Dupa o zi in care m-am simtit precum o papusa manevrata de itele necunoscute ale vietii, a carei replici se schimba constant, in lipsa unui scenariu scris/cunoscut in intregime, o papusa care trebuie sa invete cum sta treaba cu echilibrul ori cu simpla cadere in picioare dupa o "pliciuiala" verbala, am ajuns in singurul loc linistit. Acasa. Desi, ma uit cu jind la patul ce asteapta sa ma gazduiasca pentru inca o noapte doar pentru cateva ore, observ ca nu reusesc sa realizez tot ce-mi propun in fiecare zi. Si ca oricat de mult m-as stradui, nu pot schimba perspectiva. Imprevizibilul mi-a marcat si constat ca-mi va marca si urmatoarea perioada, marunta existenta. Singura mea farama de optimism este aceea ca vine weekendul si voi putea colinda un pic prin lumea povestilor si a muzicii. Kilipirim ma asteapta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu