Semiluna

Cu vise la purtator, fiecare isi poarta pasii catre zari stiute doar de inima sa.

Nici nu stiu cum au trecut anii atat de repede. Parca ieri stateam si priveam lumea dintr-un copac, mancand caramele alaturi de Alina. Si tot ieri experimentam placerea de a ne scrie biletele si de a le trimite in timpul orelor. Inca, imi amintesc cu drag de colegii din generala care stateau la coada in pauze pentru a le desena tatuaje pe maini. Alina era experta in reprezentarile crucilor, iar eu eram responsabila cu desenatul delfinilor (si cu scorpionii). A fost o perioada frumoasa atunci, eram libere sa visam, libere sa ne agatam trupurile de crengi si sa batem mingea pe maidan. Amandoua eram fascinate de mirajul tatuajelor si doream sa ne facem la un moment unele adevarate. N-am facut acest pas, dar ne-am bucurat din plin de cele cu care ne-am decorat mainile si umerii. Intai experimentam pe noi si apoi pe colegi. Imi aduc si acum aminte de fata mamei cand a observat scorpionul ce-mi decora timid umarul. Dupa ce i-am explicat ca nu este permanent si ca este o faza trecatoare, s-a linistit. Copilul ei cel cuminte aflat la pubertate sa se tatueze? Nu facuse asa ceva fratele meu cel nazdravan si tocmai eu ma incumetasem sa fac acel gest. I-am multumit mai tarziu pentru intelegere si discretie. Daca ar fi aflat tata...

Alaturi de Alina am copilarit si am mentinut o relatie frumoasa pana in facultate. De atunci, firul s-a rupt brusc sau poate firesc. Fiecare a pornit pe un drum diferit deoarece simteam altfel lumea. In privinta realizarilor, ea este cea mai implinita. Are doi copii frumosi si ffff cuminti (ceea ce ea n-a fost :D).

In ce ma priveste, daca este sa contabilizez pot spune ca ultimii 3 ani au fost cei mai plini din viata mea dupa ce am renuntat la primul job. Plini de amintiri frumoase, de lucruri spontane si surprize la care nu ma asteptam din partea unor oameni cu suflete mari. Realizarile mele? Oamenii pe care i-am cunoscut si locurile vizitate. Acest blog (ce va creste in continuare). Poeziile ce au prins viata in mintea mea, aici. Romanul ce zace lenes in computer, asteptandu-si continuarea.

Si cand ma gandesc ca mai este putin si implinesc o varsta pentru care aveam rezervate mintal atatea vise... vise care nu mai corespund realitatii de azi. De ce? M-am schimbat sufleteste.