A ales sa fuga de lume. In desert. In pietre si in nisip sufletul si l-a ascuns. A ales sa fie singur. Povestea de ieri nu-i mai apartine. Doar farame. Adunate in inima. Imagini pastrate in mintea sa.
Ea nu mai exista. Decat amintirea care il mai injunghia. Pe furis. In noptile reci. Atat de reci. Lipsit de caldura a ales sa invete sa zboare. Si-a confectionat aripi. Invizibile pentru ceilalti, dar pentru el... cele mai minunate. Caci era imparat peste propriul taram al gandurilor. Care nu dor. Ci alina.
La prima incercare, a simtit cum trupul i se inalta usor deasupra pamantului. Dorinta lui era atat de arzatoare. Doar aripile invizibile nu-l sustineau indeajuns de mult. Si cazu.
La a doua se obisnui cu senzatia oferita de zborul scurt. Linistitor. Dupa multe incercari reusi sa zboare minute in sir. Se simtea liber. Descatusat de povara care-i apasa inima.
Acum priveste luna si se intreaba: "Iubirea ce aripi are?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu