Picaturi de ploaie bat in geam. A venit toamna. Si odata cu ea melancolia. Verdele isi schimba culoarea. In astfel de atmosfera am primit o lectie de viata. Nu a fost pe gustul meu. Desi sunt genul de persoana deschisa, nu pot sa inghit sa port alte haine decat cele ale omului care gandeste vertical si care ii ajuta pe altii. Sa renunt la o gandire buna pentru una ghidata de principiala expresie "scopul scuza mijloacele"? Spun pas. Situatia aiurea este ca lectia mi-a fost oferita de cineva foarte drag. Cineva la care nu pot renunta oriunde ma vor duce pasii in viata. Cineva pentru care as muta si muntii din loc pentru a-i fi bine. Cineva care si-a pierdut esenta...
Sunt oameni printre noi care ne invata zilnic sa fim mai buni. Oameni care gandesc pozitiv, care nu se risipesc in lucruri banale. Persoane care nu si-au pierdut verticalitatea. Care privesc fiecare zi cu un zambet larg pe buze. Care nu au totul si tocmai pentru ca nu il au se simt multumiti. Impliniti, fara regrete.
Asa cum sunt si oameni care stiu ca intr-o buna zi soarele le va zambi si lor inapoi pentru ceea ce au cladit. Fara a se gandi la "mie ce-mi iese?"
E foarte adevarat ceea ce spui
RăspundețiȘtergere