File de poveste

Praf.Ulita altadata vie acum pare statica.E parca desprinsa dintr-un tablou a carui tema centrala este viata la tara. Case imbelsugate, oameni cu suflete frumoase au ramas undeva... prezente in istoria copilariei mele. Colindatul din acest weekend prin satul atat de tacut m-a facut sa realizez ca niciun reportaj TV n-are puterea de a surprinde amintiri, asa cum nicio imagine nu poate surprinde clar frumusetea trairilor. Am respirat acel aer proaspat care-ti trezeste imediat pofta de mancare si-ti da energie de a explora orice coltisor. M-am bucurat de fiecare clipa si m-am intristat in egala masura. Privirea bunicii mele ascundea acel farmec tacut al trecerii timpului, al singuratatii. Locuri pline odinioara de rasetele copiilor veniti in vizita la bunici si-au pastrat amintirile in ramurile pomilor, in culoarea florilor din curti ori in zidurile reci ale caselor goale. Doar vantul este singurul martor viu la toate aceste schimbari. Si putinii, tot mai putinii oameni care mai pastreaza contactul cu rudele lor, uitate parca in acest tablou rural. Pentru cateva ore bune, am uitat de freamatul cotidian din capitala, lasandu-ma purtata de povestea rostita de sunetul vantului prin ramurile pomilor din ograda bunicilor si de mirosul painii coapte in tzast. Si am privit cu ochi de copil cerul cu ai sai nori pufosi (odinioara din vata de zahar ars).