Asculta,

Trecatorule, incotro te indrepti?
La ce te gandesti cand ma privesti?
Ce simti cand imi observi mainile intinse?
Nu, nu, nu, nu cersesc
sa-mi dai cercuri din metal rece
pe care le folosesti sa cumperi bunuri!
Nu, nu, nu, nu cersesc mila ta!
Nici compatimirea!
Nu-mi cunosti povestea
si nici n-ai timp de ea.
Tu mergi mai departe, nelamurit,
intrigat sau debusolat.
Nu-mi cunosti durerea din inima,
nici n-ai putea sa o intelegi,
asa cum nici eu n-o pot cuprinde pe toata
intr-o imbratisare de care sa ma desprind
pentru totdeauna.

Am intalnit durerea mergand ca tine,
pe drumuri ce pareau senine, lipsite de sens,
indiferent
si am patimit cand am gustat
din singurul sens pe care-l puteam percepe.

A inceput ratacirea mea de cand am sorbit
din nectarul durerii singuratatii.
Am invatat sa-mi plec privirea
catre alte orizonturi,
departe de tot, departe de mine.

Mi-am zavorat inima
in fata lumii,
in fata ta, trecatorule grabit,
prins de cadrul lumii proprii.
Si am inceput sa astept,
o asteptare ce doare nespus de mult.

Stiu, cuvintele m-au parasit
au luat-o la vale precum izvoarele
ce mangaie pantecul muntilor.
Mi-a ramas doar privirea patrunzatoare.
Nu-ti fie teama de mine!
Povestea mea este acum prinsa in lumea ta,
precum o pata,
o intamplare bizara, intalnita la acest colt de strada,
intr-o zi inabusitoare de vara.
***
Asculta, ai vrea sa-mi imprumuti vorbele tale
pentru a-mi continua povestea
dincolo de priviri,
cu voce tare?