vineri, 19 martie 2010

Turn the lights on!

Si dansa. Un dans in care privitorii ar fi vrut sa simta in acelasi timp infinite placeri. Sa stie ca ei conteaza. Scena fusese montata pentru ei, iar dansatoarea era acolo pentru a le spune doar lor povestea. Despre rupturi, regasire si croitorie pe o inima deschisa. Prin miscari line, fluturari ale bratelor, priviri suspendate in aerul incarcat de mirosul dulceag de santal.
Umbra ei se pierdea in incaperea slab luminata pentru a se lasa cuprinsa de flacarile lumanarilor ce se aflau in fata scenei. Le lasa sa-i intre in piele, sa-i ofere caldura. Le ademenea si se lasa ademenita de reflexiile lor multicolore, desprinzandu-se mereu rapid ... intr-un zbor al ideilor mute.
Oglinda incepu sa-i vorbeasca. Sa-i capteze atentia pentru cateva fractiuni de secunda. Doar "tu stii cine sunt!"se raspandi in camera, lasandu-i pe privitori orbi. Umbra ii imbratisa strans pe toti. In haine de zale isi simtira sufletul imbracat. Privitorii erau muti, inghetati, imbatati de iluzii, pierduti in leaganul dansului. Dansatoarea se apleca catre unul dintre ei, cu privirea incetosata, soptindu-i vorbe nestiute. Isi flutura bratele pentru o ultima oara pe scena goala, rostind in soapta catre oglinda:"Da. Stiu".

2 comentarii:

  1. Aceasta intrebare defineste oamenii, as putea sa scriu foarte mult despre aceasta.

    RăspundețiȘtergere