luni, 22 decembrie 2008

Rehab

In noptile stropite cu lacrimi. Cu vise sfaramate. Cu aripi frante pentru a-i multumi pe cei din jur. In clipele in care am incercat (fara succes) sa mediez situatii. Prin tot si prin nimic am trecut. Am experimentat prea multe lucruri. Uneori este bine sa pui stop. Am ales sa merg mai departe. Cu sperante alaturi. Am esuat. Sau poate ca nu. In concepte, m-am pierdut. N-am vrut sa le spun unor persoane dragi ca dex-ul nu este insufletit. Ca toti acei termeni prind viata odata cu noi. Doar ca nu stim cum sa-i tratam.Si tot cadem. Cadem. Si dansam cu imprevizibilul constient. Mereu prezent si pe care nu-l putem gestiona ori sa-i calculam potentialul.
Din sens in nonsens trec. Scriu.Ganduri rasfrante...isi gasesc drumul. Intr-un post ca nu va fi inteles. Nu este filosofic. Este doar parte. Din propriu-mi suflet. Ce prinde contur prin terapia scrisului. Pacatele vechi au umbre lungi, ce-si intind "bratele" intr-un tablou cu nuante inchise.
As fi vrut sa povestesc altceva in aceste zile. Insa, clepsidra timpului mi-e potrivnica. Lucruri vechi se rasfrang in prezent. E ca si cum as asculta acelasi playlist. Over and over again. 'Till when? Nu stiu. Ce rol interpretez? Al unui om care-si accepta existenta cu plusurile si minusurile ei. O visatoare ce-i va invata pe altii sa zboare.Prin puterea unui zambet.

2 comentarii:

  1. Pentru ca a-i face pe altii sa zambeasca, chiar si trist uneori, ne face pe noi sa zambim caci stim ca suntem mai buni. Pentru ca speram ca intr-o zi, oamenilor buni sa li se intample lucruri bune. Si pentru ca , speram ca, intr-o zi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Fiind o parte din aceasta minuscula lume, ce pare imensa uneori, ar trebui sa fim constienti ca suntem totodata si un procent din frumusetea sa. Recunosc, ca sper la o lume frumoasa, in care zambetele sa intre in obisnuinta fiecaruia dintre noi.

    RăspundețiȘtergere