Ce sacrificii ati face in numele iubirii?

Ati merge pana in varf de munte pentru a-i striga numele, ce va fi purtat de ecou in mii de colturi ale lumii? Ati invata sa va deschideti inima? Ati purta haine de exploratori? Ati sfarama frontiere culturale? Ati renunta la egoism pentru a darui ceva din voi?
Ce ati facut si ce veti mai face atunci cand iubiti va apartine si va poate face sa descoperiti noi limite ale sufletului. O fi iubirea precum o asteptare pe un peron intr-o gara oarecare, macar sa stim ca este cea potrivita.

Cu rucsacul in spate

Ce ai sa faci in clipa cand vei simti cum visele frumoase prind aripi in propriile maini? Ai sa fugi din calea lor? Sau ai sa le strangi in maini ca sa stea cat mai aproape de inima ta? Eu am ales sa fug cu ele spre locul in care ma simt usoara asemeni unui fulg purtat spre oriunde de vant. Acolo unde stiu ca ma asteapta un suflet drag. Si unde inspiratia zburda vesela in aer.

Stomp

-Esti indragostita?

-Doar de viata.

-Cum vine asta?

-Natural. Fara aditivi.

-Glumesti, cumva?!

-In niciun caz. N-as avea niciun motiv intemeiat.

-Stiu ce simt. Intotdeauna, am stiut ceea ce-mi zicea inima in fiecare bataie a sa.

-Sunt curios, acum ce-ti sopteste inima.

-Inima mea n-ar incapea niciodata in palmele tale. N-ai stii sa o apreciezi, daramite sa apreciezi intensitatea notelor ei.

-Am iubit multe femei si recunosc, cand una are nevoie de mine. Asa ca tine.

-Nu mai spune. Esti imbatat de "imensitatea" ta, nu-i asa?!

-Eu? Acum intri in defensiva, precum o pisica.

-Daca as fi fost pisica, mi-ai fi privit mersul din departare. Nu mi-ai fi distins nici macar culoarea. Ideea este ca tu nu stii ce este iubirea. Vorbesti despre ea ca si cum este o haina pe care o gasesti ratacita intr-un coltisor de lume si pe care o imbraci pentru ca ti-e frig, iar trupul tau trebuie sa fie acoperit cu ea.

-Yeah! Show me love, baby!!!!

-Replica asta este afumata.

-Inca mai functioneaza.

-Da, la naive.

-Dupa cum observ ti-am captat atentia.

-Ce te umfli, pacat ca n-ai pene! Ti-ar fi stat bine cu ele.

-Macar admite ca stai de vorba cu mine pentru ca sunt fermecator. Ma pricep sa vrajesc.

-Uite, ce repede ai recunoscut asta. Esti onest! Un "nu" poti accepta?

-"Nu", nu intra in calculul meu. Eu sunt aici cu un scop precis.

-M-am prins, vrei sa ma vrajesti?

-Incerc. Spre sa si reusesc.

-N-ai nicio sansa.

-Esti sigura?

-Da, nu-mi plac maimutoii.

-Nici mie maimutarelile. Avem ceva in comun.

-Ceva in comun, noi? Doar timpul pe care-l irosim. Nimic mai mult.

-Nu-mi place ca-mi irosesti vremea.

-Atunci schimba masa.

-Imi plac ochii tai.

-Vad ca perseverezi. Ma intreb ce altceva iti mai place la mine?

-Vocea.

-Hai ca te las sa continui, sunt curioasa care este limita ta.

-Te-as duce pana la cer, daca m-ai lasa nitel.

-Daca m-as lasa vrajita, poate. Si crede-ma ca nu sunt Loredana ca sa-ti cant "ridica-ma la cer".

-Imi placi muuuuult.

-Am inteles asta cu 5 minute in urma.

-Nu ma pot abtine sa te privesc. Am casa si cont in banca. Nu stii cine sunt?

-Nu, nu ma intereseaza.

-Ti-as oferi multe lucruri. Te-as acoperi cu bijuterii.

-Pastreaza-le!

-Nu stii ce refuzi?!

-Ba da. Un suflet de tinichea.

-Chiar m-ai suparat. Altele ar accepta rapid ce am de oferit.

-Altele, bine punctat. Nu si eu. Si acum, te rog, schimba masa.

Rara avis

Printre randuri scrise poti descoperi oameni fermecatori. Oameni care lasa viata sa se scurga lin spre o destinatie nestiuta. Persoane pentru care te vei desprinde de pe scaunul de la birou pentru a le privi fata in fata si a le asculta cuvintele. Cu o singura asteptare: sa-i cunosti asa cum sunt. Stiu ca exista riscuri implicate in tot acest demers, dar cate riscuri ne asumam cat traim? Multe, asa ca unul in plus sau in minus este o nimica toata. Cel mai frumos risc pe care mi l-am asumat s-a concretizat intr-o prietenie de suflet cu o rara avis. Va las sa-i descoperiti gandurile in zbor pe: http://ionutz1984.blogspot.com/. Este fratiorul meu cel mic adoptat.
Respect!
PS: Uneori, in calatoria vietii, purtati de viteza luminii gasim parti din aceeasi energie cu a noastra. Avem nevoie doar de o conexiune potrivita si de oameni frumosi.

In aer

pe sub pietre fierbinti,
sufletul isi cauta
aerul.

inima amortita
incearca sa-si regaseasca
melodia
intrerupta
de tic-tac-ul
sacadat.

imagini
surprinse
intr-un alt timp,
vorbesc
de pe peretele alb.

doar umbrele
mai ascund
amintirea unui candva
indepartat.

"ce-ar fi fost daca?"
este o istorie amaruie.

stiu doar ce am simtit
la fiecare imbratisare de-a ta
si cum m-am lasat pierduta
in fiecare privire de-a ta.


(Salvador Dali -Persistenta timpului)


inconstient, am alergat
si am lasat alte temeri
sa-mi inunde inima...

ti-am spus constient: "nu mai este cazul",
chiar daca inima tipa:
"da".

de aici, de pe stanca
tristetii,
las drept marturie,
un cuvant sfant:
iubire.

Il grito

Ti-am prins

ultimele vorbe

in proprii-mi pumni.

Si le-am strans

pana le-am inabusit

puterea

ecoului.

In liniste, m-am inecat

si am dormit

pe pamantul umed

cu soarele la asfintit

drept emisar.

In noaptea cea rece

ti-am lasat vorbele sa zboare

spre zarea albastra,

ce ascunde sub mantia sa

lumea oarba,

ce zace sub umbra

dialogurilor surdo-mute.

Si m-am eliberat.

Incet, luna se apleaca

peste stele

si multe suflete,

luminand

un drum

si alti pasi...

spre libertate.

Risipire

To: Celor fara varsta.

Ii stranse mana,
incet la piept.
Amintirile ii napadira mintea.
Nu a putut uita
ziua cand a zarit-o
pentru prima oara.
A fost nevoie
doar de un zambet,
pentru a sti ca ea era
muza pe care o astepta.
A pierdut de atunci
sirul gandurilor scrise,
a vorbelor spuse,
doar trairile le-a stocat
intr-un colt din inima sa.
Acum, o priveste din nou,
cu aceeasi curiozitate.
"Anii n-au varsta,
nici timpul risipit cu sufletul",
ii zise chipului
fericit care ii zambea.

Turn the lights on!

Si dansa. Un dans in care privitorii ar fi vrut sa simta in acelasi timp infinite placeri. Sa stie ca ei conteaza. Scena fusese montata pentru ei, iar dansatoarea era acolo pentru a le spune doar lor povestea. Despre rupturi, regasire si croitorie pe o inima deschisa. Prin miscari line, fluturari ale bratelor, priviri suspendate in aerul incarcat de mirosul dulceag de santal.
Umbra ei se pierdea in incaperea slab luminata pentru a se lasa cuprinsa de flacarile lumanarilor ce se aflau in fata scenei. Le lasa sa-i intre in piele, sa-i ofere caldura. Le ademenea si se lasa ademenita de reflexiile lor multicolore, desprinzandu-se mereu rapid ... intr-un zbor al ideilor mute.
Oglinda incepu sa-i vorbeasca. Sa-i capteze atentia pentru cateva fractiuni de secunda. Doar "tu stii cine sunt!"se raspandi in camera, lasandu-i pe privitori orbi. Umbra ii imbratisa strans pe toti. In haine de zale isi simtira sufletul imbracat. Privitorii erau muti, inghetati, imbatati de iluzii, pierduti in leaganul dansului. Dansatoarea se apleca catre unul dintre ei, cu privirea incetosata, soptindu-i vorbe nestiute. Isi flutura bratele pentru o ultima oara pe scena goala, rostind in soapta catre oglinda:"Da. Stiu".

Let the words play for U

Ite invizibile au fost unite de un maestru nevazut. Rasfirate pe drumul vietii pentru a aduce impreuna oameni, vise, asteptari. Uneori, ne inarmam cu dorinte marete cand pornim spre o noua calatorie si nu de multe ori le vedem implinite. Spre o asemenea calatorie am pornit in urma cu 3 ani. Cand am ales sa las scrisul sa vorbeasca de la sine. Despre bucurii, temeri, tristeti. Renuntasem la aceasta placere din lipsa timpului. Dar cand m-am reapucat, am realizat ca am reintregit o parte din mine, ratacita in cotidian. La care n-as mai renunta, asa cum as proceda in cazul unei perechi de pantofi.
Am redescoperit placerea de a scrie poezii, mai ales ca lor li se datoreaza inceputul meu oarecum literar. Nu am pornit in calatoria scrisului cu ideea ca voi avea si cititori constanti, mai ales ca doar cei dragi stiau de aceasta indeletnicire a mea. Am pornit de la ideea ca acolo va fi vizibila o mare parte din mine. Copilaroasa, critica, acida, generoasa, imprevizibila, ironica etc.
In cursul acestei calatorii, am intalnit oameni cu adevarat deosebiti care mi-au incantat privirea cu scrierile lor, 2 dintre acestia devenindu-mi prieteni de suflet. De unul mi-este dor, chiar daca i-am auzit vocea draga, in ultimele zile, la telefon. Cand am revazut cele notate pe blogul personal dupa intalnirea noastra, mi-am dat seama cate amintiri s-au scurs de atunci, cate vorbe ne-am spus de la prima intalnire, cate lucruri ne unesc si cate ne despart si cat de frumos s-a inchegat relatia dintre noi. Pe nesimtite.
Uneori cuvintele spun totul. Si gesturile care pornesc din inima.

De ce au nevoie femeile?

De ce ai si tu nevoie. De putin sau poate de ceva mai mult. Nu-ti spun in ce consta acest putin sau mult. Te las sa-l descoperi singur. Cu siguranta te vei lovi de n piedici pana le vei cuceri inima. Dar tot ce pot sa-ti spun este ca merita osteneala. Vei simti altceva alaturi de ele. Chiar daca te vor face uneori sa vrei sa le soptesti cuvintele:"taci, te rog", in loc de "te iubesc". Stiu, ca toate revistele glossy si asa-zisele studii de specialitate referitoare la atitudinile femeilor versus cele ale barbatilor ti-au "plantat" idei de genul vor sa fie protejate, vor siguranta si mai ales sa fie iubite. Adevaruri marunte care servesc, insa, unui scop final pe care sigur il ai si tu, bazat pe ascultare si acceptare.

Sunt constienta ca unii veti spune: "am gasit exceptia", iar altele "cine mai este si asta". Sunt doar un om care spune lucrurilor pe nume. Indiferent ca sunt placute sau nu. Imi asum vorbele. O femeie care pana nu demult a crezut in chestiile care acum intra in categoria "nu", neluand in calcul si momentele in care n-am ascultat ori acceptat persoana de langa mine asa cum ar fi trebuit. Care in final a pierdut.

Umbre

Pasi se aud dinspre asfintit,
soarele molcom se asterne
in patul noptii.

Idei se aseaza
pe cer
ascunse printre nori.

Cat ai da in cremene,
visatorule,
le vei descoperi
sensurile
stravechi,

tarziu...

vei dori sa adormi
invelit de cer,
vegheat de luna si de stele,
lipsit de fricile de ieri.

(S)Words

Cuvintele sunt precum niste sabii ale caror varfuri ascutite nu sunt pline de venin. Nu lasa urme vizibile care pot fi curatate de vreun detergent cu efecte magice. Doar inteapa aerul, hartia de tipar, undele FM etc. Scot culorile din noi. Si ne ajuta sa pictam lumea: abstract, realist sau cubist. Modul de abordare il alegem noi.

Despre datul in bara

Cand o dai in bara rau de tot, oare nu te doare capul? Incepe sa se umple sacul...in niciun caz cu felurite bunatati. :D
Este adevarat ca pentru a putea supravietui trebuie sa ai o doza buna de nesimtire. Nu-ti va tine de cald, ci doar nu-ti va da batai de cap asa cum se intampla cand ai mult bun simt.

Dincolo de intuneric

Ar fi vrut sa rupa ultima poza legata de nefericirea ei, ramasa inscrisa in sufletul sau. Ar fi vrut sa nu o mai fi priveasca. Nu mai exista niciun motiv.

Statea pe scaun si privea in gol. Astepta momentul zero. A crezut pana-n ultima clipa in fericire. Si totusi ce inseamna fericirea? La ce se rezuma ea?

Posibil sa fie doar un coltisor dintr-o alta lume. Pe care o cautam o viata intreaga. De la prima privire pana in ultima secunda in care ne lasam mangaiati de lumina.

In lumina

in fata unui tablou
gandurile privitorului
zburda,
urmarind
petele de culoare,
lumina
si modul cum ea se asterne
ca o mangaiere
pe chipul femeii
ce tradeaza
o pierdere.

soarele din coltul tabloului
pare surprins
dintr-un alt cadru.
este doar
un obiect decorativ,
simbol
al trecerii timpului.

printre tusurile de culoare,
lumea isi continua existenta
intr-o liniste
deplina.

departe de zgomotul strazii.

Pastila zilei

Cand ajungi la concluzia ca esti mic pe langa alti asa-numiti uriasi, inseamna ca a venit momentul sa-ti iei rucsacul in spate si sa schimbi traseul in viata. Sa explorezi alte teritorii. Uriasii nu te vor ajuta. Iti vor arata doar cat de lipsiti de diplomatie pot fi si cum au reusit sa ajunga acolo in varful piramidei. In doar cateva cuvinte, "pilite" cu vorbe de duh pentru a demonstra celorlati cat de culti sunt. Cu o esenta slaba, ce nu va dainui mult.
Uriasii nu-si vor exprima respectul fata de tine, un om mic decat in clipa in care au nevoie de tine. In rest, uita ca un simplu "multumesc" valoreaza mult in relatiile interumane. In cele din urma, educatia isi spune cuvantul, lasand mereu o amprenta vizibila asupra noastra. Cei 7 ani de acasa conteaza. I-am vazut azi cum lipsesc din desaga uriasilor.

Camera ecourilor

Cu degetele in crema de zi ce mirosea delicios a piersici, fetita incerca sa experimenteze cum sta treaba cu procesul de infrumusetare al femeii. In fata oglinzii isi decora nasucul cu un varf din crema fina, asemeni unui clovn ce asteapta ca lumea sa rada doar la ivirea sa pe scena circului. Era fermecata de ceea ce gasea in dulapiorul mamei sale. Alte genuri de jucarii. Nu o fermecau bomboanele chinezesti pe care fratele sau le cauta de zor in sertarul aflat in fata lazii patului parintilor. Ca erau bune acele bomboane stia, dar ea avea alte ganduri. Era fermecata de fiecare data cand privea mainile mamei sale cu unghiile de culoarea cireselor. Vroia sa dea timpul "pe repede inainte", sa simta presiunea tocurilor de la pantofi sub propriile calcaie. Cu dulciurele nu putea fi dusa. Poate doar cu trenuletele si masinutele fratelui sau cu care impartea adesea terenul de joaca din camera. Catre alte destinatii si alte povesti.

Anii au trecut de la acel moment, copiii au devenit adulti ce au ales diferit in viata. Unele decizii au fost bune, altele proaste si cu toate ca stiu asta, s-au resemnat. Unul lupta pentru visele proprii, celalalt a lasat timpul sa aleaga in favoarea sa. Cel sensibil crede in vise si ajuta lumea sa devina mai frumoasa, celalalt a uitat ce inseamna sa zambesti din suflet sau ... asa aiurea. Fara vreun motiv anume. Cel mic a invatat sa renunte la hainele de critic 100%, celalalt si-a pus hainele de dj in cui odata cu trecerea timpului. Fiecare a ramas cu mici fragmente lasate de urmele outfitt-urilor purtate, dar niciunul n-a renuntat la pasiunea pentru muzica sau arte.

Cei doi eroi din poveste sunt eu si fratele meu. Ce au lasat in urma, o camera a ecourilor dintr-un timp pierdut. Cu sufletul. O camera a carui gol va fi umplut de alti copii ce vor cauta alte jucarii. Candva.

The 1 for 1 day

Si a trecut si aceasta zi, invaluita cu fulgi mari de nea, intr-o poveste ce asteapta sa fie savurata la o cana fierbinte de ceai si prajiturele imbracate in alb, alaturi de prieteni. A fost haioasa, pigmentata cu surprize placute. Am fost vedeta pentru unii, critic pentru altii. Am primit cadouri si cuvinte frumoase. Cele mai dragi mesaje le-am primit de la cei 2 frati ai mei, unul mare (si propriu), celalalt mic, adoptat, in urma cu aproape 3 ani. Si inca, nu s-a terminat ziua. :D
Va urez sa aveti parte de o primavara eterna in suflet si "La multi ani!"

Nu ma intreba nimic acum!

un fulg de nea
mi-a atins mana dreapta,
s-a dizolvat rapid
precum iubirea
ce rataceste in noptile tarzii,
pe strazile pustii
in cautarea a ceva care sa merite
osteneala de a spune:
da.

nu vei intelege nimic
din cele de mai sus,
pana nu te vei lovi
de pragul cel mai inalt
al iubirii,
pana nu-ti vei pierde
credinta
si o vei lua temerar
de la capat.

pe alte strazi
cu un alt parfum.

Doamna CARMEN

Nu este titlul vreunui nou roman. Sunt cuvintele care ma amuza, incepand de ieri, la munca. Este formula prin care un nou colaborator mi se adreseaza. Ieri, am stat si am privit razand, minute in sir, monitorul calculatorului. Eu, doamna? Si doamna Carmen, pe deasupra. Un nume care contine esenta sufletului meu, scris cu litere mari. Faza care m-a amuzat nu consta doar in formula de adresare, ci si in faptul ca nu mi-am privit prenumele niciodata asa. Nu l-am vazut atat de mare. Astazi, iar l-am privit in aceeasi postura. Imi vine sa pun acele e-mail-uri in rama. Ca sa ma amuz si la batranete.

De ce stai ca prostul?

"De ce stai precum un prost cand lumea in jurul tau se misca? Oare nu vezi ca totul se reduce la schimbare? De ce astepti?" Erau intrebari ale caror raspunsuri nu le cunostea.

Enigme pe care le-ar fi putut descifra cu usurinta daca ar fi stiut sa citeasca. Se uita la carti ca la niste icoane. Pline de mister. Cu povesti pe care nu le va putea cuprinde in propria-i viata.

Uneori, privea oamenii din jurul sau cu invidie. "Ei de ce pot si eu nu?" Nu realiza ca asteptarea nu-i va aduce cunoasterea la indemana. Asa cum vroia.

Acum, asteapta pe un peron sa vina un tren. S-a trezit cu gandul sa plece. Oriunde. Fara o destinatie precisa. Doar cu un singur scop. Sa adune povesti ca pe vremuri. Pe care le va transmite prin viu grai. Vrea sa schimbe lumea. Nu sa o lase sa-l schimbe. Va reusi?

Nota: In pantofii prostului, am stat astazi, asteptand ca lupta idioata a orgoliilor functiilor sa fie doar un fragment din trecut, nu din prezent sau din viitor. Ce-am castigat? Timp pierdut pe care l-am umplut cu randurile de mai sus. Pe o coala de hartie.

Telegrama ... gasita printre flori

Un clopotel vesel tinut in mainile fetelor canta note stravechi. Firul ierbii danseaza fericit in bataia vantului. Soarele imparte lumina timid. Primavara aduce cu sine, miresme de poezie. Si pentru cateva clipe, totul se reduce la regasire. Zambiti fericiti. Departe de griji.

Primavara zburda vesela... printre atatea martisoare si ...

lalele. La multi ani!

Pupici!