Cu degetele in crema de zi ce mirosea delicios a piersici, fetita incerca sa experimenteze cum sta treaba cu procesul de infrumusetare al femeii. In fata oglinzii isi decora nasucul cu un varf din crema fina, asemeni unui clovn ce asteapta ca lumea sa rada doar la ivirea sa pe scena circului. Era fermecata de ceea ce gasea in dulapiorul mamei sale. Alte genuri de jucarii. Nu o fermecau bomboanele chinezesti pe care fratele sau le cauta de zor in sertarul aflat in fata lazii patului parintilor. Ca erau bune acele bomboane stia, dar ea avea alte ganduri. Era fermecata de fiecare data cand privea mainile mamei sale cu unghiile de culoarea cireselor. Vroia sa dea timpul "pe repede inainte", sa simta presiunea tocurilor de la pantofi sub propriile calcaie. Cu dulciurele nu putea fi dusa. Poate doar cu trenuletele si masinutele fratelui sau cu care impartea adesea terenul de joaca din camera. Catre alte destinatii si alte povesti.
Anii au trecut de la acel moment, copiii au devenit adulti ce au ales diferit in viata. Unele decizii au fost bune, altele proaste si cu toate ca stiu asta, s-au resemnat. Unul lupta pentru visele proprii, celalalt a lasat timpul sa aleaga in favoarea sa. Cel sensibil crede in vise si ajuta lumea sa devina mai frumoasa, celalalt a uitat ce inseamna sa zambesti din suflet sau ... asa aiurea. Fara vreun motiv anume. Cel mic a invatat sa renunte la hainele de critic 100%, celalalt si-a pus hainele de dj in cui odata cu trecerea timpului. Fiecare a ramas cu mici fragmente lasate de urmele outfitt-urilor purtate, dar niciunul n-a renuntat la pasiunea pentru muzica sau arte.
Cei doi eroi din poveste sunt eu si fratele meu. Ce au lasat in urma, o camera a ecourilor dintr-un timp pierdut. Cu sufletul. O camera a carui gol va fi umplut de alti copii ce vor cauta alte jucarii. Candva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu