Cu ochii in soare

Asezata
pe un scaun,
fericirea
isi cauta
esenta,
momentul
zero.

Incet
isi misca mainile
in propria
incercare
de a cuprinde
lumea
prea mare
pentru a putea
incapea
intr-o scurta
imbratisare
si totusi prea mica
pentru a-i
simti frumusetea.

priveste
pierduta
zarea
si ... simte
cum rataceste
precum frunzele,
toamna,
pe strazile pustii.


fascicule de lumina
ii ating
obrajii,
tresare
cand observa
un chip zambitor,
singurul
care o vede,
care o cuprinde
asa cum este
intreaga.

fara intrebari,
imbratisa
chipul zambitor
si-i cuprinse esenta,
departe de lume,
de zgomot.

singuri,
calatoresc
acum,
inca, ii asteapta
un drum lung,
cu o singura asteptare:
sa nu-i desparta nimeni.