O voce din pustiu
sparse zarea,
prinsa in rama
azurie a cerului:
"-Ridica-te, copila!
Frange timpul in mici particule,
pana nu ajunge sa
ti-o ia el inainte!"
Copila privi tacuta in jurul sau,
un glob de sticla
inlocuise
toate spatiile deschise
catre lume.
Singuratatea era
singura frontiera
de care se lovea constant.
Ar fi vrut sa aiba
langa ea un suflet cald,
nimic mai mult.
De la ultimul tren pierdut,
n-a mai avut curajul.
Acum bantuie prin lume
topindu-se dupa o
soapta de iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu