Dupa o zi in care am tot tinut-o in felicitari, licori de tot soiul, pupici si imbratisari care de care mai dulci, m-am racorit bine in parc alaturi de Moni pasind prin jungla urbana colorata de amintiri.
Cu gandul la verdele ce-si arata din ce in ce mai mult prezenta si ne incanta privirile, mi-am dorit sa opresc timpul macar pentru o secunda... precum secventa minunata din Forrest Gump in care fulgul se misca intr-un dans numai de el stiut si ne face sa-i urmarim traseul...pana dispare din raza noastra vizuala (desi mental ii tot simtim prezenta).
Mi-am adus aminte de caldura oferita picioarelor mele goale de pamantul umed din gradina bunicilor mei dupa o ploaie de vara, de mirosul imbietor al garofitelor, de salutul lui Tigrusor (cu toate ca era pisica, nu motan; numele nu i l-am schimbat caci era reprezentativ pentru caracterul sau) si de alte lucruri care inca se mai invart in capsorul meu. Si de numeroasele vizite la Zoo cu familia mea, urmate de o plimbarica prin padure cu o bucata minunata de acadea ori turta dulce intr-o manuta si in alta o morisca cu "aripioare" rosii precum "titiul" nostru (a se citi masina). Momente de libertate totala si de suflet care-mi revin cu placere in memorie.
Recunosc ca azi simtim prea putin, ne asezam debusolati pe canapea, iar cand trupurile noastre isi cer libertatea, doar le privim lenes, lasandu-le sa devina mai grele, fara a incerca sa le usuram intr-un fel suferinta. Le privim precum niste carcase ce se vor degrada oricum, inselandu-ne de fapt pe noi ca fiinte.
Si pentru ca tot a fost atat de fain azi, am savurat precum un copil o bucata de vata de zahar ars, fara a-mi verifica glicemia in prealabil, iar in acele clipe papilele mele gustative au fost gadilate la maxim. Aer proaspat, iarba, vata de zahar ars, soare jucaus...copilarie unde esti?
Si pentru ca stiu ca in sinea mea tot copil voi ramane, dupa ce am vizionat ultima nazbatie muzicala a lui Tom Boxer nu pot afirma decat atat:Vreau si eu MORISCA mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu