Un pas marunt. Unul inainte si mai multi inapoi. Respiram. Inhalam oxigen, doar putin. Asfalt fierbinte. Soare imbujorat in obraji. Alegerile bat la usa. Astept sa vad inca un spectacol cu mascaricii politicieni, plantand frumos pomi cu multi cameramani de la televiziuni in jurul lor. Culmea ar fi sa ia un blogger cu ei dotat cu una bucata camera de filmat care sa posteze ulterior momente demne de tot rasul pe youtube. Momente necenzurate. Sunt curioasa ce ar avea pe post de pachetel cu ei. Micul mic oferit electoratului cu mult mustar autohton ori frunze de papadie intr-o salata delicioasa demna de niste adevarati cercetasi supravietuitori in mandrele paduri defrisate, de care isi aduc aminte doar cand li se spune ca da bine sa te intereseze mediul inconjurator. "Esti ecologist, bre, esti tare!Uite cum urci in sondaje."
Astept cu nerabdare sa vad cum mi se asfalteaza din nou strada din fata blocului. Astept sa vad din nou acei muncitori care ragaie intruna cu burtile umflate de berica stand la umbra toata ziua. Astept sa inceapa show-ul! Sa ma amuz si eu de tristul spectacol oferit constant in perioadele campaniilor electorale. Ma intreb ce tematica vor aborda: "Criza economica dispare simplu cu un vant." "Noi suntem aici pentru voi. " "Neamule, incotro te duci? Pot sa fiu prietenul tau?" "Ai incredere in mine. Iti ofer o zi de maine de neuitat." "Sa-mi creasca nasul asa cum i s-a intamplat lui Pinocchio. Eu nu mint. Sunt CuMinte." etc.
Astept sa inceapa distractia. Sa le observ pe frunte transpiratia, emotiile, sa le analizez minciunile, sa aud ca se duc la vreun psiholog ca nu mai pot de atat stres si lupta pentru supravietuire in chiloti de marca si costume scumpe. Ca sunt si ei in mijlocul unei crize de existenta economica. Ca nu mai pot indura sa stea departe de tarile calde cu peisaje desprinse din filmele documentare. Ca ii dor ochii cand vad cum leul amarat din portofel devine tot mai mic si dispare fara prea multe intrebari. Ca nu mai pot indura durerea omului de rand, a amaratului prins in lanturile creditelor, a batranilor care-si asteapta in liniste pensia (in)vizibila. Ca nu mai pot privi in ochi copii pentru ca nu au cum sa le explice ca viitorul va fi insorit si ca privirile lor au efectul unor ace infipte in inima.
Astept ca vechile lor deprinderi o sa dispara intr-o zi. Ca minciunelele sunt bune doar la bucatarie, asezate frumos pe o farfurie. Ca natura trebuie pretuita pentru spectacolul oferit constant. Absolut minunat si greu de cuprins intr-o fraza. Ca pamantul nu se invarte pentru ei, ci si pentru noi, amaratii, care formam un neam. Ca azi este Ziua Pamantului, zi care trebuie sarbatorita. In meditatie. Fara voi, dragi politicieni-actori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu