M-am trezit in plin camp, pe un peron facut numai din spice de grau, in fata soarelui ce-si facea aparitia timid din spatele unui nor de vata de zahar. Am vrut sa ma uit la ceas, dar in locul lui aveam prinsa o bratara din frunze de diverse culori. O marturie ca timpul se poate masura si altfel. Am incercat sa simt mirosul din acel loc cum imi inunda plamanii. Sa ma cufund in liniste. Doar vocea ce rosti incet sosirea trenului catre destinatia "oriunde", taie tacerea, impunand deodata un alt ritm. Trenul alcatuit din bucati de creta aluneca lin pe sinele din sticla catre gara viselor. Un loc in care esti liber sa speri si sa visezi asa cum vrei.
Ideile bune n-au limite. Nasc intrebari. Si trairi noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu