Prin sticla sfaramata

-Uite, stau cu inima in propria-mi mana asteptand un semn. Un semn ca ma pot ridica din tarana. Ca pot visa si altceva. Ca pot simti ce se ascunde dincolo de povestile spuse. Ca ma pot rupe de aceste limite. Ca pot merge mai departe cu gandurile proprii. Vreau sa vad lumea. Doar cerul este limita. Nu pamantul.

-Visatorii nu-si au rostul aici. In acest spatiu, tarana spune totul. Cu ea incepe viata, cu ea se termina. Soarele doar ne vegheaza.

-Dar, vreau mai mult, batrane. Asta nu este viata!!! Este supravietuire.

-Baiete, bucura-te ca esti in viata. Ca poti respira. Micul Neimi nu mai are cum. I s-a rupt firul. A murit azi-noapte.

-Si cand ma gandesc ca ieri statea in spatele colibei privind zarea. De aceea vreau sa plec. N-are niciun rost sa stau aici.

-Si unde ai sa te duci? Inteleg ca te doare. Ca totul se rezuma la un singur lucru. Esti constient ca o singura intrebare iti marcheaza existenta si anume: "cum lupt pentru supravietuire?". O intrebare cu trei variante de raspuns: lupti, renunti sa lupti ori esti sfaramat de saracie.

-Sau pleci.

-Nu exista cale de mijloc. Credeam ca ai inteles asta pana acum. Tu stii ce pericole sunt dincolo de acest pamant???

-Nu mai mari decat acesta. Decat ceea ce respiram zi de zi. Pana cand soarele traseaza sangeriu linia orizontului.

-Sunt pericole de care n-ai auzit. Pe care nu le-ai simtit. Nu spun tampenii. Nu incerc sa te conving. Vreau doar sa te fac sa intelegi situatia.

-De ce te-as crede?! Tu de unde stii atatea???

-Am fost dincolo. De ceea ce vezi tu de aici. Lumea este precum o ilustrata. Arata bine. Dar este goala pe dinauntru. Asa ai vrea sa fii si tu?

-Ilustrata??? Nici nu stiu cum arata una. Eu stiu cine sunt. Iar lumea nu este cum o prezinti tu.

-Esti un visator. Si lumea nu are nevoie de visatori. De eroi, da. La fel si de luptatori. Voi traiti in temnite din care nimeni nu poate sa va scoata. Acolo este taramul vostru. Sigur. Lipsit de lupta.

-Nu este adevarat. Si eu am lupte proprii. Si tu la fel. Nu poti sa ma intelegi, caci tu ai renunta demult sa mai lupti. Nu-i asa????

-Este partial adevarat. Trupul nu mai ajuta ca altadata. Este amortit precum stanca de acolo. Dar mintea, mi-e mai treaza ca oricand. Cu ea lupt. Tu esti, inca, tanar. Mai ai de invatat.