cu bentite albe, o ultima generatie de pioneri ai patriei mioritice (se poate verifica - sic!) si printre primele ce au savurat din plin accesul la informatie si la muzica de peste hotare.
Recunosc ca am avut o copilarie fericita, datorata in mare masura parintilor mei, dar si bunicilor alaturi de care am descoperit simplitatea vietii si a bucuriilor mici. A povestilor vechi ascunse nu doar in minte, ci si in suflet. Poate ca fara toate acestea, as fi putut fi altfel azi, insa ma bucur ca nu este asa.
Despre tinerii de azi (fie chiar si emo), nu pot sa spun decat ca am descoperit printre ei oameni deosebiti, plini de viata, ce emana acea energie pe care multi am pierdut-o printre problemele cotidiene. In fata lor, nu pot decat sa ma inclin si sa le urez succes, sa "zguduie" lumea cu proiectele lor indraznete.
"Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc..."(la locul copilariei, asa cum scria Ion Creanga) la cat am pierdut, la cate lucruri as fi putut face si nu am facut, la cate secunde am irosit asteptand, la clipele in care visam cu ochii deschisi, la momentele petrecute alaturi de cei dragi, la mirosul proaspat al painii coapte in casa, la primii mei pantofi cu toc de culoarea albastrului petrol, decorati cu o fundita, purtati deseori la scoala si care se asortau cu uniforma, la gustul ciocolatei cu alune si lapte adusa de tatal meu din delegatiile peste hotare, la Martinica, ursul primit de la parinti la cinci ani, la indienii care trebuiau sa-si apere teritoriul de yankei, la parfumul garofitelor din gradina bunicilor, la ratusca mea, pe nume Danger (care nu a avut un sfarsit fericit, dar al carei suflet se odihneste sub un piersic la tara), la primul roman ce se afla in propriul calculator, asteptand sa fie continuat (de vina este muza, uneori prea putin productiva) etc. realizez ca timpul este un spectator trecator, apreciat din ce in ce mai putin de noi.
Chiar daca unii s-au dedicat complet expresiei "Carpe diem", prea putini au inteles esenta sa reala. Este doar mentionata adesea la interviurile pentru un job, atunci cand esti pus in fata intrebarii: "care este expresia care va caracterizeaza cel mai bine?"
Deja un cliseu actual, aceasta expresie atat de des utilizata, indiferent de domeniu, demonstreaza lipsa creativitatii in majoritatea cazurilor a celor care fac apel la ea. As vrea sa-mi pierd timpul cu sufletul, pentru a simti trecerea sa lina, insa cati dintre noi ar face intr-adevar acest lucru?
Posibil sa incep de azi ori de maine, sa traiesc intr-o asemena maniera sau sa aleg sa fiu o persoana dintr-o multime.
Nu stiu cum se face, dar in ultima vreme muzica din Romania incepe sa sune din ce in ce mai bine. Nu ma refer la muzica pop, usurica, ori la rockul acela vechi care-ti desfata simturile mereu prin melodiile interpretate de veterani precum Iris, Phoenix etc. ci la muzica electronica, la dub si lista ar putea continua. Nivelul in care sunt realizate in momentul acesta anumite piese, fie ele de clubbing este ridicat si poate oricand sa prinda afara. Mai prost stam la capitolul promovare. Unii dintre pionierii muzicii electronice de la noi care au reusit sa se reinventeze de fiecare data prin intermediul albumelor sunt cei de la Suie Paparude. Sunt absolut geniali acesti oameni care nu doar se joaca prin intermediul notelor, transformate in sunete, ci si reusesc sa faca videoclipuri de nota 10 plus. Pentru ei more beats = life.http://www.youtube.com/watch?v=oFUlxgXSYxg&feature=related
