Intr-una din multele primaveri ale vietii sale, a decis sa modifice perspectiva. Sa spuna griului ce o inconjura la fiecare pas "la revedere" si sa umple spatiul ramas gol in culori care de care mai zambitoare. Sa se uite diminetile in oglinda si sa inceapa sa se gandeasca la visele proprii. Mai greu i-a fost sa spuna "pas" celor din jur. Ii era dificil deoarece nu credea in esenta si importanta cuvantului "NU". A simtit mereu ca este mult mai corect, nu doar bine sa-ti ajuti semenii. A dorit sa schimbe oamenii si cand a fost strivita de lume precum o pasare din zborul sau frumos, a realizat ca trebuie sa devina puternica precum o stanca. Ca o lupta ce pare simpla la prima vedere poate fi invinsa chiar si de cel mai sensibil om de pe planeta. Tactica, mijloacele de abordare si instrumentele necesare in lupta conteaza si te conduc catre reusita. Singurul lucru pe care nu l-a luat in calcul a fost propria ei transformare. A devenit mai dura nu doar cu sine, dar si cu cei din jur. S-a risipit de dragul unei transformari a carei temelie a avut conceptul de bine. A ratacit pe "strazile" gandurilor...asa...departe.
In primavara aceasta, am regasit-o pe aleile pustii ale parcului prin care pasesc uneori dupa o zi de munca. Era frumoasa si gratioasa. Cu atitudinea unui pescarus ce poarta in bataile aripilor sunete ascunse in muzicalitatea naturii. Am privit-o pe furis, cu temerea de a nu strica momentul. I-am ascultat povestea soptita. I-am urmarit dansul si am privit-o cum se risipeste, incet, la fiecare pas.
Asa departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu