Un om care nu se inscrie in cele 99%

Ma uimeste obiceul autohton conform caruia politica se amesteca cu barfa peste gardul vecinilor, asa cum lipsa diplomatiei politicienilor tinde sa fie un bun comercial. Si pentru ca s-a nimerit sa fim numiti manelisti chiar de numarul 1 in stat, acest atotstiutor in ale distractiilor duhnitoare, ma intreb cu ce drept foloseste cuvinte de acest gen, fara a-si consulta consilierii bine platiti. Am observat ca nu-si scrie singur discursurile, ii place sa le nuanteze, cu termeni populari, pentru a se mentine in topul aburelilor dupa revolutie. Mai grav este ca le spune zambind, crezand ca este purul adevar, rostit in fata marelui public, care digera informatiile precum painea calda.

Si pentru ca deschiderea granitelor a dus la crearea unei piete, bazate pe multe obiecte ce se inscriu in categoria kitsch-ului (chiar si a unei culturi), de ce n-am fi manelisti? Ce tip de curenti de aer se fac vinovati de moda impusa de manele?

Nu ascult acest gen de muzica, nici macar la nunti si ma bucur ca m-a ferit bunul dumnezeu de asa ceva pana acum. Ma oripileaza acele inflorituri muzicale, cu versuri tampite.

Si totusi cine face parte din acel amarat 1% ramas? Poporul a fost deja etichetat, ca doar este termenul preferat al celor care tin fraiele tarii, precum cei de dinaintea anului 1990. Neamul romanesc? In niciun caz. Neamul romanesc este un bun prafuit, amintit doar in cartile scrise in vremuri apuse. Posibil sa fie doar familia prezidentiala. Si atunci eu unde ma situez? Ah,da, in 0,0000000001 % ca multi alti iubitori de frumos. Cruciati, mai nou.

No matter what happens

To: Oamenilor minunati care-mi pigmenteaza fiecare clipa cu seninatatea unui zambet postat pe fata.

Zilele trecute am reusit sa schimb cateva cuvinte cu o prietena draga din timpul facultatii, prietena cu care am mentinut legatura cu ajutorul mess-ului sau prin intermediul telefoniei mobile. Nu ne-am vazut din vara lui 2004 si cu toate acestea ne bucuram, precum niste copii cand ne auzim. Fara reprosuri de genul "n-ai timp pentru mine".

La fel se intampla si cu Lil'Bro', unul dintre cei mai deosebiti oameni din viata mea, care reuseste de fiecare data sa ma faca sa rad si sa ma binedispuna, chiar daca ne despart vreo 300 km. Ce au in comun cei doi prieteni? Sunt onesti, deschisi, capabili sa aduca soarele in casa persoanelor dragi, chiar si atunci cand afara ploua. Sunt rari, astfel de oameni. Si de aceea ii apreciez enorm. Si le multumesc pentru rabdarea aratata de a ma rabda asa cum sunt. Mereu contra timpului.

Just breathe

Lasata peste scena, cortina este singura bariera in calea spectacolului. Singurul element ce prevesteste ca dincolo de ea este o alta lume. Cu personaje care evolueaza pe firul povestii, intr-un spatiu clar delimitat.

Aseara, am vazut un alt gen de spectacol. Si primul din multe puncte de vedere care mi-a incantat simturile. Cu Dan Puric vinovat de metodele de a surprinde esenta trairilor in gesturi, intr-un mod ce nu mai lasa loc cuvintelor. Atat de simplu si atat de greu. Pe ritmul unor melodii (fragmente de arii, tangouri, muzica ruseasca, romaneasca, dance etc.), l-am vazut pe Don Quijote cucerind lumea, luptand pentru credintele sale, dansand, suferind, rupandu-se in fata intregii sali, intr-o poezie a gesturilor. Mereu contra morilor de vant ale epocii sale si totodata inaintea lor, netradandu-si sentimentele, Don Quijote alaturi de al sau fidel, Sancho Panza a dansat, a luptat cu sabia si a iubit pierdut, in pasiune, pe a sa Dulcineea pana in ultimul minut al spectacolului. Mi-a placut trecerea peste toate barierele culturale, modul in care muzica a unit sentimentele, pasii de dans, creand un tot unitar, original, pe un fir epic atat de vechi.

Va recomand sa mergeti sa vedeti un Don Quijote mult mai apropiat de credintele voastre, imbracat in hainele contemporaneitatii. Un Don Quijote care vibreaza pentru sufletele voastre. Un Don Quijote care a lansat o intrebare interesanta: "What time is love?"

Pusa pe ganduri

Cum ai putea surprinde frumusetea sufletului unei persoane?

Din alte vremuri

Schita din arhiva personala: "Zeita pierduta" (2003).

Intrebari

- La ce te gandesti?
- La multe lucruri si totodata la nimic.
- La nimic? Cum asa?
- Si nimicul are partea sa de interes.

S-au stins luminile ... unor bloggeri

N-as vrea sa ajunga sa devina si acesta un curent in blogosfera romaneasca. In urma cu ceva vreme, Moni drag, s-a gandit ca este cazul sa se retraga departe de ochii cunoscutilor si ai necunoscutilor, punand stop blogului personal. In urma e-mail-ului pe care i l-am transmis, mi-a explicat ca are nevoie de spatiu. Si timp. Si a rumegat in liniste, singura, pana a luat-o de la capat. Odata ce te-a prins microbul, este cam greu sa renunti la el. Mai ales daca ai si patima scrisului.
Saptamana trecuta, am observat alti doi bloggeri din lista mea, ca au oprit accesul catre blogurile personale. Unul a revenit, celalalt, inca... mai are nevoie de timp (cred).
Daca eu am inceput acest joc ca un experiment personal, din care am iesit cu multe castiguri sufletesti, asa ar trebui sa se intample si in cazul multora. Observ ca nu este asa. Cu totii avem o stea care lumineaza acolo, sus, pentru noi. Haideti sa nu-i stingem lumina! Si inca, un mic amanunt: nimeni nu este perfect. Imperfectiunile ne fac fermecatori. Chiar si "prostiile" postate pe blogurile personale. Sunt parti din noi. Indiferent daca se inscriu in categoria literatura de calitate sau de citit pe toaleta.

In tara idiotilor

Am trait sa experimentez cum sta treaba cu perchezitia intr-un hypermarket si asta pentru ca am avut in dotare un rucsac. Recunosc ca-mi plac filmele cu James Bond, dar idioti mai mari decat idiotul de azi, n-am mai intalnit (exceptandu-l pe cel de la un anumit minister). I s-a pus pata pe mine de la intrare. Si-a postat "GPS"-ul personal asupra mea, cat timp luam ce vroiam sa cumpar de pe rafturi. A crezut ca nu-l observ. Mare idiot! M-a uimit tupeul sau de a veni imediat la casa de unde am cumparat ca sa-mi verifice rucsacul. Noroc ca am avut spirit de observatie si i-am cerut casierei o punga, ca sa mai poluez un pic planeta (ca deh, ditamai, rucsacul nu era bun sa pun cumparaturile in el, nu in acel moment). A avut noroc ca sunt genul de om calm si respect regulile. I-as fi zis ceva de dulce, dar am realizat ca n-am cu cine. I-am facut in schimb o reclamatie. Astept raspunsul. Asta se intampla cand sunt angajati idioti, care nu stiu ce trebuie sa faca si care considera dintr-o data ca oamenii cu rucsacuri sunt automat si hoti.
Ma intreb daca ma duc la o banca cu acelasi rucsac in cauza, o sa creada paznicii ca am o bomba in el... Mai am sa ajung sa fiu considerata terorista si gata se incheie lista asa-ziselor "infractiuni" personale. Doar traim, vorba lui Badea, in Romanica... fraierica.

S-o fi inventat ...

si lenea pentru mine? In permanenta, gestionez tot felul de situatii si tare as vrea sa pot sta cu ochii lipiti de tavan si sa nu ma mai gandesc la scheme referitoare la rezolvarea problemelor altora. Doar sa stau, in liniste. Cu visele mele. Nu ale altora. Sincer, nu-mi explic de ce au unii neuroni daca nu ii si folosesc. Mai, sa stiti, ca nu ii pastrati. Tot se uzeaza. Vegeteaza, in marea plictiselii.
Si cum ceilalti din jur nu sunt responsabili pentru propria voastra incapacitate de a va solutiona dilemele, va propun sa va descurcati singuri. Data viitoare s-ar putea sa va cer bani. Nu de alta, dar s-ar putea sa ma imbogatesc de pe urma voastra. A murit fraiera. Azi.

Aripi de inger

Asteptarea aduce cu sine multe intrebari. Traim printre randuri. Simtim fragmentar. Ne rupem de multe. Si continuam. Un drum ce se va termina cu un final. Poate bun, poate nu asa cum ne dorim. Si totusi nu putem sa ne scriem singuri povestea. Ne-am frange esenta, uitand sa surprindem frumusetea din jur. Oameni, fete, umbre. Picaturi de ploaie, bat in geam. Si aripi de ingeri plutesc in aer. In vant. Spre nicaieri.
Pagini dintr-un manuscris sunt rasfirate pe podea. Asteapta o continuare. Sara ar vrea sa-si priveasca fata in fata muza. Amintirile nu-i dau pace. A pierdut o sansa. Iubirea a iesit pe usa. In haine de cautator, incearca sa cucereasca lumea. Cu aripile frante.
"si am asezat un ravas in palma ta...
am asteptat sa simti aceeasi melodie
in fiecare bataie a inimii.
sa stii ceea ce eu
simt.
dintr-o privire.
fara intrebari."
Ultimul bilet gasit. In buzunarul jachetei. Ultima marturie a timpului trecut. Pierdut.

Amestec de idei

doi ochi
privesc
zarea
imbracata
in alb.

soarele
raspandeste
raze jucause
pe cer.

vorbe de iubire
sunt purtate
de vant
catre o destinatie
necunoscuta.

candva,
poezia unea
sufletele indragostitilor.

azi, cineva
citeste
cateva randuri
dintr-o carte
regasita
intr-unul
din colturile casei sale.

focul din inima
trebuie intretinut
constant.

Do some magic

Motto: "-Hey, "Valentino", where are you?"

Pentru cateva zile, barbatii vor fi fericiti, vor fi indragiti si mai ales alintati. Vor avea parte de o surpriza de proportii: nu vor mai fi cicaliti. Asa se intampla cand nazdravanul Cupidon isi face de cap... amuzat. Sfatul meu: bucurati-va la maxim, desi eu as face o petitie ca lucrurile sa fie asa mereu. Un castig permanent pentru ambele parti implicate: femei si barbati. Masurabil in iubire.

12 february 2010 - Vancouver time

It's time for some sport. I can wait to see brand new things this year. Enjoy Vancouver olympics!

Intrebarea zilei pentru guvernanti

Daca tot am vazut ca sunteti in stare sa va mobilizati ca sa luati zapada de pe strazile capitalei, ma intreb cum veti reusi sa faceti fata in continuare surprinzatoarei naturi. Noi oricum ne-am obisnuit.Inventam un nou sport: iceboarding-ul, ca maine sigur va ingheta apa existenta azi pe strazi. Ne apucam de patinaj la greu. Ne scoatem barcile la inaintare (cine are, este norocos :D) sau doar cizmele de cauciuc (sunt in trend si anul acesta). Stiu ca n-aveti utilaje ca sa reusiti aceasta performanta si performante notabile, in general, si totusi cum veti scoate apa din oras?

Apasa butonul: "Stop"

Cum mai poti zambi cand auzi cum oameni dragi se lupta pentru a putea prinde ziua de maine? Oameni care nu au nevoie de bilet pentru a merge in acelasi vagon. S-au urcat alaturi de noi pentru ca vor sa mai surprinda ceva din frumusetea ce-i inconjoara. Nu vor sa piarda nimic, desi nu au totul. Pentru ei, placerea absoluta este sa auda cantecul inimii. Sa stie ca mai sunt aici. Sunt luptatori pe un taram pe care nici noi nu-l stapanim. Lupta contracronometru si pentru viata. Inspira momente. Devin exemple: de eroi.
Am pierdut anul trecut doi unchi, din cauza aceleasi boli. N-as vrea sa mai pierd si anul acesta pe altcineva drag. Am descoperit, in ultima vreme, in blogosfera destinele unor oameni care s-au lovit de acelasi inevitabil. Si care lupta, sfarama conceptii, impun noi atitudini. Astazi, lumea se clatina in fata unui singur cuvant: cancer.
Multa sanatate, tuturor!

Cu ochii in soare

Asezata
pe un scaun,
fericirea
isi cauta
esenta,
momentul
zero.

Incet
isi misca mainile
in propria
incercare
de a cuprinde
lumea
prea mare
pentru a putea
incapea
intr-o scurta
imbratisare
si totusi prea mica
pentru a-i
simti frumusetea.

priveste
pierduta
zarea
si ... simte
cum rataceste
precum frunzele,
toamna,
pe strazile pustii.


fascicule de lumina
ii ating
obrajii,
tresare
cand observa
un chip zambitor,
singurul
care o vede,
care o cuprinde
asa cum este
intreaga.

fara intrebari,
imbratisa
chipul zambitor
si-i cuprinse esenta,
departe de lume,
de zgomot.

singuri,
calatoresc
acum,
inca, ii asteapta
un drum lung,
cu o singura asteptare:
sa nu-i desparta nimeni.

Fly by

Incet, timpul se misca. Niciodata inapoi. Doar inainte. Priveste. Ia seama, copile! Lucrurile se intampla. Au un scop. Si o finalitate. Te pot depasi anumite situatii in viata. Dar necunoscutul nu te va ocoli. Nici bizarul, pe care ai vrea sa-l darami. Din temelii. Nu incerca sa-ti explici prea multe. Irosesti minute bune. Priveste! Hainele sunt doar simple vestminte, ce ascund suflete. Regasite ori ratacite. Te indemn sa cauti. Ce vei gasi, iti va apartine. Exploreaza. Initiaza. Invata. Te vei lovi de inedit. Te va imbia. La fel si dragostea. Vei dori sa zbori. Prin intermediul poeziei. Muzica inimii te va calauzi. In singuratate, vei gasi intrebari si alte raspunsuri. La vechi indoieli. Vei avea, uneori, impresia ca esti abandonat. Ca locul tau este altundeva. Doar pamantul este granita materiala. Cerul te va imbratisa chiar si cand nu-l vei privi. Vei avea parte de rani. Lovituri? Insirate precum un sirag de margele, iti vor presara calea. Vei abandona drumul. Sufletul? Nu. Ratiunea o vei arunca departe...la cos. Vei cadea si vei afla cum este sa te ridici. Greutati vei purta pe umeri. Si aripi cand vei visa. Deschide ochii! Priveste. Cerul. Norii. Mergi.
Lasa-te invaluit de lume! De sus. Din varful muntelui. Nu-i asa ca este frumos? Descoperirea adevarului? Cliseu. Tablou uitat scos la suprafata cand indoiala este prea mare. Argumentele sunt ajutatoare. Doar explica. Nu actioneaza. Sunt simple torte ce nu ard. Nu-ti pot explica totul, copile! Inca, nu l-am intalnit in calatoria mea. Te voi ghida. Ti-e teama? Drumul este lung. Plin cu peripetii. Impartasite cu altii.
Cum va fi finalul? Asa cum ti-l imaginezi? Nici vorba. Te va uimi, asa cum si ivirea ta a uimit pe altii. De la prima privire.

Suspendare

Ce este mai greu de facut: sa radem sau sa plangem? De plans, ne plangem din tot felul de nimicuri, de ras... radem mai putin. Este usor sa facem haz de necaz, nu sa radem de necaz.

Minority request

Si m-am lovit din nou de persoane care de dragul conversatiei arunca cuvinte pe masa al caror sens nu-l inteleg, daramite sa-l simta. Cred ca ati trecut si voi prin faze de genul acesta cand unii vorbesc ca sa se afle in treaba. Si mai ales cand sunt treji, fara a avea ceva kilometraj alcatuit din n litri de alcool. M-am hotarat saptamana trecuta sa-mi schimb look-ul. Daca in ceea ce priveste articolele vestimentare ma inscriu in categoria happy people style (daca nu exista acest stil il inventez acum), in ultimii ani am ramas fidela aceleasi tunsori de om rebel. Ghidata de dorinta de a experimenta altceva, am cautat pe net diverse coafuri care sa mi potriveasca. Si de fiecare ma lasam pagubasa, caci nu aveam parul lung ca sa iasa ceva din el, asa cum imi doream. Intr-un final, am decis sa merg pe o combinatie dintre doua coafuri: ceea ce exista deja pe scafarlia mea de om nebunatic, plus una brand new a la Charlize Theron. Inarmata cu pozele in traista, m-am prezentat la o alta hair stilista dintr-un salon pe care il detestam doar pentru ca mi-a ratat coafurile de cateva ori, profitand de faptul ca mama avea programare acolo. Cum propria-mi hair stilista e prea departe de casuta mea, pe vremea rece de afara, am luat decizia rapid: acum ori ... mai incolo. :D Zis si facut. Cu zambetul pe buze, am intrat in acel salon. Totul a fost frumos pana am dat cu ochii de o doamna cu fite care m-a masurat minute in sir din cap pana-n picioare incercand sa vada vreun brand pe propriile-mi haine. Teapa! M-am amuzat la culme cand am inceput si eu sa o masor cu acelasi entuziasm si sa ma stramb ca ea, moment in care a renuntat la asemenea priviri. I-am spus mamei razand, asezata pe un scaun langa acea tanti, sa-mi aduca aminte sa nu ajung asa niciodata. Dupa care am ras impreuna, in vreme ce acea tanti ofta - era prea mic salonul pentru "imensitatea" figurilor sale.
Si a venit si momentul 0. Cum sa-i explic hair stilistei ce vreau sa rasara pe capsorul meu???Cand i-am aratat prima fotografie a inceput sa comenteze:
"-Stiti n-aveti parul lung.
- Stiu, doar ma uit zilnic in oglinda. Dar, totusi, uitati, asa sunt tunsa acum. Daca luati de aici si de aici, egalati un pic, s-ar putea sa iasa, ce ziceti?
- Da, s-ar putea sa iasa. N-o sa aveti, in schimb lungimea cofurii asa cum este in imagine.
-Ok. Incercam?
-Da."
In timp ce ma aranja, imi marturiseste cu o candoare aparte: "Multe femei renunta la parul lung pentru o asemenea coafura. Se poarta anul acesta."
"Eu sunt o persoana aparte. " - i-am zis.
M-a privit tamp, caci nu surprinsese nuanta ironiei mele. I-as fi spus direct ca ma doare in cot de ce se poarta, eu vreau altceva si cu asta basta. A iesit ceva prin apropierea coafurii dorite si asta din cauza ca aveam parul scurt. Mi-a recomandat sa ma prezint peste 3 saptamani la ea pentru retusuri. Acum, ma rog sa-mi creasca parul, ca sa ma ia lumea in serios. Nu renunt insa, la copilarisme. Tot crazy raman.
:)

Cel mai tare cosar

Ce ziceti, il luati acasa?

Prea mult sau poate ... ca nu

Trasam tot felul de strategii. Ne pricepem la n ghidusii, dar cand vine vorba despre iubire, realizam pe propria piele ca nu o putem stapani intru totul. Nu o putem domoli. Nici domestici. Asta ne este firea. Cautatori de lucrui efemere. Banale. Caci dupa acestea tanjim cel mai des. "Vreau o rochie, o pereche de cercei sau niste pantofi. Un telefon ultima moda. Il vreau pe X."
Esti sigura de asta?
Dragostea nu vine niciodata la pachet. Va las sa rumegati in liniste pe marginea celor de mai sus.