Primele ore ale diminetii, m-au facut sa cred ca sunt un mic personaj in cautarea unui taram pierdut...al iubirii. Am avut parte poate de un fragment minuscul dintr-o poveste de dragoste durabila, poveste ce s-a desfasurat in fata ochilor mei, in metrou. Gesturi simple, tandre, ce tradau doar din privirile celor doi protagonisti, ajunsi la implinirea dragostei lor, ceea ce a fost candva. Acel lucru simtit si trait in egala masura cu intensitate.Cu intensitatea de a fi in doi si de a trai frumos.Felul in care se sprijineau reciproc, felul in care parca-si sustineau echilibrul fragil al varstei, m-au facut sa cred din nou, in puterea povestilor simple de iubire.Dar care dureaza, indiferent de secundele scurse. Odata cu deschiderea usilor de la metrou, am crezut ca scurta incursiune pe teritoriul iubirii s-a incheiat.
A urmat dupa-amiaza o alta poveste, de aceasta data citita, poveste scrisa cu sufletul unui om indragostit, ce sper sa-si implineasca visul imaginar cat mai frumos cu putinta, un indragostit pe umerii caruia am pus un procent amarat de 120% sensibilitate si romantism, procent pe care-l revoc dintr-un simplu motiv: m-am regasit in scrierea sa. Noul procent e de 150% si-l merita din plin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu