Cursa soricelului cel viteaz

Frumoasa-i viata de student, in conditiile in care faci raliu de la slujba la facultate, gafai sa prinzi un loc, fie el si in autobuz sau la cursuri (ca, deh, banii-s putini, Romania tot e in tranzitie, iar taxele precum niste elefanti, in fata carora nu poti sa afirmi decat: "wow! ce mari sunt!", iar salile de curs din ce in ce mai mici) pentru a prinde si tu cateva cunostinte (a se citi pile, relatii, nu altceva), acolo, precum un fraier, tocilar sau smecher, cu ochelari scumpi pe nas sau fara ei, cu viziuni laaaargi. Tu, acela, care mai treci uneori pragul salilor de curs, ca te roade in permanenta curiozitatea de a afla cica, lucruri noi.... de a fi permanent informat (sic!) si da, ai platit ca prostul, cum bine spunea un profesor. Un prost care plateste pentru niste prostii, chiar ca esti Fraier si s-ar putea ca intr-o buna zi sa-ti auzi propria oda, in ritm de hip-hop cu influente rock pe undele fm ori in propriile casti de la iPod. O persoana care sta frumos pe scaunel si asculta vorbele transversal longitudinale ale unor dascali depasiti de trendul actual numit dinamic/interactiv, care considera ca stiu totul (oare! au uitat probabil ca "totul" este un concept relativ), care sunt precum niste dinamite verbale, lipsite de miez si mai rau agramati. Un student care nu afla in esenta, ceva care sa se inscrie in termenul " interesant".Doar asista mirat la punerea in scena a expresiei "vorbim discutii" si nu intelege ce cauta acolo si care este scopul sau elementar. Posibil diploma, acea bucata de hartie ce se va ingalbeni cu trecerea anilor, raspunsuri la intrebari existentiale, noi colegi sau prieteni ori schimbarea mediului de munca. Uneori, nici el nu mai stie de ce a venit...isi duce mana la frunte si schiteaza un zambet tamp. Alteori il doare si incepe sa combata sistemul. E vazut in acest caz, fie precum un viteaz erou sau un tupeist, "rahat turcesc" cu ochi, care se zbate ca un "rac" pe uscat sa schimbe atmosfera, sa aduca un suflu/miros nou in sistemul de invatamant. Ghinionul sau este ca exista pereti...si da, poti vorbi la ei ca n-ai nici un feed-back. Noroc ca are legitimatie de student in buzunar si un mare "cuc" pe post de portofel.

Romantic mood

Primele ore ale diminetii, m-au facut sa cred ca sunt un mic personaj in cautarea unui taram pierdut...al iubirii. Am avut parte poate de un fragment minuscul dintr-o poveste de dragoste durabila, poveste ce s-a desfasurat in fata ochilor mei, in metrou. Gesturi simple, tandre, ce tradau doar din privirile celor doi protagonisti, ajunsi la implinirea dragostei lor, ceea ce a fost candva. Acel lucru simtit si trait in egala masura cu intensitate.Cu intensitatea de a fi in doi si de a trai frumos.Felul in care se sprijineau reciproc, felul in care parca-si sustineau echilibrul fragil al varstei, m-au facut sa cred din nou, in puterea povestilor simple de iubire.Dar care dureaza, indiferent de secundele scurse. Odata cu deschiderea usilor de la metrou, am crezut ca scurta incursiune pe teritoriul iubirii s-a incheiat.
A urmat dupa-amiaza o alta poveste, de aceasta data citita, poveste scrisa cu sufletul unui om indragostit, ce sper sa-si implineasca visul imaginar cat mai frumos cu putinta, un indragostit pe umerii caruia am pus un procent amarat de 120% sensibilitate si romantism, procent pe care-l revoc dintr-un simplu motiv: m-am regasit in scrierea sa. Noul procent e de 150% si-l merita din plin.

Marca de scrisoare

Unul dintre prietenii mei de suflet, vrea ca zilele acestea sa interprez un rol foarte ravnit de celebritatile feminine de la Hollywood: femeia lui James Bond, altfel spus Bond Girl. N-o sa fiu vreo aparitie mirifica din valurile marii, nici cu pistolul sub forma unui stilou nu voi trage in dusmani, nu voi alerga dupa diamante sau dupa limuzine (posibil dupa autobuze, in cel mai obisnuit mod in capitala), ci doar voi face un raliu dupa un CD plin cu amintiri, la o ora tarzie in noapte. Pacat ca n-am carnet de sofer...ma razbun eu la anul ori cand imi va creste grasunul cont pe care nu-l detin, inca, la banca. Norocul sau: mi s-a lipit de suflet precum marca de scrisoare.Ghinionul lui: imi ramane dator cu o pereche de pupici. Si multe portii de ras.

Experiment cotidian (blog pe jumatate transcris din agenda de cursuri)

Am raspuns afirmativ rugamintii unui dintre sefii mei, rugaminte ce avea drept scop ajutorarea copilului sau la unul dintre proiectele de la scoala, cu toate ca, in esenta, continutul rugamintii era un pic cam bizar. Am riscat, ce-i drept si din primul foc am reusit sa duc la capat misiunea propusa. Mai mult, m-am minunat de forta proprie de convingere pe care o am asupra celorlalti, mai ales ca am apelat la stratagema adevarului. In 3 timpi si 5 miscari am reusit ceea ce da, cred ca si aia de la Apprentice n-ar fi reusit. Inca mai am farmec, sic! Astept maine, laudele solicitantului nu de alta , dar trebuie sa ma amuz si eu de dimineata intr-o zi de marti. Ca sa-mi mearga bine toata ziua.

Itzi bitzi

Prea linistita aceasta zi, in care am reusit cam tot ce mi-am pus in minte.M-am apucat chiar sa-mi fac si temele de la cursurile de master (ma simt ca in clasa a V-a), dar mi-am pierdut cheful sa le si finalizez (sic!) si cum maine este o noua zi plina din toate punctele de vedere, le las in stand by. Deja, ma gandesc la sarbatorile de iarna, la prima ninsoare si la deliciosii cozonaci facuti de mama, la mirosul portocalelor in casa si printre toate acestea la...el. O buna prietena avea dreptate: nu te poti rupe usor de ceea ce a fost. Asa cum nu poti scoate iubirea din inima imediat, in special cand your love is the king.

Celor dragi

Dupa ce am facut o surpriza unei persoane dragi mie, cuvintele sale m-au uimit intru totul: "Esti minunata! Cam rar oameni ca tine" (in conditiile in care, n-am mai vorbit de ceva vreme cu respectiva persoana). Am auzit adesea astfel de marturisiri, ma flateaza, mai ales ca-mi cunosc limitele. Stiu, doar ca daca as avea mai mult timp, l-as dedica intru totul celor apropiati. Nu de alta, dar la finalul unei zile nebune tot catre lucrurile simple si persoanele dragi noua ne indreptam atentia. Deoarece stim, neconditionat, ca acestea ne asteapta intr-un loc. La cald.

All about...Sibiu

nici n-as putea cuprinde esenta acestui oras in simple cuvinte, astazi, insa, am constatat ca de martea trecuta si pana acum, am vizualizat vremea de acolo. Pana si calculatorul meu a ramas setat in acel loc, nu doar sufletul meu. M-am amuzat, recunosc, de situatie.Noroc ca am observat din timp, ca ma imbracam la serviciu ca de primavara. Si cum, maine e prima mea zi dupa vacanta, care a trecut rapiiiiiddddddddd, va trebui sa joc rolul omului - robot (prietenii stiu de ce!) si sa ma apuc de treaba. Inca, nu m-am gandit ce outfit sa port. Ceva sugestii?

Shut your eyes

Daca tot n-am vorbit zilele acestea cum obisnuiesc, am inceput sa explorez lumea virtuala si sa ma bucur de fiecare lucru nou, precum un copil in fata unei bucati de turta dulce. Mi-am lasat adesea gandurile sa zboare departe, intr-un loc vizitat in weekendul trecut, intr-un tablou al frunzelor multicolore. O melodie ce mi-a venit in minte si de care m-am "indragostit" la prima auditie, m-a facut sa ma simt precum un personaj din serialul "Ally McBeal", personaj in cautarea unei stari pierdute. Am alunecat incet, in acordurile sale...in versuri.In poezie.

Va las sa "plutiti" si voi pe ritmul acesteia.Ciuliti urechile!

http://www.youtube.com/watch?v=7zua0-_vtIU&feature=related

Nu-mi spune sa tac

Am trecut si peste ziua de azi cu zambetul pe buze, desi, am avut ceva probleme de ordin tehnic (mi-a picat minunatul net) si de ordin fizic (am suferit o mica operatie, care m-a lasat fara glascior). Si cum eu sufar de sindromul limbaritei in faza acuta, sa nu vorbesc deja mi se pare ceva greu de suportat. A renuntat mama sa-mi mai spuna sa tac, dupa operatie, mai ales cand a vazut ca am facut apel la exprimarea nonverbala in plina strada, iar ea nu intelegea semnele mele ("vociferam" prin semne, ce mai!!!).Intr-un final, mi-a marturisit razand ca n-a mai intalnit un asemenea specimen ca mine. Care gaseste mereu metode pentru a comenta.
Genele bate-le vina!

The muse is not just a simple object to abuse

To Monica: Don't change!

In ultimele zile am avut asa un chef impartit intre dorul de duca, apetitul fata de scris si muzele invizibile care-si faceau rondul prin mintea mea. Senzatii pe care nu prea am avut placerea sa le simt in combinatia de acum. Chiar si horoscopul imi spune ca in aceasta perioada creativitatea mea este la cote maxime (numai disertatia asteapta sa fie abordata, insa muza, pentru aceasta cercetare se afla prea departe de mine, la fel si cheful).
Constat ca am ajuns sa scriu bloguri si sa le dedic unor persoane dragi mie, precum un mic dj care se lasa inspirat de trairile altora.
Pe ale mele, le-am pus intr-un mic sertar al propriei inimi in asteptare. A unei confirmari.
Pana in clipa acea, ma voi bucura cu fiecare particula de nisip ce se scurge. Inainte. Intr-un dans, purtat de gravitatie.

10 things I hate about U

Cine nu a vazut acest film, considerat de cativa critici din industria de profil cam siropos, a pierdut o poveste savuroasa alaturi de Heath Ledger si Julia Stiles. M-am amuzat de situatiile inedite, de felul cum se "furiseaza" iubirea in sufletele interpretilor, de modul in care psihologic vorbind reactionam cand constatam cu stupoare ca da...iubim. Nu l-am revazut de multa vreme, dar in dimineata aceasta, ideea mentionata in titlu nu mi-a dat pace. Am realizat ca dupa o despartire love therapy is all you need. Ok. Intrebarea e "cu cine?" Astept propuneri si sfaturi.
Oricum in cazul meu lista s-ar referi la 10 things I love about U. "Hate" nu este haina pe care as pune-o pe umerii celui drag sau dupa care sufletul meu suspina, cand afara este frig ori ploua, chiar daca stiu ca fericirea sa consta in imbratisarea unei alte persoane.
Uneori, fericirea si iubirea stau adanc inchise in ochii nostri. Trebuie doar sa reusim sa ne deschidem inimile catre ... soarele ce tocmai ne pune sclipiri de lumina pe fata.

Sa dam timpul inapoi (turn back the time)

Prea multe cantece care contin acest vers si prea multe experimente stiintifice care ne-au demonstrat cat de fragili suntem in fata timpului trecator. Daca ar fi sa facem un top sau clasament al propriilor esecuri, lupta contra timpului ar trebui sa ocupe primul loc, mai ales ca nu am reusit sa gasim nicio alternativa viabila de contracarare a efectelor acestuia (ah, doar simple combinatii chimice, sub forma cremelor, frumos ambalate in cutii colorate, intens promovate prin tot felul de programe/strategii de marketing si de publicitate).

Simpli spectatori, dar si observatori in egala masura ai acestui spectacol al imensitatii, eternitatii, "diluarii" timpului, asteptam acel moment in care lumea sa stea pur si simplu in loc.Pentru noi.
Sa fim precum niste vedete rock in fata carora multimile aplauda frenetic, canta pana la epuizare, intr-un ritm al inimilor care bat "adrenalina" in sunete pure, grave.

Nu stiu cati avem sansa sa reusim sa captam acea stralucire din ochii celorlalti imediat cand intram intr-o incapere sau cand mergem pe strada. Asa cum nu cunosc puterea sau farmecul care-i face pe unii dintre noi sa fie mai vizibili, sa ajunga sa-si implineasca visele usor, sa nu le fie frica de provocari si nici de explorarea necunoscutului aflat la un pas distanta, mereu in fata noastra.

Am simtit inconstient in acest weekend prea multe lucruri amestecate cu fiecare secunda ce se scurgea sau poate ca locatia a fost de vina. Aerul din Sibiu e mult mai diferit decat cel din capitala. Daca aici, in "buricul" tarii cautam sa achizitionam echipamente performante de purificare a aerului pentru parlamentari, acolo aerul n-are nevoie de asa ceva. Trebuie doar sa-l inspiri si sa-l expiri, mai ales ca pomii sunt pregatiti sa ofere oxigen, expresie lipita de trunchiurile lor (au ramas in urma de tot edilii de aici). Iar oamenii, jos palaria! Calmi, ospitalieri, gata oricand cu o vorba buna pe buze.

Un oras in care ai senzatia pe strazi ca te pierzi la propriu nu doar in istorie, ci si intr-o frumoasa poveste a exploratorului de noi teritorii, ce va duce istorisirea catre alte puncte cardinale ori zari.

Am explorat alaturi de oameni minunati orasul, cu un ghid fermecator platit doar cu zambete si rasete (pe care-l astept oricand in capitala, pentru a-i expune povestea fermecatoare de pe strazile ce amintesc de micul Paris de altadat').

Recunosc, ca totul a fost precum un vis minunat, doar un gol a ramas la plecare in inima mea. Ceea ce ma determina sa ma intorc in orasul povestilor oricand, pentru a "picta" lumea in alte culori. Vesele. Dar si pentru a da timpul inapoi. Intr-o alta poveste.

Catch the moment

Dedicatie: Pentru Lil' Bro' un hip-hoper atipic, care sper sa-si urmeze inima oriunde s-ar afla.

Desi distantele pot uni oameni aflati in diverse colturi ale lumii, cu inimi ce bat in ritmuri fie de bossa nova ori hip-hop, cu chipuri zambitoare sau mai putin multumiti de ceea ce au experimentat, totul dispare in secunda in care pamantul le fuge de sub picioare pentru a prinde dulcele moment al intalnirii in 2. Lumea capata alt contur, iar norii par mai jucausi decat au fost altadat’.
In existenta noastra mica, prea putin transparenta in ochii celorlalti, momentele speciale sunt rare. La fel si persoanele deosebite pe care distantele geografice le aduc mai aproape, indiferent de conditiile meteo sau de mijloacele de calatorie. Totul este posibil.
Deunazi, ma gandeam sa inventez teleportarea pentru a-i aduce pe cei dragi mie aproape intr-o singura secunda, dar pentru ca nu sunt un mic geniu (nici macar in devenire), aceasta chestiune va trebui sa astepte ceva vreme.
Si pentru ca mi-am implinit un vis ce data inca din 2001, m-am gandit sa-l sarbatoresc alaturi de oameni care ma stiu din liceu (altfel spus au vechime in sufletul meu) si alaturi de o persoana unica 100% (“rara avis”, cum rosteau odinioara romanii), pe care n-am vazut-o decat in peisajul virtual si pe care am “citit-o” printre randurile scrierilor postate pe blogul personal, singura pentru care am avut curajul sa ma rup din fata monitorului, pentru a surprinde realitatea printr-o intalnire face-to-face.
Asa ca timp de 3 zile am plecat zambitoare catre minunatul Sibiu, orasul sufletului meu (inca din copilarie, pe care il exploram cu privirea din masina intrata in istoria familiei mele, datorita careia am vazut multe zone din acest plai mioritic, masina vanduta culmea tot in 2001) intr-o mini-vacanta dedicata exclusiv explorarii per pedes a orasului.
Am avut parte de momente mai mult decat speciale, care nu mi-au trecut nicicand prin minte. De lungi sedinte foto, in care mi-am expus criticile (ca deh, eu, una stiu ca stric fotografiile cu fata mea de soricel gata de actiune) in fata fotografilor bine “inarmati” cu aparate foto digitale, pregatiti sa faca inca o poza cu mine. Nu vreau sa ma gandesc la ce a fost in mintea oamenilor din Parcul sub arini, in momentele acelea (in mod deosebit cand am “imbratisat” cativa pomi din dorinta de a-mi aduce minte de vremurile copilariei ori cand am interpretat rolul unei “statuete”). Numai indicatii primeam. Concluzia: e greu sa fii fotomodel (cariera aceasta nu ma prinde).
Revenind la acea “rara avis” pot spune ca nu m-am inselat deloc. Nu poarta masca, nici manusi, nu-si tine pantalonii sa nu cada de pe el, cum procedeaza hip-hoperii din capitala, nici blink-blinkuri nu poarta la gat (doar blitzul aparatului foto l-am vazut sclipind adesea in directia mea), este un hip-hoper atipic, sensibil si romantic 120% (uite ca se poate!), surprinzator si prea adevarat ca sa fie adevarat - cam asta poti exclama dupa ce stai ore lungi la taclale cu el ori in preajma sa. In momentele acelea, recunosc ca am avut senzatia ca il stiu de multa vreme, pentru ca au fost prea multe lucruri care ne-au unit si doar distanta si timpul care ne-au despartit.
A fost o experienta inedita si unica in esenta sa, pe care o voi repeta cu siguranta. Viva la vida in Sibiu!

O mare branza

In esenta, acestei expresii s-a inscris saptamana care tocmai trece. Tot ce mi-am propus nu mi-a iesit, fie pe plan profesional ori personal. Parca, cineva invizibil ar fi tras "sforile" vietii mele intr-o alta directie decat mi-am dorit. Am dormit in medie 4 ore pe noapte, asa ca am un mimim de energie si desi mi-am propus sa las totul in regula la serviciu (inainte de a intra in concediu), nu s-a intamplat.Au aparut situatii care de care mai aiurea pe care a trebuit sa le gestionez, lasand altele si ele prioritare in stand-by. Si, pentru ca totul sa fie mai palpitant, am pierdut si relatii dragi mie. 100% adrenalina intr-o branza care contine ingrediente nu tocmai ecologice.

Sexy thing...

M-a bufnit rasul in fata unui asemenea mesaj postat intr-unul din dialogurile pe mess cu unul dintre colegii mei de master. E prima oara cand ochisorii mei traiesc marea placere de a vizualiza in direct estetica sexi a propriei persoane... nu de alta, dar sunt dimineti in care imi admir moaca de copila bleaga, altele in care realizez ca am fata de fraiera si nenumarate in care observ ca n-am si eu eleganta chipului lui Catherine Zeta-Jones. Mai lipsea sa-mi scrie ca am un nasuc obraznic si portretul meu era gata. Cand i-am replicat respectivului tip ca nu mi-a trecut vreodata prin minte ca as fi frumoasa, daramite sexi, a inceput cu eternele, afumate replici, desprinse parca dintr-un film american din categoria B. Ca mi s-a mai spus ca sunt frumoasa, nu neg, dar sexi, e deja prea mult decat pot suporta neuronii mei plini de umor. Si, inca, nu mi s-a urcat la cap, precum un vin vechi.
Astept confirmarea simpatiei cu care ii inconjur pe toti dragi mie, decat complimente ce pot sa-mi provoace diabet ori simple dulcegarii ieftine.