Sa...

In secolul vitezei si al ratacirii continue in material, lipsiti de aripi, decazuti si inaltati prin intermediul vorbelor, sa construiesti un lucru durabil este ceva mai mult decat indraznet. Mai degraba nebunesc.

Cand esti deschis la minte si te lovesti constant de refuzuri ce se inscriu in expresia "lasa, ca merge si asa", nu ai cum sa nu crezi ca va veni si clipa in care vei dori sa pasesti spre alte orizonturi, in care tot ceea ce ti se parea imposibil devine posibil pentru ca asa ii este menirea. In ultima perioada asta simt cel putin pe plan profesional. As vrea sa rup lanturile, sa invat sa zbor din nou. Doar sunt o persoana "atipica in sistem", "extraterestra".

Sa construiesti ceva intr-un sistem in care este mai bine sa nu-i strici starea de spirit, sa nu-i provoci dereglari ce nu pot fi rezolvate cu vitamine, proteine etc, inseamna ca nu intelegi starea de fapt. Ca esti impotriva naturii firii. "Daca merge astfel, de ce sa schimbam ?"

"Pentru ca" nu-si are rostul aici. Este stinger. Constructorul ajunge sa-si arunce instrumentele pe jos si sa imbrace hainele monotoniei. Neuronii intra intr-o eterna somnolenta. Panoul cu portretele celor mai muncitori angajati poarta acum un praf galben, invechit. Nu mai impun limite ale continuitatii, ci doar ale starii de veghe. Scriu istoria plictiselii. Lipsita de profesionalism.