Chiar asa de speciala sunt? Am fost in centrul atentiei fara a cauta acest lucru. Sunt mai degraba omul din spatele scenei, cel care te indruma si-ti arata unde ar trebui sa mai lucrezi decat cel care cauta sa-si umfle "muschii" precum un curcan in ograda. Persoana care te sprijina chiar si atunci cand tu vrei sa te arunci in gol, crezand ca nu mai ai pentru ce trai. Voi fi acolo pentru tine si iti voi arata cu zambetul pe buze ca ai mai mult de un motiv pentru a merge mai departe, trebuie doar sa vrei sa incepi sa simti altfel viata. Am simtit pe pielea mea multe si stiu cum este sa traiesti in gol, in singuratate, sa fii observator in timp ce restul oamenilor zambesc, se distreaza, simt. Am reusit sa fac multe dupa ce un bun prieten din copilarie cu care imparteam terenul de fotbal, nu doar zilele la scoala mi-a zis: "Iesi din carapace, ai multe de oferit." Si am apreciat gestul sau cand a trebuit sa joc fotbal alaturi de mai multi baieti din cartier: "Mai, este fata, nu-i trageti la gioale." Am primit enorm de multe lovituri la picioare, pana am renuntat de durere, nu de altceva. Dar le-am tras si eu cateva asa usurel, drept amintire. Inca, mai retin figura mamei mele cand m-a vazut cu picioarele pline de vanatai si rosii si a trebuit sa duc munca de lamurire cu ea ca sunt ok. Preferam sa ma pedepseasca sa nu ma uit la televizor decat sa-mi rapeasca placerea de a juca fotbal.
Azi, am vazut o minge misto de fotbal in timp ce eram la cumparaturi, mi-am privit mama gales si imediat mi-a oferit un raspuns super: "Nici sa nu te gandesti..." Daca ai stii tu, mami, de cate ori sufrageria noastra a fost transformata in teren de fotbal, te-ai lua cu mainile de cap si asta pana ti-am distrus minunatul ceas de perete... Lasa ca-ti cumpar eu unul in viitorul apropiat, unul frumos ca tine.
Drumul de la fascinatia pentru balonul rotund pana la omul care va gadila mintea cu randurile postate in mediul virtual a fost unul interesant, presarat cu peripetii savuroase. Astazi, acest om va multumeste tuturor, chiar si celor ai caror ochi nu-i vad zilnic, ca l-ati ajutat sa creasca mare si frumos, sa se bucure de viata, sa pretuiasca fiecare secunda, sa nu renunte la stilul sau caracteristic, uneori critic, alteori umoristic. Recunosc, ca azi am ramas muta secunde in sir (iar eu vorbesc la greu) cand am vazut ca am ajuns de pe locul 10 000 si ceva pe 1 000 si ceva in blogosfera intr-o singura saptamana. Adrenalina, pe bune, mi-ati oferit! Cu respect, ma inclin in fata ochilor vostri si va spun: "Mai poftiti, pe la noi." Va las in compania marelui Om, Toma Caragiu:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu