Pe ploaie totul pare atat de linistitor. Amortit. Ganduri ce se tolanesc in minte. Inainte si inapoi. Baltoacele din gropi decoreaza asfaltul odata fierbinte, asemeni unui ring de dans pe care exersam pasi de balet (nevoiti). Nici stirile nu ne strica moralul, nici imaginile ce se deruleaza prin fata noastra ori cuvintele rostite stalcit de unii prezentatori. Doar privim si auzim ca nu s-a schimbat nimic de dimineata. Doar orele au trecut. Altceva?
Realizam ca repetitia nu este mama invataturii, ca am fost pacaliti de vechii romani. Ca limba romana si-a pierdut farmecul. S-a dus iubirea pentru ea. Si-a facut bagajele si a plecat undeva intr-un colt pierdut din S.U.A. Sta tolanita la soare langa un batranel bogat. Daca a putut, cu asta s-a multumit. Rochia limbii romane este acum facuta din denim (inca, n-am abandonat albastrul - sic!). In acel peisaj P sta izolat si priveste cum randurile pe care odata le umplea, cum reusea el sa se streacoare atat de fin, neobservat, sunt acum golite. Daca ar putea sa provoace pe cineva la un duel verbal, ar face-o fara nicio ezitare. Dar nu poate. Sta incapabil si priveste cartea amintirilor. "Ce bine era atunci. Lumea ma respecta. Acum... nici nu mai stiu ca exist. M-au izgonit in exil."
Stie ca este doar o prepozitie, trecuta in opozitie fara niciun drept de vot. Asa se intampla mereu cand linistea este tulburata de cate un cataclism. Si cum noua nu ne place din fire sa se bage cineva in fata noastra fara a comenta, P si-a gasit sfarsitul rapid. L-am pedepsit, ca, deh! ne grabim.
In alte vremuri, "pe" valsa alaturi de "care", azi doar putini mai stiu de peripetiile lor.
Sub un nor P (pe) i-a pulsul natiunii. Isi spune in sinea sa: "am trecut si pe aici. Sunt fericit. Va salut!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu