Un bufon la curte

Cand eram doar un simplu omulet ce invata cum sa tina lingura in mana pentru a gusta din minunatele mancaruri pregatite de mama, retineti doar gustam, caci pentru mine mesele aveau efecte ciudate. In acele vremuri ma gandeam ca mai bine treceam peste un pranz sau o cina, micul dejun nu, caci savuram ceaiul si painea cu unt si gem; preferam un joc sau orice altceva, nu sa mananc.
Atunci, aveam alte dorinte si pentru ca tot trebuia sa ma asez la masa si sa ma comport cuviincios, inventam tot felul de jocuri pentru a trece timpul mai usor si de ce nu, pentru a manca din putinul pe care-l ceream cu ardoare (daca mi se punea in farfurie mai mult decat doream, mare "distractie" era pe capul parintilor mei sa ma convinga ca de fapt e aceeasi cantitate, nu mai multa; tin minte ca raspunsul era invariabil acelasi: "copilul stie"- ce stie, nu mai conteaza...). Unul din jocurile preferate in timpul meselor erau glumele spuse alaturi de fratele meu, glume care au ajuns intr-o seara sa-l faca pe tata sa ne puna porecle, nu de alta , dar cinele ajunsesera sa tina o ora si ceva, datorita spectacolelor de comedie oferite in direct printre atatea legume, fripturi si alte minunatii culinare.
Daca fratele meu s-a ales cu porecla de Bufon, eu a trebuit sa-mi asum rolul de Bufonel, fiind si mai mica, dar... in crestere. Si pentru ca in acea vreme erau difuzate la televizor desenele animate cu Mieunel si Balanel, noi, in rolurile de Bufon si Bufonel trebuia sa tinem piept concurentei televizate. Eram temerari in timpul meselor. Cu rasete la purtator.
Saptamana trecuta am avut parte la serviciu de un flashback referitor la Bufonel.Numai ca a trebuit sa interpretez atat rolul lui Bufonel, cat si pe cel al Bufonului. Si m-am trezit pe strada Sperantia nr. 9, in mijlocul actiunii.
"-Hai, zii!
-Ce?
-Pe unde ai fost?
-In birou (in acest timp sefa ma privea cu ochi mari).
-Ce ai facut?
-Am actualizat baza de date.
-Nu, mai, (in timp ce savura o salata verde cu rosii, ceapa si bucatele de branza), pe unde ai fost in excursie in weekend? Nu te-am chemat ca sa-mi spui ce lucrezi.
-Ah! La Sibiu. (deja, am constientizat ca am fost chemata cu rolul de a intretine atmosfera; stiti fazele acelea din filmele cu regi: "Sa vina bufonul, sa intretina oaspetii! striga regele in timp ce musca din ditamai copanul de curcan sau cine mai stie ce vietate de pe lumea asta). A fost tare frumos. Am avut parte de o vreme exact pe sufletul meu. Am fost prin aceleasi locuri in care am fost si in octombrie.
-Am uitat ca ai fost si anul trecut acolo. Observ ca-ti place orasul (si o barcuta sub forma unei bucatele de salata verde isi urma drumul spre gura sefei mele).
-Yep!
-Adica? Ce inseamna "yep"?
Cu o fata precum Bugs Bunny in avionul groazei cu obrajii multicolori, i-am raspuns:
-E doar o afirmatie de bucurie in limba engleza (asta ca sa dreg cumva situatia).
-Am inteles. Si altceva ce ai mai facut?
-Era sa fiu agatata la Muzeul Brukenthal, in timp ce admiram tablourile expuse acolo, chiar de catre un salariat platit sa pazeasca operele respective. Nu prea m-a bucurat gestul sau, mai ales ca-mi sufla direct in ceafa si nu puteam sa admir in liniste tablourile. Sincera sa fiu, sefa, imi venea sa-i zic ca nu o sa iau vreun tablou expus pe perete si sa-l bag in "papornita" mea. (rasete)
Si am aflat, in aceasta calatorie ca o sa am un mariaj fericit.
-Hmm!Interesant.
-Cel putin stiu ca o sa ma leg, asa cum zic atatia in jurul meu, o singura data la cap. Si sper ca "durerea" sa fie una placuta.
-Adevarul este ca, eu inca, mai am aceiasi fluturi in stomac cand imi privesc sotul. Desi, uneori imi da dureri mari de cap.
-Doar stiti ca durerile astea trec fie cu Nurofen, fie cu multa dragoste.
-Ha!Ha!Ha! Asta mi-a placut."
Telefonul suna si sefa disparu instantaneu din birou. Si "Bufonul Bufonel"se retrase din nou, undeva in spatele cortinei. Pana cand va iesi la luminile rampei, se gandeste la cateva replici pentru show-ul urmator. Cu alti oaspeti dornici sa fie amuzati.

Dis-de-dimineata

Enjoy it!

...o parte din natura

aduceri aminte despre Frumosul din jurul nostru.

20:30-21:45

M-am lasat convinsa sa particip la experimentul intitulat "Ora pamantului".Undeva, in acest oras, am ales sa stau timp de o ora in tacere. Pe intuneric. Cu fereastra larg deschisa, m-am cufundat in propriile ganduri, intrerupte de zgomotul si lumina strazii si de replicile vecinilor ce urmareau meciul:
"-Ma, nu alerga precum un tampit singur pe teren!Alearga dupa minge!Ma, idiot mai esti!etc."
Recunosc, ca am servit cina si am spalat farfuriile la lumina neonului, asa ca am irosit 15 minute din ora pamantului cu toate aceste treburi, drept urmare, am ales sa prelungesc experimentul. Si intunericul.
Ce am aflat, stand asa? Ca am uitat atatea lucruri, ce mi-au revenit in minte...in tacere.
M-am trezit purtata in momentul in care am "ascultat" pamantul din iarba aflata in fata casei bunicilor din partea mamei, cu soarele care-mi mangaia timid obrajii, privind norii pufosi alaturi de amicii mei si dandu-le diverse nume (ce mai imi placea modul acesta de a petrece timpul la tara!).
Mi-am amintit de cantecul greierilor din atatea nopti si al broastelor ce-si sustineau concertele in serie pe marginea baltii ce se afla in spatele casei bunicilor.
M-am oprit si la clipa in care dintr-un copac destul de inalt, aflat in parcul copilariei mele, am admirat privelistea alaturi de Alina si Madalina (precum niste "muschetari") si am incercat sa mentinem momentul cat mai mult. Un copac pe care l-am cucerit singure, cu rani la maini si la picioare, timp de 2 saptamani, fara sa ne ajutam de instrumentele pe care le foloseau grupul de alpinisti care experimentau adesea pe trunchiul sau urcatul "pe munte". A fost momentul in care ne-am simtit efectiv in varful lumii. Iar cuvintele unuia din grupul de tineri alpinisti care ne-au prins asupra faptului, stand vesele in copac, inca imi rasuna in minte:"Mai, eu renunt, deja a fost cucerit." (de trei fete cucuiete incaltate in renumitii "tractorasi" aparuti dupa Revolutie - un fel de tenisi, pentru necunoscatori).
Mi-am lasat din nou "privirea mintii" sa surprinda zborul splendid al unei albine ce savura deliciul florilor aflate in gradina bunicilor cu atata atentie, de parca ar fi vrut ca savoarea sa tina o vesnicie...si am simtit sub talpile adidasilor "fosnetul" frunzelor din Parcul sub Arini.
Momente desprinse din povestea spusa de natura de atatia ani si carora le-a pierdut numarul. Si pe care am ignorat-o in graba noastra cotidiana. Pacat.

O scena

-Sunt un nebun!
-Nu, tu nu esti nebun. Esti o persoana curioasa. Dornica sa afle. Sa exploreze. Sa se franga in fata altora. Si pentru altii. Pentru arta si pentru frumosul ce-l aduce.
-Totusi, m-am irosit adesea pe scena. Am gustat aplauzele. Am simtit vibratiile batailor mainilor ce-si doreau sa prelungeasca momentul. Momentul despartirii.
Pe scena, totul e minimizat la o actiune. La stari de fapt. Si cand realizezi cati ochi te privesc...cate inimi bat si sunt prezente acolo, in sala, in acel spatiu neincapator...constati cat esti de mic.Dar important. Incepi sa-ti joci rolul. Sa intri in pielea unui personaj cu speranta ca macar o singura persoana se va regasi ori tremura in fata interpretarii tale. Razi si plangi inauntrul tau. Nimic nu
este vizibil pe propriul tau chip. Te ascunzi printre replici. Esti erou ori un caracter negativ.
Dupa cativa pasi pe scena ai impresia ca auzi in propriile urechi necontenit acelasi mesaj: "Ochii pe minge!" (exact ca-n fotbal). Te intorci si observi multimea de oameni unita pentru cateva zeci de minute bune in aceleasi trairi. Si speri...ca finalul sa aduca ropotul de aplauze. Zambete. Sa acopere golul ce marcheaza o limita.
La bataia gongului, tresari. E timpul. Scena este a ta. Lumea?Asteapta sa fie cucerita. Cu un singur cuvant. Si cuvanti. Si ratacesti din nou pe un drum.
Esti actor. Creator. Te risipesti. Te aduni. Oferi. Primesti. Visezi. Vibrezi. Cuceresti.

Hai sa o luam de la inceput

Dedicatie: Iubirii care este in jurul nostru, dar orbi cum suntem o alungam cat mai departe. De frica de a nu sti cum sa ne ridicam la inaltimea senzatiilor care ne trezesc simturile din amortirea adusa de realitate.

1. Hai sa ne pierdem din nou pe drum! Sa incepem ce n-am terminat. Sa lasam uitarea deoparte. Sa renuntam la a mai gandi cu jumatati de masura. Sa fim jumatati din acelasi suflet.
O inima ce-si gaseste coltisorul de rai. Propriu. O inima capabila sa infrunte muntele pentru a ajunge sus. Fara aripi.
2. Doua particule de energie s-au regasit pentru totdeauna. Si-au zambit timid si au pasit incet prin univers. In cautare. In umplerea golurilor. In dansul nebun al zorilor.
3. Cu dorinta de a picta lumea in culori vesele, am ales sa ma risipesc in tine. Ca odinioara.
Sa nu mai caut. Sa nu mai incerc sa-mi explic inexplicabilul care doar se simte. Sa nu mai port ceea ce se poarta. Sa ies din tendinte. Din umbra tabloului inramat pe perete. A fotografiei uitate intr-un vechi album.
4. Hai sa ne lasam cuprinsi de bratele iubirii. Oare te-ai incumeta sa vezi cum este sa traiesti pentru o singura zi, jumate-n ma? Ai accepta sa vezi cum este sa iubesti iubirea?
5. Ratacitori asemeni stelelor, umblam prin lume. Din sens in nonsens. Alergam departe de noi. Franti de greutatea sentimentelor. A gandurilor nespuse. A unui Eu ce incearca sa gaseasca o cale catre NOI.

La vie in Pink

Are un umor teribil...Ta-ta-ta!

In loc de noapte buna

Ganduri fara cap

Duminica aceasta, am facut un experiment alaturi de my dear Lil'Bro', experiment ce a urmarit evidentierea primelor ganduri ce ne-au venit in minte.Necenzurate. Fiecare pe foaia sa de hartie, fara a a avea acces la gandurile celuilalt. Timpul de scriere: circa 5 minute.

Ce a iesit? Iata rezultatul:

Cubdegheata: Ce-ai face in numele iubirii?

Lil'Bro': Plimbare prin oras.

Tort de inghetata.

Skoda Octavia.

Simturi pierdute in aer.

Relaxare.

Un gand.

Fotbal.

Mereu acelasi.

Comunicare.

Cine esti?

O pizza delicioasa.

Ai vrea sa stii ce se ascunde in spatele unei priviri?

Piata Mare.

Eclipsa.

Fotbal.

Echilibru pierdut.

Poze in Subarini.

Nori gri.

Magie.

Poveste cu gust de vata de zahar ars.

Aer proaspat.

Drumuri serpuite.

Cer senin.

Never know how much I love U.

Blogurile si cei ce le scriu cu mare pasiune.

Bonnie and Clyde.

Cadouri inedite colorate in verde.

Give me the key!

Bere rece si racoritoare.

Inima.

Daca mai mananc o pizza o sa vomit.

Suflet ratacit.

Imi vine sa casc toata ziua.

Zambet de copil.

Mi-a placut cadoul tau, ma uimesti tot timpul si-mi place asta tare de tot.

Minunile nu se repeta.

Ar fi tare sa scrii un roman in genul lui "Don Quijote" si eu in rolul personajului principal.

Fericirea este vizibila.

Muguri pe crengile copacilor.

Viata, un fragment dintr-un puzzle.

...ce-as mai "fuma" o narghilea alaturi de tine.

Sah mat.Dezamagiri.Zece clipe de iubire. Infinitul? Hmm!Particule de nisip.Zac in fata unui panou publicitar: "Ma gandesc la ea...non stop". Ei, nu mai spune?
Ce zici, Veto, mergi cu mine la mare? Push-up. Don't let go. Smile. Maine. Astept. Soldatel de plumb. Placinta de mere.
Sexo con amor.Combinatia perfecta.Exista Fat-Frumos?Mai crezi oare in magia poeziilor?Ritm pierdut.
Am falsat aseara in fata unui public pestrit. Succesul meu e si al tau. Nu crezi ca ar fi bine sa ridicam miza? Cauciucuri dezumflate.Mama lor, de boieri! Scoici intr-un bol de sticla.Transparenta.Sinceritate? Hai, las-o balta!
Ochii tai nu mint.

I hope U enjoy it.

Zbor deasupra norilor

For my Lil'Bro'

In sus: un cer senin cu nori pufosi, rupti dintr-un basm din care lipseste zmeul. Sau poate ca zmeul e cel care leaga brusc destine. Si le ademeneste prin miscarile sale sa se apropie incet. Pe drumul vietii unde Binele si Raul convietuiesc. Fara un contract de valabilitate. Ce se intampla cand intr-un basm se intalnesc doua personaje ce par la o prima vedere diferite? Si totusi cand se apropie cu pasi timizi unul de altul descopera in priviri ca se completeaza? In lipsa cuvintelor. Ati intalnit vreodata un romantic? Ati sti ce haine poarta si ce se ascunde in inima sa? I-ati putea cuprinde lumina arzanda din suflet? Nu v-ar fi teama ca sunteti prea mici in comparatie cu el? Ca trupul sau vibreaza in note secrete, necunoscute. In iubire. Ati avut vreodata senzatia ca va regasiti in randurile scrise intr-o carte oarecare, aflata in acest moment pe un raft prafuit, ce tine precum doua maini invizibile gandurile unui om, in echilibru. V-ati disipit sufletul in fata cuiva in mod inconstient? Am fost citita zilele acestea precum o carte deschisa. Pentru a n-a oara am avut impresia ca mi-a fost descoperita esenta.Si ca nu mai pot tine ascunsa formula proprie de a trai simplu si frumos. In liniste. Am simtit prea multe lucruri si prea putine au fost clipele pentru a cuprinde toate emotiile, ideile... Mi-am lasat gandurile sa fuga printre stele noaptea si am descoperit ca exista ingeri, care pot sa zboare in lipsa aripilor. Cum?

Iubind.

Una bucata de rock

Veritabil. Only for the kings.

"Painted faces
fill the places
I can't reach...."

Deliciul zilei

Un nou hit (la inceput de drum) in muzica autohtona strabate difuzoarele si o noua figura isi face de cap pe scena mondena.Personal, imi place umorul sau cuprins in simple versuri. Nu este Justin Timberlake, dar se misca bine. Este Phellipe. Vi-l recomand dimineata la o ceasca de cafea. Ca sa va ridice un pic tonusul.

Imagini alterate

Desi, mi-am propus sa dezbat subiecte ce se inscriu in categoria decentei, ultimele zile nu m-au facut decat sa schimb canalele TV, posturile radio si chiar sa nu mai lecturez cu placere presa. Nu-mi place aerul acesta care incepe sa prinda aripi in jurnalismul autohton. Nu acestea au fost coordonatele pe care mi le-au istorisit profesorii in facultate si nici principiile dupa care se face, domnule, presa. Viata e plina de mici ironii, nu este o noutate, la fel si jurnalismul la noi care incepe sa semene cu un maraton dupa senzatii acide. Nu-mi place ce vad si nici ce aud. Nu ma refer la stirea care a adus un rating major in eter si o are in prim plan pe Mihaela Radulescu. Nu vreau sa comentez reactiile sale in lant si nici sa-i port vreodata pantofii. E un om ca oricare altul dintre noi care a ajuns posibil la stadiul in care a constatat ca imaginea poate sa vanda, insa, nu tine de cald si nici nu te fereste de pericole. Acesta este un adevar in stare cruda, fara retusuri. Daca nu esti suficient de puternic si de matur, poti decadea. Si atunci la cine poti apela?
Mass media are un farmec aparte si o putere imensa. Vorbele unei singure voci se pot face auzite in diferite locuri.Dar oare aceasta este solutia optima de ati rezolva problemele private, cele ce ar trebui sa zaca, efectiv, sub plapuma in fata lumii, pentru a lua pulsul opiniei publice? NU. In anumite cazuri, putina diplomatie nu strica, chiar daca sufletul ti-e sfasiat in mii de bucati. De ce nu pastram amintirile frumoase dintr-o relatie? De ce tot alteram imaginea de dupa?
In calitate de element din multimea celor care alcatuiesc publicul tinta, ma dezic de practicile de acest gen si-mi voi cauta pe viitor alte mijloace de informare mult mai agreabile. Si mai credibile.

Ce aduce timpul cu sine?

In mijlocul unei discutii cu o buna prietena, care-mi marturisea ca se simte din ce in ce mai bine dupa ce i-a fost franta inima, i-am zis scurt ca timpul reuseste sa vindece ranile si mai ales sa aduca o alta perspectiva asupra lor. Ma uit la mine si constat ca nu mai sunt aceeasi persoana de anul trecut, ca raman constient aceeasi copila timida, care-si camufleaza cu un zambet la purtator defectul, transformat intre timp in calitate, ca nu mai simt aceleasi lucruri pe care le simteam candva, ca nu mai am acelasi spirit de a critica dur, acum are doar un gust dulce amarui. In prezent, imi plac lucruri pe care odinioara nu le agream, daramite sa le accept. La fel s-a intamplat si cu oamenii. Daca mi-as aduce prietenii laolalta ar ramane un pic uimiti cand ar constata ce multime pestrita sunt in realitate. De la persoane cuminti, calme, serioase pana la persoane puse pe sotii, zbanghii, acestia sunt cei care-mi coloreaza zilele. N-as schimba nimic din felul lor de a fi, caci le-as altera intr-un fel fiinta ori imaginea. Sunt fermecatori cu defecte, asa imperfecti sunt minunati prin simpla lor prezenta in viata mea.
Si totusi ce aduce timpul cu sine? Maturitate, intelepciune, relaxare, detasare in fata anumitor situatii, solutii, un strop de magie? Un mix din toate aceste elemente. Uneori aduce secunde de inspiratie. Poezie cu ritm real.

200 de scrieri

Am ajuns si la acest numar. A meritat alergatura si am avut multe de invatat. Desi totul a inceput precum un joc, in care jucam contra gandurilor mele, am constatat ca exista oameni care-mi impartasesc trairile si ca in aceasta viata trebuie sa fim mereu atenti sa nu pierdem ceva din savoarea ori frumusetea sa, chiar si in momentele grele. Ca un zambet si niste cuvinte frumoase pot transforma o zi foarte proasta in cea mai fericita. Trebuie doar sa fim constienti de ceea ce putem da si face pentru cei din jurul nostru. Mi-am propus intr-una dintre postarile trecute sa fiu un pic mai egoista, n-am reusit, am esuat, poate si pentru ca nu pot sta o clipa locului si nu pot sta pe margine lasandu-i pe altii sa sufere. Nu-mi place ce aduce suferinta cu sine, desi am experimentat-o de atatea ori. De aceea, sunt uneori prea protectoare cu cei dragi si nu numai. Poate in viitor, voi gasi o cale de compromis prin care sa reusesc sa-i fac pe cei din jurul meu constienti de valoarea lor, de capacitatea proprie de gasire a solutiilor mult mai rapid, fara prea mult timp irosit, poate...voi gasi ceva clipe si pentru mine.
200 de scrieri si peste 2 000 de cuvinte simtite. Trairi si mai multe. N intrebari si X necunoscute. Cu raspunsuri pe drum.

Asa este viata ...

Surprinzatoare.Minunata. Un fragment din mine, un fragment din tine. Noi. Un curcubeu. Pictat cu propriile fapte si actiuni. Un cantec ce nu va fi uitat nicicand.

Hei, romane! Hei, gitane! Hey, be polite!

Politetea, in general, la noi, e intr-o permanenta stare de tranzitie, ca multe alte aspecte ale vietii pe acest plai mioritic, asa ca mai bine am sta deoparte si am lua lectii de la altii, caci acest trend parca nu ne prinde. Am observat de-a lungul timpului ca ne chinuim sa fim politicosi, dar nu reusim. Nu intelegem acest concept si nici importanta sa.
Personal, mi se reproseaza ca sunt prea politicoasa si multi dintre cunoscuti au admis ca nu pot fi asa. Adevarul este ca politetea deschide usi, nu le inchide brusc in nas. Este precum o carte de vizita nescrisa, dar vizibila in actiunile proprii.
Dupa o scurta experienta cu publicul, am realizat ca stam prost la acest capitol; chiar daca am citi codul bunelor maniere n-am reusi sa intelegem mare branza din el si nici n-am aplica acele lucruri punctate acolo pentru ca ni se par simple povesti de adormit copiii. Am trait o multime de peripetii legate de modul de a fi politicos si am constatat cu amaraciune ca romanii nu sunt asa de politicosi precum rromii. Pare ireal, dar acesta este adevarul pe care-l stiu si l-am observat. Intr-adevar depinde de fiecare persoana in parte, de felul sau de a fi, insa, cele mai multe injurii le-am primit din partea romanilor, nu a rromilor, ca doar eram un simplu functionaras in spatele unui ghiseu. Unora dintre romani nici daca le vorbesti frumos, nici daca le explici o ora ce trebuie sa faca nu inteleg, ei sunt obisnuiti cu sintagma: "aici si acum". Si vad cum uita ca nu traiesc intr-o tara in care sa existe un sistem informatizat bine pus la punct la nivel national, niste baze de date concrete in institutiile publice menite sa minimizeze timpul de operare si de lucru cu informatiile, din contra multe incep sa prinda contur acum (ca doar am intrat in UE). Avem multe de invatat de la altii si de observat in jurul nostru. Ca suntem politicosi cu strainii, asta o stim cu totii. Nu suntem politicosi intre noi. Ne place acest balci zilnic in mocirla lipsei de politete. Asa ca: be polite. Nu dauneaza cu nimic.

Sporturi autohtone din categoria celor populare

Motto: "Am cu ce, mai".

Printre placerile cotidiene se numara aruncatul cu privirea zglobie in zari cat mai frumos colorate, datul cu parerea la o cafea sau cine mai stie ce licoare, scanatul lumii de jos in sus.Altfel spus: ne lasam captivati de sporturi populare.
Cu toate ca aruncatul cu privirea ar putea fi trecut pe lista sporturilor nationale ce au intrat deja in obisnuinta noastra, sportul acesta este sustinut de manevre cat mai persuasive si de strategii bine planificate (chiar daca la o prima analiza pare a fi un lucru natural). Chiar si cand ne planificam sa mergem undeva ne intereseaza sa avem o priveliste cat mai atragatoare, ca doar platim pentru clipe de relaxare la maxim. Trecand peste asta, obisnuim sa aruncam cu privirea catre persoane care ni se par interesante, ce au acel quelque chose care ne imbie sa ne uitam in acea directie fie si pentru o clipa. Daca reusim sa le captam acestora atentia, atunci e si mai bine. Inseamna ca am aruncat cu privirea cum trebuie. Simplu spus: punct ochit, punct lovit, direct la tinta.
Pe langa aceasta manevra cotidiana, noua, romanilor ne place sa ne dam cu parerea. Indiferent de subiect. "Domnule, am o opinie, mi-o exprim. Ca nu degeaba, este prevazut acolo, in carticica, aceea numita Constitutie, dreptul la opinie."Chiar daca opinia, in sine, se refera la coafura unei asa-zise dive mioritice, la felul cum canta, cate operatii a facut, cine stie cati parteneri au simtit prospetimea cearceafurilor sale, cati pumni a carat cutare prin cluburi si cati paparazzi a lasat fara aparatura aducatoare de venit substantial. Opinia conteaza in ochii multora. Nu de alta, insa, pentru cateva minute esti plasat atunci cand ai ceva de spus, in centrul atentiei (chiar daca scoti pe gurita perle). Si cati nu sunt printre noi dornici sa fie pentru 15 secunde vedete? Ia incepeti sa mangaiati incet telecomanda! Canalele TV sunt pline de stiri "senzationale" (acesta este noul trend care imbraca stirile azi).Daca nu este senzationala, nici macar dintr-un unghi, nu se da pe post. Sa fim seriosi! Daca a ajuns idiotenia sa se vanda inseamna ca am involuat, nu am evoluat. Si ca miscarea aceasta (care caracterizeaza lumea actuala) de stat cu capul in jos si cu picioarele in sus nu este rupta doar din sport (materia preferata a multora in scoala) sau de street dance, e cat se poate de normala (intr-adevar schimba perspectiva, poti afirma ca esti aproape de pamant si ii simti vibratiile). Mergand, in extenso, n-as vrea sa ajungem sa adoptam pozitia liliecilor pentru multa vreme, mai ales ca din punct de vedere medical nu se oxigeneaza creierul asa cum trebuie.As vrea sa cred, mai degraba ca este o simpla ratacire din care sper ca vom invata ceva.
Si ca aceste sporturi care marcheaza societatea romaneasca de azi, sunt doar etape pe marginea carora vom rade in anii ce vor urma.

Bani si dragoste

Pot merge oare banii si dragostea de mana pe strada? Fara compromisuri? Intr-un mod firesc si onest? Posibilitatea exista fie si de 5%. Totul este sa gasesti acea cale de mijloc care sa fie convenabila ambilor parteneri. Dar oare aceasta conventie va fi una trainica? Daca ar fi sa alegeti intre o persoana cu bani, capabila sa va scape de datorii si alta fara bani, pe care o iubiti pentru cine ati opta?
Observ in jurul meu persoane care fug dupa bani ca si cum ar fi cea mai de pret comoara si apoi se plang ca nu sunt iubiti. In momentul in care apare cineva la orizont, devin oarecum suspiciosi si-si pun imediat problema:" oare ma vrea pe mine sau banii mei?". Si iar pierd si incepe din nou smiorcaiala. De ce nu pot sa traiasca in liniste alaturi de griji? Caci nu sunt singurii care intampina probleme in viata aceasta.
Ideea principala este ca dragostea nu are nevoie de bani, trebuie doar traita. Asa ca nu uitati: traim ca sa iubim.

Like Chaplin

Pentru barbati

Intr-o zi frumoasa ca aceasta cu o semnificatie ce ne plaseaza clar pe noi, femeile in centrul atentiei, am ales sa ofer un cadou barbatilor. Indiferent cum sunt: frumosi, laudarosi, macho, gay, zambareti, pusi pe sotii, infideli, badarani sau misogini si lista apelativelor ar putea continua, eu azi voi gandi ca ei. Si nu voi lua in seama cuvintele spuse odinioara de fratele meu: "suntem niste porci" (pentru a ma feri de vreo deziluzie sentimentala). Recunosc ca barbatii au un alt mod de a pune problemele pe tava, alte argumente, o onestitate uneori usturatoare, un alt gen de simt al raspunderii, alte senzatii. Dar in lipsa lor lumea n-ar mai avea aceeasi culoare. Si nici noi n-am mai avea langa cine sa ne pisicim. Au farmecul lor aparte. O inteligenta si o intuitie despre care ar trebui sa se spuna mai multe (in procente diminuate doar de cercetarile stiintifice si asta doar pentru a ne gadila orgoliul feminin un pic ca suntem majoritare dupa numar). Da, faptul ca am un frate mi-a modelat altfel gandirea si mi-a aratat ca diferentele dintre sexe pot fi interesante, nu trebuie date la o parte, ci doar acceptate. Poate ca in lipsa lui, as fi gandit totalmente 100% precum o femeie si nu as fi luat ceva din gandirea barbatilor si as fi adaptat-o la a mea, tipic feminina. Insa, am avut norocul acesta, din care am invatat multe.
Cu toate ca se spune ca nu se pricep sa faca surprize placute, eu am avut parte de cateva, asa ca le multumesc barbatilor care stiu ca, in esenta, gesturile simple sunt cele care conteaza si nu contul din banca.
De 8 martie va urez sa va distrati si sa savurati clipele zambind si iubind, fie ca sunteti femei sau barbati.
Cu o palarie si un baston, ma indrept catre o alta scena, plina de actori, care imi vor arata cum este sa fii indragosit de...bani si ce poti pierde daca nu renunti la aceasta iubire. Precum Chaplin voi intretine atmosfera si voi rade de avarul indragostit.

Aer de primavara

Frumoasa atmosfera in parc. Oameni care se plimbau cu bicla, cu rolele sau care isi plimbau fie animalutele preferate ori copiii.Minunate senzatii.Am observat ca au inceput si ai nostri sa faca sport. Superrr!Acum ca tot am terminat cu scoala (doar pentru o vreme) poate ma apuc de vreun sport ceva. Rolele sunt oricum pe lista de cumparaturi. Dar pana atunci adulmec precum un catel mirosul minunat al lalelelor si freziilor primite in dar. Deabia astept sa apara garofitele (preferatele mele) si sa vina luna mai.

Si pentru ca maine este 8 martie, va urez sa va bucurati alaturi de cei dragi de aerul de primavara si sa zambiti.

La multi ani!

Un mare fasssssssssss

Desi mi-am propus sa renunt la a mai fi critica, nu ma pot debarasa de aceasta indeletnicire, chiar daca am redus din procentul ei.Insa, in ultima perioada, iar m-a apucat cicaleala in varianta 100% aciditate, nu de alta, dar nu prea mai pot inghiti cu polonicul comportamentele deviante si nici idioteniile de tot felul ale unor persoane din jurul meu.
Nu stiu cati dintre voi ati fost macar pentru o zi in pantofii superiorilor vostri pentru a schimba perspectiva asupra muncii voastre, asa cum nu stiu cati ati fost in postura de a gestiona situatii de criza rapid fara cea mai mica licarire a vreunei slabiciuni. Am trait si asa in pantofi de sef si da, am fost unul corect, serios si hilar in procente echilibrate, care a tinut cu/la echipa sa, dar am trait mai mult (si inca traiesc in acest mod) incaltata in tenisii executantului ideal pus in situatii care de care mai tampite cand alti colegi si chiar superiori n-au chef sa le rezolve si am ajuns la acea limita in care nu mai am chef sa fac pe consultantul care se adapteaza permanent in fiecare moment, oferind diverse solutii la tot soiul de probleme. Inteleg ca ma duce capul si ca mi se ofera un procent urias de incredere in calitate de soldatel capabil, dar totul are o limita. Iar limita in cazul meu are un singur cadru: sunt om de echipa, asa voi fi mereu, imi voi apara colegii de cate ori va fi necesar, chiar daca unii triseaza (asa le este felul), voi baga si mainile in foc pentru ei (ceea ce am facut in calitate de sef/coleg, fara a le reprosa ulterior ori santaja in vreun fel, caci nu-mi sta in fire), insa, nu am fata de fraiera. Gandesc in spirit de fair-play. Asa ca "trasul la gioale", cum se intampla pe terenul de fotbal, imi displace total in mediul de la locul de munca. La fel si barfele pe la spate, sportul preferat al multora. Si ceea ce imi displace cel mai mult este: alocarea meritului pentru ceva ce n-ai facut si de care n-ai avut nici cea mai vaga idee pana in clipa in care superiorul din varful ierarhiei ti-a adus la cunostinta ca i-a placut abordarea, iar tu ai luat simpla si tampita decizie de a spune: "imi apartine". Persoanele care se regasesc in personajul trasat timid in fraza precedenta, ar trebui sa se duca in munti sau oriunde altundeva, caci asemenea fapturi mincinoase nu voi ajuta si nici tolera in jurul meu. Cutia creativitatii mele si a sfaturilor utile s-a inchis pentru voi. "Va turtesc nasul cu usa"-metaforic spus. Si va urez: "drum bun", fraieriti pe altii. Creierul meu nu este un bun de inchiriat.
De maine imi pun "bascheti", asa ca adulmecati dupa idei salvatoare in alta parte.

Spune-mi unde este locul tau?

Acum cateva saptamani in urma, o buna prietena pe care n-am vazut-o de ani buni (noroc ca exista telefonul mobil) mi-a readus aminte de cuvintele pe care mi le repeta obsesiv in timpul facultatii: "Fata, pe tine te duce capul. Locul tau nu este aici." "Inca mai esti in Bucuresti?". "Da, inca." Stiu ca oriunde m-ar purta pasii, in viitorul apropiat imi va fi bine. Sunt o visatoare, care nu va renunta sa picteze zambete in fiecare zi pe fetele celor din jur. Si o persoana care nu va renunta sa gandeasca vertical si sa spuna lucrurilor pe nume.
In weekend, am realizat ca oamenii rasfatati, nu de soarta, ci doar de parinti nu stiu sa aprecieze ce au si nici nu au vreun motiv ca sa lupte pentru ceva anume. Primesc totul de-a gata. Obisnuiti cu astfel de lucruri devin chiar hilari atunci cand le faci marturisirea simpla ca nu te mai regasesti in locul in care te-ai nascut, iar ei iti raspund ca trec prin asemenea experiente ca si tine si le displac aceleasi lucruri, concluzionand in doi timpi si trei miscari ale gurii ca sunt oameni rai oriunde. Expresia "oamenii sfintesc locul" este cat se poate de adevarata si am vazut ca in Romania sunt locuri in care timpul pare sa aibe alte coordonate si oamenii, culmea romani ca si noi cei din mirificul Bucuresti, sunt absolut incantatori. Oare de ce noi, cei de aici nu putem fi asa? In excursiile facute prin tara, am auzit de prea multe ori vehiculate ideile referitoare la recunoasterea unui bucurestean in functie de galagia facuta pe strada si dupa mersul in "turma". Verificate, constati ca exista un mic adevar ascuns acolo. Si vrei sa schimbi ceva in acest sens, dar n-ai sustinere si in final...renunti. Recunosc am renuntat, mai ales ca sufletul meu este altundeva.

Fragmente

Reggae mixat cu putin stil englezesc. Muzica de suflet.

Priviti cum zboara buburuza

Dupa o zi plina de mici surprize si de multi pupici, am realizat ca primavara ne face pe toti mai zambitori, mai calmi si de ce nu, un pic mai dornici sa adaugam mai multa culoare in vietile noastre. Si pentru ca tot au aparut ghioceii, lalelele, zambilele, freziile si ghioceii galbeni...va urez sa aveti parte de o primavara pe sufletul vostru in ritm de poezie:

"Dimineata, in gradina,
A iesit un ghiocel,
Raze blande de lumina
Soarele-ndrepta spre el.

O roscata buburuza,
L-a privit, l-a tot privit
Si, c-un zambet cald pe buze,
Langa el a adormit.

Cand sa plece mai departe,
Buburuza, ce-a vazut?
Punctele, vai, de pe spate,
Cate unul au cazut!

Nu va fie de mirare,
Ca, avand doar un picior,
Ghiocelu-n graba mare,
I-a sarit in ajutor.

Zana Primaverii vine,
Bucuroasa, langa ei,
V-ajutati? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei."
(sursa: www.prescolar.ro)