Reply to: "De ce ne este frica sa facem bine?"

Sa porti haine de binefacator astazi este un act de curaj. Sa vrei sa nu te schimbi inseamna un act de nebunie pe circuitul vietii plin de contrasensuri.

Unii ar spune ca ma inscriu in prima fraza, desi ma inscriu in a doua prin gesturile pe care le fac adesea. Mi-a placut postarea dragei mele Monik si mai ales tema centrala a acesteia. Desi, am auzit adesea cuvinte de genul "esti prea buna, prea generoasa", "sa nu te schimbi", nu am ajuns sa-mi iau nasul la purtare, cum se zice si sa-mi vad de drumul ales. Si are ceva vechime acest drum. Am ales sa fac lucruri bune zilnic, ceea ce poate parea o mare tampenie pentru unii ori timp irosit in zadar, fara niciun beneficiu material. Ca am fost luata drept fraiera de multe ori nu mai are nicio importanta, nu am de gand sa-mi schimb verticalitatea. Si ai punctat un lucru esential, Monik. Ne este teama sa facem bine si mult mai usor sa gandim urat sau sa facem rau altora. Nu am cum sa-ti explic cum sta treaba cu facerea de bine. Eu asta simt si-mi place. Nu am perceput decat dupa o perioada chestia rostita de tine, dar recunosc ca nu mi-a fost niciodata frica sa fac bine. Nu cunosc multe persoane care sa ajute batranii, de exemplu, sa treaca strada. Si cand ma gandesc ca domnul Popescu a ras cand i-am marturisit asta la un seminar, alaturi de alti colegi de-ai nostri. Nebunia mare incepe in momentul in care deja te-ai obisnuit cu hainele binefacatorului si observi uratenia din jurul tau si te intrebi daca esti singur purtat de valurile unei mari involburate. In cazul meu, pot spune ca este singura nebunie la care nu voi renunta, la fel si cea legata de arte. Si daca vrei sa scapi de senzatia asta lasata de frica in fata facerii de bine, iti spun sa lasi totul sa vina de la sine. Mai simplu de atat nu se poate. Ah, du-te sa o vizitezi pe mamaita ta!

Apropo, voi ce fapte bune ati facut azi?