Aduceti-mi aminte sa fiu OM

"Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie." (Antoine de Saint Exupery)

Poate ca m-am mintit la infinit pana acum. Poate ca am incercat sa las lucrurile sa se asterne incet, fara prea multe explicatii. Poate ca am fost legata la ochi si n-am vazut cum sta treaba de fapt. Poate ca asa am vrut sa se intample. Poate ca nu.

Pentru prima data am reactionat dur in public la un eveniment si imi pare rau ca a iesit asa. Am fost provocata si am raspuns provocarii. Trebuia sa tac. Trebuia. Si n-am facut-o. N-am putut. S-a rasturnat paharul exact in momentul cel mai nepotrivit. Poate ca am parut o jigodie in ochii strainilor sau o persoana nepoliticoasa. Insa, n-am mai putut rabda impolitetea de a fi tratata cu spatele de o persoana cu care am impartit o relatie de prietenie de peste 16 ani. Sau poate ca doar mi s-a parut a fi o astfel de relatie. Astazi am fost pusa pe scaunelul pe care trebuia sa-l ocup cu ani in urma. Imi pare tare rau de cum a iesit totul. Rau de tot. Totodata, am realizat ca ajutorul oferit din inima si pentru care mi s-a multumit a dus la nasterea unei idei in mintile celor fata de care am reactionat, idee vizibila care mi-a lasat un gust foarte amar. Despre ce idee este vorba? Ca prietenia poate fi cumparata. Astept sa-mi fie confirmata verbal de cei in cauza si sper sa nu ma fi inselat, insa ochii nu mint.

Imi pare foarte rau ca a trebuit sa deschid azi ochii ca sa observ asta si mai rau ca persoana in cauza nu ma cunoaste chiar deloc dupa atata vreme (asa mi-a lasat impresia). Banii nu cumpara totul. Nici sentimentele reale, nici gesturile facute din suflet. Invatati sa fiti OAMENI!