Ce haine ai vrea sa poarte iubirea ta? Si cum o recunosti? In adierea vantului, in soarele care se ascunde din ce in ce mai mult, tot mai timid in norii pufosi si buclucasi? In ritmul unei melodii din propriul iPod? In bataile inimii tale care tresalta la aparitia sa? Intr-un vers uitat, dintr-o poezie anume? In zambetul pe care tocmai l-ai sorbit pe furis din priviri? In sarutul furat sub o creanga de vasc?
Cum ai vrea sa fie iubirea? Dulce-amaruie? Colorata? In crescendo cu fiecare clipa ce trece? Sa poarte simbolul infinit doar pentru tine? Sa fie calda sau precum un dus rece ca sa nu te apuce prea des moleseala? Sa stii ca este mereu langa tine si te asteapta cu o vorba buna si o imbratisare? Sa te lase sa-i tii propriul suflet in maini? Sa te faca sa ti se faca dor de tot ce este legat de ea si in egala masura sa fi convins ca nu stii totul despre ea?
Ce ai face in numele iubirii? Cate secunde ai petrece si cate ganduri ai risipi doar pentru ea? De cate ori te-ai intreba de ce este atat de dulce, iubirea? De ce are nevoie de sare si piper pentru a rezista in fata timpului? De ce nu te poti plictisi atunci cand iubesti? Daca ar fi sa scrii un singur vers cum ai surprinde iubirea? Poate cuprinde esenta iubirii doar doua cuvinte?
Si totusi ce inseamna “te iubesc”? Simple ganduri…adunate intr-un pumn de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu