Dubidub

O buna prietena mi-a scris ca ar trebui sa fim mai calzi, in orice zi. Avea dreptate, numai ca uitam adesea sa ne comportam astfel. De ieri, tot experimentez situatii limita si ma intreb ce "loz" idiot am putut sa trag de nu ma pot odihni si eu ca un om normal, ci doar precum un om-robot care trebuie sa gandeasca in permanenta si mai ales sa gaseasca solutii. Sincer, am ajuns la limita...se implinesc 3 luni de cand tot dorm putin...si din cate stiu nu suntem dotati cu "baterii Duracell". Nici nu vreau sa ma gandesc la ziua de luni, mai ales cand stiu ca voi ajunge pentru a n oara la ore tarzii acasa de la munca. Mi-am lasat proiectele de suflet de o parte, dizertatia ma asteapta si nu mai stiu in cate parti trebuie sa ma impart pentru ca toti din jur sa fie multumiti. Agenda mi-e plina, timpul e tot mai compactat de am ajuns sa-mi doresc sa aiba ziua 48 de ore in loc de 24. Iar intalnirile cu prietenii...aproape inexistente, doar refuzuri si pareri de rau, intalniri contramandate si promisiuni. Am sufletul impartit, gandurile aiurea si in continua crestere, partajate in diverse sertarase ale mintii. Nicio schimbare in bine. Daca as fi avut mai multa bunatate, as fi impartit-o si cu altii, ca de rautati si dificultati ne tot lovim. Astept sarbatorile cu nerabdare, ca sa fur putina odihna...si sa-mi incarc bateriile cu ajutorul atmosferei plina de povesti din aceasta perioada. O singura rugaminte am la voi, dragi cititori, in acest moment: ati putea sa-mi dati putin din timpul vostru liber?